Sublinieri - Timp
Motto:
" Scrisul are valoare si justificare
numai ca eliberare de abisuri"
Emil Cioran
Calatorin in timp cu insistenta eficientei ca si cum n-am sti ca valorile temporale au parsivenia efemerului : reverbereaza chemari, sugereaza posibil, ingaduie caderi, pulseaza sperante.
Sigur ca acesta e timpul imediat, cel care, croit fiind pe structura aproximativa si mai ales episodica a omului, ne e la-ndemana si, chiar daca nu e palpabil si ne scapa- chiar "printre degete", simtim ca exista sau, stiu eu, ne amagim ca stim.
Sigur ca pretentiile noastre vis-a-vis de timp trec mereu peste barierele intelegerii. Si asta pentru ca nu ne putem abtine in a "arunca" o privire dincolo de obstacol, cu sau fara capabilitati, ne bagam nasul "unde nu ne fierbe oala" de cele mai multe ori, dar trebuie sa recunosc : de aia suntem, adica de aia suntem oameni, de aia ne verificam in "a fi" si, de fapt, asa aflam ca traim.
Si atunci, daca Timpul ca valoare filozofica ne cam lasa"cu gura cascata" -vezi Platon, vezi Kant, vezi Bergson, vezi Heidegger.........- rostogolirea temporala care ne include de cand "am deschis ochii" ni se pare traductibila, poate chiar este si atunci ne apucam s-o exploram, s-o interpretam si, te pomenesti , ca o si intelegem!
Cam greu!
Am gasit la Cioran o idee care ma framanta de cand am descoperit-o.
Zice el: "O atitudine si o conceptie de viata care nu rasar dintr-o reala efervescenta launtrica, dintr-o complexa framantare a subiectvitatii, n-au absolut nici o valoare, precum n-are nici o valoare intrega informatie livresca, daca nu este adaptata unei energii subiective specifice"
Obligatoriu? Un fel de altfel"cogito ergo sum" fara de care n-am avea sens? Pai atunci incursiunile noastre, futile sau nu, destepte sau nu, clare sau nu, devin absolut necesare, fara de ele nu se poate trai, suntem obligati in a pasi in spatii pe care trebuie sa le stim si , mai ales, sa confruntam limita fundamentala a existentei noastre: TIMPUL.
Ne cam arunca Cioran in afara istoriei- ea fiind cea care sugereaza ansamblul, orchestratia, extrapoleaza dimensiunile umanului, largindu-le nelimitat, fie inainte, fie inapoi- si gandind astfel ne aduce la nivelul imediat, individual si habar n-am daca are dreptate sau nu, dar imi place.
Sa spun drept nici nu stiu dece m-am apucat sa scriu despre TIMP, mai ales ca nu am idee daca am ceva interesant de spus. Probabil finalul de an cu dispozitiunea lui recapitulativa in care simtim totdeauna viteza "trecerii" dar si "acumularea", un fel de aglomerare factica in care memoria , predispusa totdeauna in a cerceta, se complace, se cuibareste confortabil si ne da iluzia "reluarii".
Si ne trebuie!
Decembrie e incarcat ca sacii lui Mos Craciun.
Prezenta Dumnezeirii devine palpabila, pe intelesul tuturor, Christos se materializeaza in puritatea pruncului si tot crestinul isi regenereaza echilibrul pe care il pierde deseori in pasii de fiecare zi.
Sperantele pasului urmator stau in pragul Anului Nou, le trecem repede dincolo si credem, precis credem ca se vor transfera in rutina zilnica.
Si, pentru ca altfel nu se poate, ne uitam inapoi selectiv pozitivist: a fost bine imediat, a fost greu, am depasit dificilul, am acceptat tragicul, am rezistat, ne-am uitat in jur cu ingaduinta crestinuului, ne-am uitat in jur cu furia inacceptarii si , in ultima instanta, totul a TRECUT.
Oricum ai da-o timpul ne directioneaza, pe ansamblu sau personal ne conditioneaza existenta si noi ne uitam in adancurile ei constientizand numai posibilitatea de a o face pentru ca nu avem sansa de atrece dincolo de pojghita - si aia subtire- a intelegerii.
Anul 2005 s-a asezat in galeria trecerii, se cimenteaza in acea grupare temporala pe care o numim istorie si de care n-avem scapare, pe care de altfel nici n-o dorim.
Ea inseamna TIMP, istoria , vreau sa zic si aci imi permit sa-l contrazic pe Cioran (ce curaj!?) care zice: " Istoricismul constituie o plaga de care trebuie sa ne debarasam total" , pentru ca in afara ei suspendam timpul de care dispunem, ne inscriem pe traiectoria debusolarii, dezechilibrului mental si prihologic, iesim in afara fiintei care suntem.
Si e decembrie si cerul se face cenusiu si cad zapezile- era sa zic pe uliti-ne coplesesc sperantele si gandurile bune, ne-invaluim in ceata acceptarii, capitulam chiar, asa ca sa pastram O CLIPA .
E ianuarie si toate au trecut.
Dar nu de tot!
|
Maria Cecilia Nicu 1/27/2006 |
Contact: |
|
|
