De vorba cu si despre personalitati din cultura si arta
Sezatoarea cenaclului “Observatorul”, cu public, prin care atat revista “Observatorul”, cat si acest organism literar-artistic al ei treceau pragul celor cinsprezece ani de existenta, respectiv zece, a insemnat, fara exagerare, o proba de foc!
Multumim , cu recunostinta Pr. Ion Cudritescu si comitetului parohial al bisericii “Sfantul Ioan Evanghelistul”, pentru infratita sustinere, alaturi de spiritualitatea ortodoxa, si a nevoii conationalilor nostri de contacte cultural-artistice !
Ceea ce a creat tensiune in noua serie de spectacole culturale, in care cenaclul debuta la scurta vreme dupa sarbatorile de iarna, a fost faptul ca organizatorii, in frunte cu inimosul mediator, dl. Puiu Popescu, directorul revistei, si-au asumat de data aceasta un risc.
Programul nostru cultural urma sa se desfasoare independent de slujba duminicala a bisericii, intr-o sambata. Avantajul de a prelua in sezatoare si dreptcredinciosii de la slujba duminicala nu mai functiona. Ipotetic, ne alarma intrebarea : vom mai avea sala plina ca la intalnirele precedente ?
Si am avut o sala arhiplina, peste 300 de spectatori!
Multumim, asemenea, cu cordialitate conationalilor nostri de aici, din Toronto, ca si celor de departe, din Montreal, din Kitchener, din Hamilton, din Oakville, din New Jersey,… care au raspuns invitatiei noastre. Prin calduroasa lor participare, “proba noastra de foc” a urcat pe podiumul unei depline reusite. O reusita care, speram, in viitor va stimula si alte initiative, cum ar fi niste conferinte pe teme de mare interes, implinite cu un program de muzica si poezie, cu momente vesele, chiar, ca la Estrada ( cenaclul avand alaturi si teatrul “Tudor Musatescu” ).
Din continutul anuntat in foaia revistei, in prealabil, privind respectiva sedinta a cenaclului, mediatorul si prezentatorul programului a selectionat, mai bine zis, a comprimat cu abilitate un larg plan tematic in concise si revelatoare luari de cuvant.
Astfel, mult asteptatul oaspete de la Montreal, preotul Prof. dr. Cezar Vasiliu, invitat de cenaclu pentru a-si prezenta noua si valoroasa sa carte “Istorie si religie”, a cuprins in cca. zece minute si cele doua intentii principale ale intalnirii : sarbatorirea primei uniri statale romanesti ( 24 Ianuarie 1859 ) si aniversarile marilor clasici ai literaturii noastre Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale.
Sfintia sa, pe un fir al cartii, de dovedire cum fiecare implinire statala a insemnat si o intarire institutionala a spiritualitatii ortodoxe romanesti – de la epitropii si mitropolii separate pana la o patriarhie atotcuprinzatoare – a trecut in revista nu numai acea prima unire, ci intregul proces de emancipare nationala, de la intemeierea principatelor feudale valah, moldav si transilvan, pana la statul modern al “Romaniei Mari”, care, sub primul nostru rege, Carol I, si-a capatat deplina independenta si granitele de drept, de la Nistru la Tisa, de la Dunare la mare. Pe un alt fir al cartii, de dovedire a religiozitatii unor personalitati din cultura romaneasca, parintele Cezar Vasiliu a cuprins in parte si cealalta intentie, aniversarea zilelor de nastere ale celor doi clasici, limpezind cu citate edificatoare asezarea marelui nostru Eminescu in credinta mamei, a familiei sale, cea ortodox-crestineasca.
In numarul din 11 ianuarie, la “Pagina Crestina”, sub titlul “Aspecte crestine in lirica eminesciana”, revista noastra a expus pe larg pertinentele exemplificari ale sfintiei sale, in acest context.
La sezatoarea noastra, prezentatorului nu i-a mai ramas decat sa puncteze, in concluzie, implinirea a 156 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu si a 154 de ani de la nasterea lui Ion Luca Caragiale.
In ceea ce-l priveste pe dramaturg, anul acesta si anul viitor, la 155 de ani de la nastere, speram ca unul sau toate cele trei teatre din Toronto sa-l sarbatoreasca pe Nenea Iancu, asa cum i-a placut cel mai mult in viata, prin prezentarea pe scena a nemuritoarelor sale capodopere !
Ceea ce cronicarul sezatorii tine sa mai sublinieze, printr-o meritorie apreciere, este harul, priceperea prezentatorului, a dlui Puiu Observator, de a-l face pe vorbitor sa se prezinte singur, fiind convins ca din experienta de viata a unor oameni de exceptie, auditorul are de invatat.
Intr-adevar, parintele Prof. dr. Cezar Vasiliu, povestindu-ne deschis si despre trudnica-i viata de la inceputurile emigratiei sale, despre povarnisurile drumului pana la inaltele-i titluri si functii clerical-profesorale, a intins spre noul val de emigrare romaneasca indemnul de a persevera, printr-o munca tenace, fara sa piarda nadejdea in realizarea deplina a capacitatilor si visurilor personale !
A fost aceasta si o punte spre un alt obiectiv al sezatorii : sarbatorirea celor 70 de ani rotunzi ai sculptorului braileano-torontian, de faima internationala, NICAPETRE, pe actele dumisale de nastere Petre Balanica. De-o vrea…tagma invidiosilor, de n-o vrea, noi, cei din Nord America, il consideram pe mesterul Nicapetre cel mai mare sculptor roman in viata si-i dorim ani multi, spre suta si mai bine, putere in maini si in talent sa “ciopleasca” in continuare capodopere !
Si ast gand, asta convingere le-a spus in numele nostru, gatuit de emotie, sciitorul si creatorul de fotografie artistica, dl. Emanuel Tanjala, venit tocmai din Nwe Jersey– USA, pentru prezentarea cartii sale “Romania de la New York la Los Angeles, dar si pentru a-l cunoaste in direct pe mesterul nostru !
Spuneam ca destainuirea parintelui Cezar Vasiliu privind trudnica sa implinire in cult si in cultura a fost ca o punte spre asemanatorul destin de emigrant al sculptorului Nicapetre.
In ultima decada, insumata varstei sale rotunde de 70 de ani, artistul nostru plastic, printr-o vointa si vigoare de zimbru, si-a adunat “pietrele” de pe unde erau aruncate si uitate, cum ne povesteste cu haz amar in cartea sa “Down Town – Brailita via ‘89”, si-a impus valoarea creatiei sale, de-a ajuns sa fie recunoscut si in Romania post-comunista, de-a ajuns sa fie stiut in toata lumea, din occidentul Americilor pana-n extremul orient al Japoniei.
Dar pana aici, pana-n pragul acestei decade, din 1982, cand a emigrat in Toronto, cata crancena, adesea vitrega zbatere, “pe vaile raurilor, prin curtile altora”, cum sugestiv a caracterizat-o prezentatorul sezatorii!
Dansul, personal, dl. Nicapetre, manajandu-si clipa de viata festiva, a preferat sa nu mai sufle in spuza dureroaselor amintiri.
Ne-a amuzat, in schimb, cu cimilituri din acea lume a “sanct-ei semplicitas”, care, atunci cand curtea “Centrului Nicapetre” din Braila s-a umplut cu valoroasele sale donatii, s-a uitat printre zabrelele gardului, minunandu-se : cum un om in toata firea si-a pierdut vremea cu cele lemne si pietre !
Obisnuitul pretext al intalnirilor noastre de cenaclu, aniversarile din luna in curs, inscrisese in plan si sarbatorirea a 125 de ani de la nasterea poetului de larga popularitate Ion Minulescu ( 6 ianuarie 1881 ).
L-am sarbatorit simplu, dar spectaculos, amintind de voga prin care pitesteanul isi scotea la rampa singur creatiile sale poantilistice sau de lumeasca filozofie.
S-au recitat, printre altele, Romanta tineretii, Porunca XI, In orasu-n care ploua/ De trei ori pe saptamana,… de catre poetesa Veronica Pavel Lerner, de catre semnatarul acestor randuri, de catre tanarul Sabin Muresanu, ca invitat la “rampa” din sala, stiindu-se ca dansul, de preferinta, isi indulceste clipele de ragaz, citind sau recitand din Minulescu.
Au citit din poeziile propi Dana Mateescu si Val Cercel.
Si iarasi, nu pot sa nu apreciez in fata cititorilor nostri priceperea dlui Puiu Observator, in rolul sau de prezentator, de a implica sala, auditoriul in programul nostru. Avea pregatite pe nelipsitele mese cu exponate editoriale , cadouri – reviste si carti – pentru cei din sala care vor da raspunsuri corecte.
Un fel de “cine stie castiga”. Raspunsuri la ce ?…
La cate un nume de opera capitala, definitorie, ori a numi pe cel care a scris, a compus, a facut, a dres cutare si cutare. Asa, pe nesimtite, am mai rememorat un numar de personalitati nascute in ianuarie, din toate tarile, din toate veacurile.
Iar in final, o surpriza neasteptata : rapsodul roman Gheorghe Zamfir, cel care, cu bucata sa de "coasta ", adica de fluiere insirate pe cateva zeci de centimetri, cum ii place sa spuie, a dus faima muzicii si talentului muzical romanesc pe intreg mapamondul.
Da!, ne-a onorat cu prezenta la sezatoare “inegalabilul compositor, dirijor si interpret de muzica populara roamneasca, de cantonete, de muzica baroc, de muzica simfonica adaptata la nai”, cum prea frumos si pe drept l-a prezentat pe prima pagina “Observatorul” .
Si dansul, simtindu-se frate de cruce cu noi, ca destin de emigrant, cand Golgota, cand Paradis, si-a desertat deschis regretul atator obstructii, atator piedici din partea unor oficialitati comuniste si post-comuniste, fata de temeinica sa intentie de a duce in lume sufletul muzical romanesc, spre fala tarii sale dragi, cu oamenii ei dragi, care i-au iubit si-i vor iubi cantecul, acum si dincolo de moarte !
Iar apoi, naistul roman, cu un doctorat in muzica si cu peste 2000 de initiati in tainele acestui instrument milenar, s-a asezat la pian, sa ne acompanieze, in gama “fa de jos”, potrivita si pentru vocea a 8-a a unora dintre noi, sa cantam “Multi ani traiasca” nascutilor in ianuarie prezenti in sala.
Astfel, cum s-ar putea incheia mai fericit cronica sezatorii noastre din ianuarie a.c., decat revarsand acest entuziasm final al salii si asupra dumneavoastra, stimati cititori, cantandu-va, asemenea,
“Multi ani traiasca”, indiferent de luna in care v-ati nascut !
|
Stelian Constantin 1/23/2006 |
Contact: |
|
|
