P E T E M E D E P S I H O L O G I E ( IV ) - Perceptie - observatie- reprezentare
In articolul aparut la rubrica noastra din numarul precedent al “Observatorului”, am facut deosebirea intre senzatii si perceptii. Asadar, perceptia este reflectarea, inchegata si cu inteles, in psihicul nostru, a obiectelor si fenomenelor lumii inconjuratoare, in ansamblul insusirilor lor si in prezenta lor, deci in momentul actiunii lor asupra organelor noastre de simt. Constituind un nivel calitativ superior al cunoasterii senzoriale, perceptia – ce va continua cu reprezentarea – constituie baza pentru cunoasterea superioara, logica a lumii, astfel incat se poate spune ca intelectul se hraneste cu fluxurile perceptiei.
Daca receptorii, organele de simt, ca si caile aferente si eferente, sunt comune pentru senzatie si perceptie, diferentierea se produce la nivelul scoartei cerebrale unde se realizeaza sinteza informatiilor senzoriale care se combina in diferite configuratii, in acest proces “prinzandu-se” si relatiile dintre partile obiectelor sau dintre fazele fenomenelor, reflectate in asociatii statice ori dinamice. Sinteza presupune si analiza, fragmentarea obiectului pana se ajunge la componente structurale ultime, similare pentru toate corpurile, la microelemente comune, la atom. Pe de alta parte, asociationismul din procesul perceptiei ofera intreaga retea de proprrietati si relatii interactive intre evenimente, obiecte si fenomene, pe baza carora intelectul poate extrage noutatea, ineditul. Se pare, asadar, ca se adevereste afirmatia veche ca nimic nu este in ratiune fara sa fi fost mai intai in perceptie. Perceptia trebuie, insa, sa se realizeze corect.
Peutru a avea o perceptie corecta, clara, precisa, se cer anumite conditii. Astfel, intre persoana care percepe (subiect) si obiectul perceptiei trbuie sa nu fie o distanta prea mare. S-a dovedit ca o persoana experimentata, cu toate simturile functionand normal, poate percepe corect si complet un obiect (cu forma, dimensiunile si culorile respective) situat la o distanta de 23 – 3o m. De asemenea, perceptia va fi de buna calitate daca intensitatea stimulilor va fi suficienta si daca obiectul va fi perceput in miscare, in timpul functionarii (in cazul unui mecanism) sau va fi manevrat, cercetat cu atentie. Insotirea demersurilor legate de prezentare sau cercetare de limbaj, de explicatii, usureaza identificarea obiectelor si fenomenelor, precum si interpretarea caracteristicilor lor. Nu mai putin importante sunt sanatatea subiectului, buna functionare a simturilor sale, ca si experienta sa anterioara, el putand utiliza datele unor perceptii mai vechi pentru o mai buna realizare a perceptiei curente. Conteaza, totodata, atitudinea subiectului in timpul perceptiei, obiectivitatea si interesul sau in urmarirea problemelor.
In orice perceptie deosebim obiectul si fondul perceptiei. Fondul este format din toate elementele secventei de realitate in care se afla si obiectul perceptiei noastre. Detasarea obiectului din fond necesita atentie. Dupa ce obiectul a fost identificat, stabilit, el este cercetat si se pune problema semnificatiei si utilitatii lui. Deosebim si alte caracteristici ale perceptiei, de pilda structuralitatea, adica gruparea insusirilor importante intr-un prim plan al imaginii percepute, celelalte insusiri trecand intr-un plan secund. Integralitatea inseamna perceperea obiectului in ansamblul insusirilor lui (potrivit definitiei perceptiei), in interrelatii complexe, astfel incat, ulterior, un obiect cunoscut, vazut doar partial, este privit si interpretat ca un intreg de catre subiect. Doua dintre caracteristicile perceptiei sunt legate de conditiile pentru o buna realizare a acestui proces psihic, amintite mai sus. Astfel, selectivitatea in perceptie ne aminteste de existenta interesului si a atitudinii pozitive din partea subiectului, in functie de care el, subiectul, se opreste asupra anumitor stimuli din realitatea inconjuratoare, iar constanta perceptiva subliniaza, o data mai mult, rolul experientei anterioare pentru o buna reflectare a obiectului.
Ocupandu-ne de procesul perceptiei, trebuie sa amintim si iluziile optice, adica situatiile in care avem imagini perceptive incorecte sau cu dubla interpretare, fie din cauza unor elemente atasate, in imaginile prezentate, obiectului propriu-zis al perceptiei, fie din cauza schimbarii intre ele a partilor componente aflate in atentie in aceeasi imagine.
Fig. 1 Fig.2 Fig.3
In figura nr.1, cele doua segmente de dreapta verticale, egale in realitate, nu par egale in situatia in care sunt completate cu sageti orientate asa cum se vede in figura (sagetile fiind elemente atasate la segmentele pe care trebuia sa le percepem ca egale). Figura nr.2 pare sa reprezinte un elefant, ori in realitate nu exista un asemenea animal cu cinci picioare (element adaugat) ! Figura nr.3 reprezinta portretul unei femei tinere, dar poate fi si al unei femei in varsta ; depinde cum privim (atentia orientata diferit asupra partilor desenului).
Perceptia poate fi intentionata sau neintentionata. Observatia este perceptia intentionata, orientata spre un scop si desfasurata sistematic. Subliniem prezenta caracterului constient si prezenta vointei. Rolul limbajului creste, de asemenea, in procesul observatiei, in explorare, ca si in sistematizarea constatarilor si concluziilor. Spiritul de observatie este aptitudinea foarte importanta pentru munca de cercetare din diferite domenii de activitate, pentru descoperirea unor detalii, unor elemente ascunse, dar graitoare, semnificative in unele situatii – cercetare juridica, investigare stiintifica etc. In activitatea educativa a parintilor si educatorilor de la toate nivelurile, se acorda o atentie deosebita formarii si dezvoltarii spiritului de observatie al copiilor si tinerilor, conditie necesara a invatarii.
Reprezentarea este un proces cognitiv senzorial prin care se reflecta obiectele si fenomenele lumii inconjuratoare cu insusirile lor, sub forma unor imagini unitare, dar schematice, in absenta actiunii lor asupra organelor noastre de simt. In esenta, se poate spune ca reprezentarea este reproducerea actuala a unei imagini psihice din trecut sau ca este un proces psihic intuitiv ce se instituie prin acea reflectare realizata in conditiile in care raportul direct, nemijlocit dintre subiect si obiect este un raport din trecut.
Realitatea obiectiva are in structura sa entitatea (obiectele, fenomenele ca atare) si relatia. Relatia poate fi intre obiecte diferite, dar si intre un obiect si o insusire a sa. Deci, exista relatii interne ale obiectelor si relatii externe care le continua pe cele interne. Reprezentarea reda preponderent entitatea, iar procesul cognitiv superior al gandirii reda preponderent relatia, sub forma ideilor. Mecanismele corticale care stau la baza reprezentarii sunt, in buna parte cele care fac posibile si manifestarile memoriei, asa ca ne vom referi la acestea atunci cand vom aborda procesul psihic respectiv.
Privind caracteristicile reprezentarii, trebuie sa spunem ca imaginea din reprezentare este estompata fata de perceptie, intensitatea este mai slaba. Totusi imaginea se pastreaza in ceea ce este mai important, detaliile avand un caracter instabil, fluctuant. Un obiect care a fost perceput intr-un anumit cadru este reprezentat desprins din cadrul initial, putand fi recunoscut – numai obiectul ca atare – si in alt cadru. Reprezentarile devin eficiente prin activitate, prin exercitiu, sunt influentate de limbaj, sunt folosite in multiple situatii si conduse cu participarea vointei. Ele se clasifica, dupa analizatorii de referinta, in reprezentari vizuale in plan si in spatiu, reprezentari auditive (zgomote izolate, sunete simple sau melodii, versuri sau citate si alte texte), reprezentari gustative, olfactive sau chinestezice (reprezentarea miscarilor proprii). Dupa operatiile implicate si procesele psihice carora le servesc cu precadere, deosebim : reprezentarile reproductive – reproduc obiecte, fenomene, evenimente percepute, fapte traite si servesc indeosebi memoriei – si reprezentarile anticipative care sunt combinatii de imagini realizate din diferite elemente percepute, cu implicarea operatiilor gandirii si a procedeelor imaginatiei, proces psihic indeosebi servit de aceste reprezentari. Dupa prezenta sau absenta intentiei noastre, reprezentarile sunt neintentionate (involuntare) si intentionate (voluntare).
In ceea ce priveste rolul reprezentarilor, am vazut ca ele fac trecerea la procesele cognitive superioare – memoria, imaginatia. Nu poate fi neglijat nici faptul ca ele ofera si gandirii un bogat material de prelucrat, fiind utile in formarea notiunilor, facilitand generalizarile. Au importanta deosebita in invatamant, in activitatea manageriala si de proiectare vizand luarea deciziilor, alegerea celor mai bune solutii, in domeniile cercetarii stiintifice, creatiei literare si artistice.
|
Prof. Silvestru MORARU 1/12/2006 |
Contact: |
|
|
