Virginia Woolf si lumea contemporana
A scrie despre Virginia Woolf este a descrie o zi capricioasa de noiembrie cu nori fugariti de vant pe un cer albastru, cu soare ce apare cand si cand bucuros de o efemera victorie…
A scrie despre Virginia este a descrie vantul ce mangaie, canta, zboara, zburda, plange sau urla…
A scrie despre Virginia este a descrie coama copacilor sub mangaierea vantului, bazaitul albinelor ce te ignora complet adancite in lucrul lor, zborul fluturelui cu suflet de “dandy” ce se aseaza mereu pe o alta floare in cautarea “florii vietii lui”…
A scrie despre Virginia, despre care s-a scris atat, este a incerca imposibilul; si ea la fel ca norul, vantul, albina, fluturele a atins delicat din varful degetelor adevarul vietii.
Inarmata cu un spirit acut de observatie si talent innascut pentru scris, Virginia a redat viata, simtirile si trairile personale cat si ale personajelor romanelor ei, in mod sincer, diferit de ceeace s-a facut pana la ea.
Virginia m-a cucerit cu nuvela “Farul”; a urmat apoi “Orlando”, carte foarte controversata, care a situat-o definitiv intre scriitorii de talent ai limbii engleze.
Citind “Biografia Virginiei Woolf” scrisa de Quentin Bell, corespondenta ei editata de Nigel Nicolson si Joanne Trautmann, precum si Jurnalele editate de Anne Oliver Bell, admiratia mea pentru scriitoarea autodidacta a crescut.
Virginia a stiut sa imbine lucrul de zi cu zi cu obligatiile sociale. Fiecare evenimment, intalnire cu prietenii, ceai de dupa amiaza cu familia, a adaugat la “banca de date” caractere si situatii pe care le va folosi in scrierile ei.
Am invatat de la ea ca nu trebuie sa colinzi mari si tari pentru a-ti completa “fisele personajelor” in vederea scrierii unui roman; observarea naturii cu ciclurile ei iti ofera minunate clipe in care te simti aproape de Facatorul acestei lumi. Virginia a fost adesea beneficiara acestor emotii singulare.
Asa au fost scrise schitele cu stralucire de giuvaer, gasite printre scrisorile personale ale Virginiei si adunate de David Bradshaw intr-o minunata carticica intitulata “Carlyl’s House”,cu o inspirata prefata scrisa de Doris Lessing.
Am citit si recitit aceste schite; m-am imaginat stand in fotoliul in care a stat Virginia cand le-a scris, cu planseta de lemn in brate si calimara cu cerneala pe aproape. M-am intristat adesea ca nu am gasit cuvantul care sa ilustreze cel mai bine idea sau simtirea mea si, o data in plus, am inteles ca oricat de bogata ar fi o limba, ramane in urma trairilor sufletesti, a intuitiei si a jocurilor mintii.
Virginia si-a oferit viata ca experiment al scrisului, ca un exercitiu de stil, revolutionand felul de a scrie memoriile. A asternut sincer pe hartie ceeace a simtit si observat ea insasi.
Virginia isi poate scrie amintirile la momente distantate in timp; ele sunt de fiecare data diferite. Scuza Virginiei este ca “suntem facuti si refacuti continuu… pesoane diferite obtin de la noi cuvinte diferite”. Departe de a insemna nesinceritate sau manipulare a adevarului, acest lucru arata ca momentul present este imbogatit de cel trecut cat si invers, imaginea viitorului jucand un rol important in scrisul Virginiei.
Virginia Woolf crede ca pentru a spune intreaga poveste a unei vieti, naratorul trebuie sa separe cele doua nivele de existenta ale fiintei umane, fizic (desfasurarea rapida a faptelor si a actiunilor) si spiritual (momentul solemn al emotiei singulare).
Pina la Woolf, memoriile si biografiile au fost o simpla insirare de evenimente din viata persoanei careia i se scria biografia. Interesanta pentru istoria literara, aceasta insiruire era plicticoasa pentru cititor.
O comparatie intre romanul “Farul” si “Momente de existenta”, o autobiografie scrisa mai tarziu, ilustreaza cele de mai sus. “Momente”, scrisa pentru o audienta mai putin romantica, este diferita fundamental de prima relatare.
Referitor la timpul ce trece foarte repede, fapt care o preocupa destul de mult, Virginia scrie in Jurnalul ei, intr-o noapte din ianuarie 1919 (cu o saptamana inainte de a implini 37 de ani), ca s-a hotarat sa stea acasa in fiecare seara timp de doua saptamani pentru a scrie despre fiecare din prietenii ei si relatia ei de amicitie cu ei. Face acest lucru pentru ca “batrana doamna de 50 de ani” (care va fi ea peste 13 ani), sa beneficieze de aceste note in vederea scrierii autobiografiei ei; sa aiba recordul faptelor, deoarece “faptele si trairile nu exista decat dupa ce au fost asternute pe hartie”.
De unde provine acest bagaj de fapte si observatii in opera Virginiei Woolf?
Asa cum stim bine, copilaria individului joaca un rol important in formarea personalitatii de mai tarziu.
Virginia s-a nascut la 25 ianuarie 1882 intr-o familie cu multi copii, in care mama a jucat rol important in educatie iar tatal, in instruirea si dezvoltatarea intelectuala a copiilor. Virginia este a treia intre cei patru copii ai Juliei si Leslie Stephen (a sasea daca luam in considerare cei trei copii din prima casatorie a mamei ei), pozitie am zice privilegiata. Este deasemenea preferata tatalui care-i da in grija biblioteca lui. Cand isi pierde mama, sora ei mai mare devine a doua mama pentru ea. La numai doi ani de la moartea Juliei Stephen, Virginia isi pierde sora iubita, fapt ce o cufunda intr-o criza de depresie acuta, prima din crizele de depresie ce o vor bantui intreaga viata.
Nimic nu a indepartat-o pe Virginia de telul vietii ei de a deveni scriitoare. Invatam de la ea ca numai talentul nu ajuta o persoana sa devina scriitor; trebuie dezvoltat vocabularul, viata spirituala; trebuie dezvoltat limbajul, bogatia metaforei ceace se face prin citit, observatie si munca asidua zi de zi.
Grija pentru detaliu, ascutimea observatiei, alegerea cuvintului potrivit, frumusetea adjectivului, sunt numai cateva din caracteristicile scrisului Virginiei Woolf.
Maiestria cu care sunt alaturate cuvinetele ne face sa ne gandim la un virtuos violonist, care a invatat sa cante de la o varsta frageda, continuandu-si perfectionarea zi de zi pana ce, cantecul lui a devenit perfect ca tehnica dar si ca simtire.
Virginia recunoaste ca scrie pentruca ii face o deosebita placere dar, adauga ea: “Scriitorul trebuie sa se scufunde intr-o mare de orori pentru a aduce la suprafata perlele! Cu toate acestea merita sacrificiul”.
Parerea Virginiei despre succes este ca acesta “aduce in viata unui artist modestie, pentruca il elibereaza de preocuparea pentru persoana proprie”.
Virginia este o deschizatoare de drumuri si un exemplu pentru tinerii scriitori care pe langa calitatea scrisului ei, pot aprecia puterea de munca, felul cum isi organiza zilnic timpul pentru a scrie in fiecare zi, meticulozitatea cu care isi revede si corecteaza manuscrisele, respectul pentru cititor.
Schitele si romanele Virginiei ne redau atmosfera timpului; societatea engleza si preocuparile clasei de mijloc; curentele literare, politice precum si ecourile problemelor mondiale in randurile populatiei britanice pe o perioada de aproape o jumatate de secol.
Subiectul razboiului, nu atat de frecvent in scrierile ei, cu exceptia catorva scrisori si a schitei “Trei guinee”, se pare ca a jucat totusi un rol important in hotararea finala a Virginiei de a se retrage din lume. (Virginia se inneaca in 1941 in riul Ouse).
Societatea Bloomsbury, de care ramane legat numele Virginiei Woolf, si-a luat numele de la cartierul Bloomsbury, unde in Gordon Str Nr 46, au locuit cativa ani (1905-1911) dupa moartea tatalui lor, Virginia Stephen (casatorita Woolf), sora ei Vanessa Stephen precum si cei doi frati Toby si Adrian. Din grup au facut parte criticul de arta Clive Bell (viitorul sot ai Vanessei), Duncan Grant, Maynard Keynes, Leyton Strachey, E. M. Foster, Roger Fry si mai tarziu autorul Leonard Woolf.
Departe de a fi un grup feminist, cum este vazut de criticii americani, acest grup a influentat benefic cultura engleza.
Fiecare membru al grupului si-a adus contributia la dezvoltarea artelor: Virginia Woolf si E.M. Foster prin romanele lor; Duncan Grant, Vanessa Bell si Roger Fray prin pictura lor; Lyton Srachey a revolutionat scrierea biografica, T. S. Eliot poezia, Desmond MacCarthy critica literara. Leonard Woolf a jucat un rol important in afacerile internationale (a scris primul draft al Cartei Ligii Natiunilor), iar Keynes in stiintele economice. Ei au contribuit la introducerea operelor post impresionistilor francezi Cezanne, Van Gough, Matisse, Picasso initiind expozitia din 1910 in Londra.
Nu pot sa nu amintesc schita “O camera proprie”, scrisa dupa expunerea ce a tinut-o Virginia la Collegiul Girton, Cambridge. Aceasta lucrare devine, cel putin pentru americani, o piesa importanta in miscarea feminista. Gratie, umor dar si forta caracterizeaza lucrarea, care este in parte polemica si in parte fantezista.
“Trei guinee”, pamflet scris in 1937 impotriva razboiului, trateaza si problema feminista in acelasi timp. Virginia gaseste vinovati de escaladarea razboielor chiar victimele acestora, barbatii si felul cum este tratata femeia in stat, afirmand ca o mai mare influenta a femeilor in deciziile statale ar opri crimele ce se fac sub scuza razboaielor de aparare a tarilor.
Scrierea acestui pamflet coincide cu moartea nepotului ei, Julian Bell la numai cateva zile dupa inrolarea voluntara in Razboiul Civil din Spania (18 iulie 1937). Durerea sorei ei Vanessa, mama lui Julian, la capataiul careia Virginia vegheaza saptamani, contribuie la vehementa si duritatea pamfletului.
Snobismul Virginiei si nationalismul ce strabat uneori proza ei, raman palide defecte in fata bogatiei de imagini, adancimii gandului, asociatiei de situatii pe care le gasim in scrierile ei, a sinceritatii si prospetimii expresiei.
Interesant de urmarit aceste calitati ale scriitoarei in articolele de critica literara si eseurile ce le-a scris pentru ziarele timpului, pentruca Virginia a atins aproape toate genurile literare; a scris piese de teatru, nuvele si schite, romane, o biografie (Roger Fray) si critica literara. Chiar daca nu a scris poezie, adesea, paginile de proza sunt pagini de inspirata poezie.
In Londra, am mers pe urmele Virginiei din cartierul Richmond pana in centrul Londrei, unde se intalnea adesea la o ceasca de ceai cu prieteni vechi din lumea literara si artistica.
Am vizitat cartierul Bloomsbury, unde am gasit totul neschimbat, ca si cum Virginia ar fi scris acum mai bine de opt decade privind cu ochii viitorului. Am indragit orasul vazut cu ochii ei…
Pentru a caracteriza succint felul in care a crescut si s-a dezvoltat scrisul Virginiei ca parte integranta din insasi viata ei, scriitoarea Doris Lessing spune: “Viata Virginia Woolf a fost o progresie de experimente indraznete”…”fara ea, literatura noastra ar fi fost mult mai saraca”.
Mariana Popa,
Toronto,
|
Mariana Popa/ Toronto 1/7/2006 |
Contact: |
|
|
