Ora de romana
Acum multi ani, citeam un interesant articol in paginile publicatiei “Magazin istoric”, referitor la romanii care au emigrat la sfarsit de secol 19 in provincia Alberta din Canada. Articolul se referea la romanii plecati din localitatea Boian din Bucovina. Pe pagina, poza unui batran cu barba alba si suman, pe care ti-l puteai inchipui foarte bine in fata casei din satul sau natal. Dar batranul nu se afla in Boianul de acasa, ci in alt Boian, aflat pe meleaguri indepartate, in Canada… Citeam, oarecum uimita, dar incantata de exoticul exprimarii, cum batranul isi amintea ca a fost la un “party” la “bradarul” lui de la o alta “farma”…
Anii au trecut si iata ca astazi ma aflu eu insami pe pamant canadian. Ma gandesc la acei emigranti care au sosit in Canada pe la 1890 si care, desi nu au avut cum sa isi faca o scoala in limba romana pentru copiii lor, totusi nu si-au uitat tara, traditiile strabune ci si-au numit, cu nostalgie si dor, localitatea pe care au cladit-o pe pamant strain, Boian, dupa numele comunei de acasa.
Romanii plecati de acasa in ziua de azi nu mai au aceeasi posibilitate, asemenea primilor pionieri, sa dea nume locurilor unde se aseaza, dar au alte posibilitati de a pastra legatura cu tara, cum ar fi aceea – deloc de neglijat – de a oferi copiilor lor ore de invatare in limba romana, fie la scolile duminicale infiintate in cadrul tuturor parohiilor, si/sau in cadrul scolilor in limba romana sustinute de Toronto District School Board, prin programul International Heritage Program (cum sunt scolile de la Milne Valley si Secord Public School din Toronto).
Bucuria pe care am simtit-o cand am sosit in Canada, la gandul ca exista mijloace adiacente educatiei din familie care sa ii ajute pe copiii nostri sa nu uite limba si traditiile de acasa, a fost umbrita recent la aflarea vestii ca numarul de copii inscrisi la unele dintre scolile sustinute de TDSB a scazut anul acesta in proportie destul de mare.
Poate sa fie de vina distantele mari pe care trebuie sa le strabati de regula in acest oras gigantic si oarecum intimidant care este Toronto, distante care pot descuraja pe parinti sa se aventureze sa calatoreasca din nou la sfarsit de saptamana spre scoli, poate sa fie realitatea ca romanii, dupa cativa ani de sedere in Toronto, isi cumpara case in afara metropolei in care nu mai vin decat sa lucreze… {nsa, indiferent care ar fi motivele sau cat de greu ne-ar fi, sa nu uitam ca in primul rand ceea ce avem noi de lasat mostenire copiilor nostri este limba romana, acea limba nascuta din framantari dureroase, din luptele zugravite pe acea indepartata columna care sta marturie nasterii poporului nostru acum doua milenii, acea limba in care au scris si cronicarii, si Vasile Alecsandri, si Mihai Eminescu, si Nichita Stanescu.
Ca parinte care ar vrea ca in viitorul apropiat copiii sai sa se afle si pe bancile acestor scoli, si care se teme, sper, nejustificat, sa nu le gaseasca la anul inchise din cauza numarului prea scazut de elevi, imi doresc, la inceput de nou an, ca fiecare dintre noi, cei sositi aici, in Canada, din Romania, sa intelegem mai bine intreaga dimensiune a misiunii pe care ne-am asumat-o cand am plecat de acasa si sa nu lasam sa se piarda, din cauza grijilor zilnice care adesea ne coplesesc, unul dintre cele mai de pret lucruri pe care le-am adus cu noi si pe care le putem oferi copiilor nostri: limba romana.
|
Eliza Ghinea 1/4/2006 |
Contact: |
|
|