Capra cu multi iezi
Cam prea multi dintre noi românii spunem despre ceilalti români ca traiesc dupa filozofia care zice ca nimic nu e mai rau pe lumea asta decat sa-ti moara capra an timp ce cea a vecinului continua sa traiasca sanatoasa. Sau: Slava Tie Doamne ca esti mare si drept si n-ai facut sa moara doar capra mea ci si cea a vecinului!
Trasatura asta, care cred ca e un amestec de prostie, invidie si rautate, nu are de ce sa fie româneasca sau doar româneasca. Daca ar fi sa ne luam dupa „capra”, ar fi mai degraba greceasca, albaneza, orientala, adica an firea celor ce pasc capre de cand se stiu ei.
In satul an care am crescut eu, doar cizmarul, care era un venetic, avea capre. Si cativa tigani. Nici macar dupa colectivizare n-au aparut mai multe capre, cu toate ca ele, bietele, dau lapte si cand mananca bete. A avea capra si a nu avea vaca ansemna a fi un fel de nimeni. Atunci de unde vorba cu capra? Si chiar mai mult: capra e un animal rezistent, pe cata vreme vaca este sensibila si pretentioasa.
Asa ca dorinta de a-l vedea pe vecin nenorocit si el de moartea caprei are mult mai putine sanse de indeplinire decat cea care s-ar referi la vaca.
Nu vreau sa continui sa bat campii pentru ca ami pare evident ca vorba cu pricina e un fel de snoava care n-ar fi fost asa de picanta daca nu avea un personaj atat de zurbagiu cum e capra.
Cei ce cred ca vorba asta este chintesenta spiritului românesc au ceva an comun cu capra: sant nelinistiti si superficiali.
Românii nu sant nici mai prosti, nici mai rai, nici mai invidiosi decat altii. Cel mai probabil ar fi ca toata povestea asta sa fi aparut la noi din spiritul exagerat de critic, de nepotolit, de bascalios al compatriotilor nostrii. Al nostru. La noi si poate la fel de mult la bulgari (care sant un fel de campioni ai umorului), aproape totul poate deveni subiect de bascalie: soacra, seful, nevasta, popa, dentista, vecinul, s.a.m.d. Chiar si propria persoana. In vremea acelui egalitarism mizer prin care nu doar noi am trecut, imobilizati de lipsuri, ancremeniti la coada la ceva, era firesc sa-l anjuram si sa-l blestemam pe cel ce eluda regula, ce se baga an fata sau se folosea de usa din dos. Era normal sa i se ceara sa faca ce fac ceilalti, sa stea la coada. Obositi noi, obosit si tu! Flamanzi noi, flamand si tu! Daca altceva nu se poate face sau nu facem!
Cam asa cred eu ca s-a ajuns la povestea cu capra vecinului, care nu e chiar atat de veninoasa cat vor unii sa o faca. E an ea si ceva din firea lui Ilie Moromete care ai raspunde la binete vecinului, dupa care al anjura printre dinti. Dar Ilie Moromete sau oricare alt Ilie sau Gheorghe nu e rau. E doar rautacios cand a ramas fara tigari si-i vine si amar an gura de la tuica de aseara. Vecinul? Sigur ca vecinul te mai calca si pe nervi cand al vezi ca-i merge bine. El e fara vrerea lui sau a ta concurentul de pe culoarul din dreapta sau din stanga. Si concursul chiar daca nu e oficial, nici amical nu e aproape niciodata.
Viata e o competitie an care te-au inscris parintii cand li s-a facut de ... motan pe varza si in care trebuie sa te tot masori cu cei din jur. Daca celui din dreapta i-a sarit pantoful din picior, iar celui din stanga i-a intrat un fir de par in ochi, ai castigat.
Si cine nu vrea sa castige? Americanii? Rusii? Eu? Dumneata?
p.s.
Ta-ta-ta caprita ta!
La anul si la multi ani!
Sa va fie cu noroc!
|
Viorel Neacsu 12/20/2005 |
Contact: |
|
|
