În-cântarea Luminii - Paula Popescu Ilioniu
Exact așa se numește cel mai recent prunc literar al Paulei Popescu Ilioniu: În-cântarea Luminii. Volum cu poeme de valoare antologică irefragabilă.
Publicat în amiaza acestui an 2025, în Craiova, la Editura AIUS (manager prof. Nicolae / Nucu Marinescu), în Colecția Poezii (coordonată de Maria Dinu). Redactor: Petrișor Militaru, DTP și coperta: Sorina Bela. Ilustrații coperți: Florin Măceșanu. ISBN 078-606-092-235-3.
Impusă prin calitatea plachetelor și volumelor de versuri publicate, Colecția Poezii a ajuns, iată, la nr. 180, lansată fiind în 2009, prin Aurelian Zisu (Sonete rănite), Silviu Gongonea (Încălzirea mâinilor), Doina Pologea Berceanu (Tărâmuri și purpuri).
Dintre numeroasele nume de referință cităm: Virgil Mazilescu (Opera poetică, 2013), Constantin M. Popa (Încruntările mele amoroase), Patrel Berceanu (Șase feluri de frică, șapte feluri de curaj), Mihaela Albu (Timpul din ceasuri), Teodor Preda (Insomniace imagini), Dan Anghelescu (Cămașa de forță a clipei), Augustin Jianu (Cognomen), Mircea I. Nincu (Cântece de greier), Crisula Ștefănescu (Himere).
Dacă Poemele luminii, celebrul volum de debut editorial (1919) al poetului-filosof Lucian Blaga, poate fi receptat și ca Poemele lui Dumnezeu - autorul său exprimându-și crezul de viață prin geniala „sentință lirică” exprimată prin versul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și demonstrând, prin întreaga sa creație, că a parcurs Calea de la lumină la iluminare -, încântătorul volum al Paulei Popescu Ilioniu, pe care îl lansăm acum: În-cântarea Luminii, poate fi botezat și Dumnezeiasca în-cântare.
Scris, bănuim, cu frenezia și sobrietatea sentimentului de Eliberare, înflorind precum Zorelele, aproape imediat după ziurel de ziuă, ori Mâna Maicii Domnului, ocrotitoare, în amiază -, poemele Paulei Popescu Ilioniu sunt pe cât de vii, pe atât de autentice, deloc bulversante, dimpotrivă, senine, tămăduitoare.
În ele regăsim demnitatea și bucuria smerită de a fi om (ale autoarei), care se des-tăinuiește și grăiește „în numele LUI” (al lui Dumnezeu).
Pe urmele doamnei Acăr Coculiana (cu nume atât de misterios-oriental), autoarea unei trainice, riguroase și incredibil de virile teze de doctorat: Paradigma luminii în viziunea lui Lucian Blaga. O perspectivă semiotică, coordonată – la Iași – de prof. univ. dr. Traian D. Stănciulescu, Paula Popescu Ilioniu poate fi sigură că, asemenea Creatorului din Lancrăm, și-a înțeles Menirea și Calea, găsindu-și Rostul.
Volumul În-cântarea Luminii este gândit, trăit și sculptat cu inspirație celestă, fler de strănepoată a lui BRÂNCUȘI și inserții subtile din fizica modernă: cuantică.
Naturalețea tonului și omenia (pur românească) denotă nu doar echilibru, armonie, concordie lăuntrică, dar și abia șoptită iubire față de aproapele.
Cele patru pagini de Pre-în-cântare (în fapt, Lămurire, Notă asupra ediției) sunt precedate de 4 +2 versuri albe reunite sub titlul-avertisment Poezia:
„Poezia-Lumină
Se cuibărește în adâncul Universului.
Acolo, înflorește minunat.
Asemenea trandafirului lui Omar Khayyam.
Și tot ca trandafirul are un spin
În care sângerează Poetul.”
Trimiterea la celebrele rubayate ale lui OMAR KHAYAM este pe cât de discretă, pe atât de percutantă.
Textul tabletei Pre-în-cântare – având rol de poartă maramureșean-gorjeană între profan și sacru – începe dezarmant de franc și direct, dar reconfortant, prin aserțiunea: „Ideea de apartenență a ființei noastre la Lumină reprezintă o constantă a spiritualității” .
Din nefericire, se încheie cu „barbarismul” sec, rău venit, repetat în neștire de gușații din canaliile TV: „și nu numai”, care NU spune mai nimic în plus.
Vag, îndepărtat ecou al titlului Cum să vă spun – al volumului de debut editorial cu care, incandescent, ingenuu și tandru, a intrat în poezia română a anilor 60 Ion / Ioan Alexandru –, conținutul celei de-a doua fraze a Paulei Ilioniu poate să pară un mulaj fraged pentru versiuni noi din Cap de copil, Tors ori chiar Ecorșeu de Constantin BRÂNCUȘI: „Trebuie să vă spun că titlul acestui volum s-a furișat insidios în conștiința mea încă înainte de a scrie primul poem, ca un fel de chemare magnetică pentru tot ce a urmat, o în-cântare”.
Ploaie intempestivă, dezlănțuire de Sf. Ilie, mărturisirea Paulei Popescu Ilioniu prinde aripi nebănuite: „Poate că factorul declanșator al acestui demers poetic a fost o întâmplare pe care am trăit-o cu mulți ani în urmă. În timpul unei operații pe care am suferit-o, am avut cea mai semnificativă revelație: un stop cardiac… și, înainte de a fi resuscitată, m-am trezit într-o Lumină dumnezeiască, albă, de o intensitate și o luminozitate de nedescris în cuvinte omenești. Nu simțeam nici cald, nici frig, nu exista decât acea Lumină în care mă contopisem într-un fel de împărtășire și de bucurie. Dar, în acele momente de grație, am simțit brusc un sentiment ciudat, ceva ca o mare responsabilitate, ceva ca o teamă și m-am trezit proiectată cu o viteză de neimaginat prin niște tuneluri pătrate, ușor luminate, până m-am întors în conștiență și în conștiință în sala de operație. Experiența fusese atât de puternică încât mi-o aminteam perfect. Medicii mi-au confirmat că avusesem un stop cardiac și atunci am făcut legătura cu ceea ce trăisem în spirit.”.
Ca unul care – în cumplita iarnă 1953 – am trăit o experiență similară (ajunsesem în pragul tunelului de Lumină, dar Moșul Alb, imaculat, din capătul de sus, m-a întors din drum) pot depune mărturie că tot ce evocă Paula Ilioniu este autentic.
După o acoladă binevenită (poemul Revelație din volumul Clepsidre), autoarea se exprimă din ce în ce mai tranșant și convingător: „Lumina aceea, ca o haină de sărbătoare, m-a cuprins și m-a contopit. (…) Titlul acestui volum are deci o legătură cu o revelație proprie, dar este în același timp o încercare de a ne apropia, de a îmblânzi Lumina, așa cum explică Vulpea în romanul Micul prinț al lui Antoine de Saint-Exupéry. Termenul apprivoiser din roman are conotații mai largi decât a îmblânzi, a dresa. Cuvântul presupune a crea o legătură, a te împrieteni, a recunoaște și a te regăsi în același univers cu altcineva, a iubi, a fi responsabil.”.
Cu aer doct, dar deplin justificat, autoarea se exprimă ca într-un manual ad usum delphini : „Cercetările mai noi au ajuns la concluzia că Universul există ca o manifestare a Luminii și că însuși timpul este agățat de aceasta, devine Timp în măsura în care este luminat. În Biblie, ziua și noaptea, deci timpul, au fost create DUPĂ ce a fost creată lumina. Și a zis Dumnezeu Să fie lumină ! Și a fost lumină.”.
Adâncind cercurile concentrice hermeneutice, Paula Ilioniu precizează: „În TOATE culturile lumii, lumina-simbol și lumina-metaforă sunt văzute ca un tot. Chiar dacă percepem lumina, din punct de vedere fizic, ca un aspect final al materiei, cu caracteristici specifice, observăm că ne putem referi la ea și ca la un simbol considerând-o un prim aspect al lumii informale, al conștiinței care se manifestă în materie prin energia specifică a verbului. Astfel, orice materializare a Ideii nu se cristalizează decât printr-o formulă specifică, un fel de chemare, de apropiere.”.
Pilduitoare și extrem de binevenite sunt punctările care încep cu fraza-efigie „Această agățare-iluminare este prezentă și în tot ceea ce presupune o in-cantație, o vrajă. Cuvântul, cântecul devin unealta prin care Spiritul creează Universul.” – urmată de sentințe inoxidabile precum:
1. „În majoritatea literaturilor europene, cuvântul incantație are o conotație magică, dar nu este literalmente o formulă de vrajă, ci de apropiere, de îmblânzire, de înglobare, așa cum Lumina agață Timpul” ;
2. „În universul cuvântului, Poetul este asemenea Micului Prinț care încet-încet înțelege ce înseamnă apropierea, în-cântarea, ce valoare are lumea în care trăiește și pentru care este responsabil.” ;
3. „Este o relație biunivocă pentru că ea presupune cunoașterea și recunoașterea reciprocă, regăsirea propriei ființe, a propriei esențe în toate detaliile Universului. În acest demers, Lumina poate fi o dimensiune cosmică a umanului. Ca parte a Creației, Omul este și parte a Luminii.” ;
4. „În-cântarea Luminii este de fapt o oglindă magică de reflectare și autoreflectare, este imaginea lumii pe care o re-creăm în noi.” ;
5. „Prin în-cântare, Lumina ne prinde și pe noi, fragmente trecătoare ale Timpului, ne agață și ne proiectează astfel în infinit.. Doar așa, prin acest act magic, putem cunoaște Lumina și o putem reflecta în ființa noastră: în-cântând-o, o îmblânzim, o cunoaștem, intrăm în universul ei.”.
Finalul mărturisirilor în cascadă vijelioasă ale Paulei Popescu Ilioniu se încheie astfel: „În acest demers, eul creator este un simplu fir conductor prin care curge Lumina. Aici și acum, mulțumesc lui Dumnezeu că uneori îmi prilejuiește să fiu un astfel de FIR.”
*
DescindereaÎn-cântarea Luminii - poemul de început al grupajului propriu-zis de 83 de piese lirice din volum – pare desprins din firele magice ale descântecului din folclorul românesc:
Cântec, des-cântec,
Cântare, des-cântare !
Te cânt și te des-cânt
Lumină !
Blândă, senină,
Cântarea și în-cântarea
Sufletului meu !
Vrajă divină,
Îm-prietenire,
Iubire pentru Tine,
Lumină !
Din adâncurile Firii,
Puterea Dumnezeirii,
Pentru tot ce a fost
Și va să vină.
Te cânt Lumină !
Te ademenesc în forma mea de lut
Ce așteaptă cuminte să devină
Lumină !
Descinderea din zariștea comuniunii cosmice a descântecului este și mai străvezie în poezia Chemare (Incantație):
„Din sămânța de iubire,
Temelie pentru fire,
Din adânc de început,
De frumos și de urât,
Din veninul de albine,
Din furtuna care vine,
Din pământ, din cer, din ape,
Din departe, din aproape,
Din senin de Înviere,
Din secunda care piere,
Din mușchiul de pe morminte
Cu cenușă de cuvinte,
Din pământ, din cer, din ape,
Vino, Lumină, aproape !
Vino pe cale de rouă,
Pe raze de Lună Nouă,
Pe pământ, pe cer, pe ape,
Vino, Lumină, aproape !”.
În a treia piesă lirică din volum: Miracol, Paula Ilioniu face saltul cu adevărat miraculos spre Calea Lactee-dumnezee, spre un divin acoperiș, sub care autoarea se condideră o cuantă vorbitoare.
Genuine, aceste vibrații tainice – aducând slavă Luminii și, prin slavă, în-cântare – ne deschid porțile miraculoase ale fizicii cuantice.
Conform lui Henry Stapp, „Universul privit ca un TOT nu este numai o caracteristică centrală a experienței mistice, ci și una dintre cele mai importante revelații ale fizicii moderne. Este cea mai importantă descoperire din istoria științei.”.
În acest context, Coculiana Acăr reliefează: „Fizica cuantică este știința modernă care încearcă să ne explice că lumea este un TOT interconectat prin intermediul iubirii. Vibrația energiei și energia magnetică sunt iubirea care face posibilă crearea realității, prin intermediul conștiinței. Mediind între iubire și înțelepciune, lumina definește acel reper al misterului pe care Blaga l-a ipostaziat unificator în întreaga sa operă.”.
În versurile Paulei Ilioniu se reflectă din plin aceste rafinate detalieri.
Îndoindu-se, probabil, că a atins incandescența trăirilor sale lirice, poeta din Craiova insistă printr-o nouă Chemare, cu trimiteri directe la magul din Hobița:
„Chem Lumina ca pe o Pasăre Măiastră
Ademenind-o,
Mângâind-o.
Între lava ce curge din vulcani
Ți încremenirea frigului cosmic,
Chem Lumina.
O văd aruncând în univers
Curcubeie strălucitoare
În-cântând,
Arătând, ascunzând.
Mă întorc în Timp și în Netimp
Și chem Lumina !”.
Prin poemul Pentru Tine, Paula Ilioniu se adresează preponderent lui DUMNEZEU, dar și fiecăruia dintre copiii ei:
„A fost o adevărată minune
Să Te întâlnesc în această dimensiune:
Reper stabil într-un univers în demolare
Unde tot ce se naște moare.
Din sufletele noastre am creat un spațiu subtil
În care ne-am strecurat și noi tiptil,
Întruchipând o lume de minunății:
Iubire, iubire și, mai ales, copii !
Spune-i, Doamne, Clipei noastre să stea
Și găsește-i sălaș lângă inima Ta !”.
Dincolo de orice dubiu, Paula Ilioniu este convinsă – asemenea lui Nae Ionescu – că prin IUBIRE se poate realiza cunoașterea de tip mistic.
În poezia Reverie, autoarea mărturisește:
”Pe scara sufletului cobor într-o mare de gânduri.
În jurul meu, ființa își croiește planurile ei efemere.
Timpul pare obosit și alunecă ușor
Ca o lacrimă uitată în colțul ochiului.
Mângâi materia până ajung la hotarele clipei.
Acolo, între nicăieri și va fi,
Mă așteaptă prietena mea Entropia
Cu un răgaz binecuvântat în priviri.”.
Și versurile reproduse integral mai sus sunt adumbrite de perspectiva sofianică a poetului-filosof Lucian Blaga asupra modului de comunicare a sacrului cu profanul. Prototip: Agia Sofia, din Istanbul, „a cărei arhitectură sugerează o anume trăsătură de unire între Divinitatea Trinitară și lumea ca totalitate a creaturilor unde omul se simte receptacul al unei transcendențe care coboară.”.
Poemul Întâmplare - două catrene și un distih - are forța expresivă a unei fresce din Voroneț și a unei călătorii pe Calea Eroilor din Târgu Jiu, conturată de Ansamblul sculptural-arhitectonic realizat de Brâncuși:
„Fiorul infinitului îmi străbate gândul meu muritor.
Am pierdu drumul și cuantele sufletului mă dor.
Doar umbra, prietenul și Avatarul meu,
Mă ajută și mă urmează mereu.
Dar și ea, printr-o nefericită întâmplare,
A căzut în abisul cel fără scăpare.
I-am întins o coardă puternică de lumină
Ca să găsească o cale la mine să revină.
Acum aștept răbdătoare la porțile de vis
Să o zăresc pe drumul ce mi l-a deschis.”.
Veritabile și originale fiorduri cu fior cosmogonic depistăm în cele două catrene ale poeziei Creație :
„Când anii, miliarde, în sfera lor s-au strâns,
O navă de Lumină pe Terra a ajuns,
Purtând sclipiri înalte ce-n lumea lor visează
Să se-ntrupeze-n stele și să devină rază.
Scânteia lor divină se răspândește-n toate:
În piatră, aer, apă, în spațiu mai departe.
Pământul prinde viață prin Marele Mister
Și totul înflorește în acest colț de cer.”.
Parcă, parcă și aceste versuri – precum și acelea din poeziile Îngerul meu, Lumina, Trandafirul, Presimțire, Așteptare, Odă trandafirului, și, desigur, chiar, Bahică, Viitor, Metamorfoză ori Vânarea Luminii – ne invită spre tărâmurile de taină din studiile fundamentale Eonul dogmatic și Diferențialele divine ale lui Lucian Blaga, din care Aurel Codoban, pe urmele lui Mircea Eliade, reliefează: „Coerența vibrațiilor din propriul câmp psiho-informațional cu vibrațiile inconștientului colectiv (Jung) sau ale transconștientului colectiv (Freud) asigură individului creator accesul la întreaga experiență spirituală (creatoare) a umanității.”.
În felul ei (enigmatic, misterios), Paula Popescu Ilioniu ne dezvăluie că și domnia sa se află pe urmele realității că „Lucian Blaga intuiește posibilitatea unei comuniuni spirituale pe verticala ierarhiilor luminii - așezând conștientul uman între inconștient și transconștient – reprezintă o ipoteză de excepție pe care – o dată mai mult – intuiția filosofului-poet NU a lăsat-o neexplorată.”.
Dar iată cu câtă naturalețe se exprimă Paula Ilioniu:
„Lumina s-a făcut ghem și s-a ascuns în adâncul gândurilor mele.
Poate de aceea le simt pline și grele
Asemenea unor prunci ce așteaptă să se nască,
Viața să o cunoască.
M-am agățat de aripile ei călătoare,
Cu sclipiri de rază dintr-un miez de Soare.
Sunt în zbor, fără oprire,
Cuantă de lumină în devenire.”.
Vrând-nevrând, gândul ne fuge spre formulări memorabile ale unor personalități internaționale de rang academic:
• Richard Feynman: „Experimentul cu două fante conține întregul mister.” ;
• Bruce Rosenblum: „Ciudățenia cuanticii NU este greu de înțeles, chiar și fără vreun bagaj minim de cunoștințe, dar este aproape imposibil de crezut.” ;
• Martin Rees: „Nici o teorie NU poate rezolva vreodată enigma cuanticii excluzând observatorul conștient. La început au existat doar probabilități. Universul a putut apărea doar dacă cineva l-a observat.”.
Fără să o precizeze apăsat, pe undeva, Paula Ilioniu investește Timpul cu virtuți de leitmotiv, în creația ei lirică. Acest fapt este evident, cu toate că doar trei poeme din volumul În-cântarea Luminii includ în titlu acest cuvânt magic. Timp în mișcare apare la pag. 25, Timpul - în pag. 65, pentru ca poemul din urmă (pag. 96), Dă Timpul înapoi să aureoleze acest misterios reper.
Primul dintre poemele Paulei Popescu Ilioniu pe care le-am menționat ceva mai înainte are vigoarea celei de pe urmă capodopere sculptate de BRÂNCUȘI: Piatra de hotar (……..) .
Iată cum sună:
„Bătrânul” – care este însuși Dumnezeu, Bătrânul – care este BRÂNCUȘI-DUMNEZEU, care sunteți, suntem fiecare dintre noi, creați după chipul și asemănarea cu Demiurgul,
„Bătrânul măsoară Timpul cu pasul.
Uneori mai folosește rigla și compasul,
Dar în Univers, în infinit,
Totul e dificil de cântărit.
Cum să împachetezi un kilogram de secunde
Când fiecare clipă se ascunde,
Se învălmășește cu altele, se fofilează
Și Bătrânul le-ncurcă, oricât veghează,
Oricât le urmărește pe toate,
Tot se mai pierd câteva în noapte.
Așa că le lasă libere să zboare,
Să se așeze pe vreo Lună, pe vreun Soare,
Să găsească vreun suflet cald, de Lumină
Și, încet, nemuritoare să devină.”.
Într-un substanțial studiu academic, Marian Nencescu punctează decisiv: „Blaga identifică tot atâtea universuri temporale câte profiluri există. Capitolul Orizonturi temporale, din Orizont și stil, urmărește momentele timpului în funcție de o anumită configurație. Metaforic, principalele orizonturi temporale identificate de Blaga sunt: timpul-havuz, timpul-cascadă, timpul-fluviu.”.
Paula Ilioniu NU face nici o trimitere expresă la gândirea filosofică a lui Lucian Blaga, însă tangențele universului ei liric cu viziunea memorabilă a poetului din Lancrăm sunt, în ceea ce ne privește, pe cât de difuze, dar evidente, pe atât de inexorabile.
În consonanță cu acesta (cu Blaga), poeta craioveană, pe deplin stăpână pe multiplele jerbe de tâlcuri ale versurilor sale, poate rosti, în ton și în glas cu Marian Nencescu: „…Prin aceste expresii memorabile, menționate anterior, vom mai constata că aceste tipuri principale, sau viziuni ale timpului, își dispută succesiv supremația asupra spiritului uman, fără ca nici una dintre ele să se manifeste exclusiv, ci combinate, suprapuse, ciclice. Referitor la teoria ciclicității timpului, Blaga marchează o curioasă continuare cu timpul-fluviu, găsind că acesta prezintă interes sub aspectul interpretării cosmogonice a timpului. Detaliind, în viziunea blagiană, timpul-havuz este orizontul deschis unor trăiri îndreptate cu prioritate spre viitor, timpul-cascadă pune accentul pe dimensiunea trecutului, iar timpul-fluviu se fixează pe un prezent-permanent. De altfel, în totalitatea sa, timpul este concentrat în prezent.”.
Pilduitor este - din perspectiva considerentelor citate mai sus -, poemul cu care Paula Ilioniu își încheie acest antologic volum, În-cântarea Luminii -, este botezat Dă Timpul înapoi ! :
„Când vei vedea că drumul peste creste
E prea abrupt, cu vipere și ploi,
Așteaptă răsucirile celeste,
Nu te opri, dă Timpul înapoi !
Când ceasul vieții, cu bătaia-i surdă,
Își lasă umbra peste noi greoi,
Nu mai striga, nu poate să audă,
Nu te opri, dă Timpul înapoi !
Și când în colții vieții te vei prinde,
Strivit sub apăsare și nevoi,
Spre Ceruri mâna ta întinde,
Nu te opri, dă Timpul înapoi !”.
*
Paulei Popescu Ilioniu i se potrivesc de minune mărturisirile indubitabile ale lui Lucian Blaga, de genul: „Destinul omului este creația. Poetul este NU atât un mânuitor, cât un MÂNTUITOR al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le aduce în starea de grație.”.
Dar poate fi înveșmântată, la fel de bine (Paula) și în viziunea Dumnezeului istoriei românești și universale, Nicolae Iorga, din 1919, care saluta debutul editorial al acestuia astfel: „Poeziile lui Blaga sunt bucăți de suflet, prinse sincer în fiecare clipă și redate de o superioară muzicalitate în versuri care, frânte cum sunt (n.n. se referă la versurile albe), se mlădie împreună cu mișcările sufletești înseși. Această formă elastică permite a se reda și cele mai delicate nuanțe ale cugetării și cele mai fine acte ale simțirii. E și filosofie înăuntru, o melancolică, dar NU deprimantă filozofie, care leagă împreună TOATE mișcările prin care și noi îi răspundem.”.
*
NU ne putem permite să punem punct prezentei cronici literare înainte de mai scoate la rampă câteva idei deosebit de semnificative.
Frecventele trimiteri ale Paulei Ilioniu la cuantă ne determină să reluăm următorul pasaj, dintr-un eseu anterior, pe care i l-am dedicat cu prilejul apariției volumului său Turn în Labirint: „…Lui PLANCK i–au fost necesari peste o sută de ani până când colegii săi de breaslă, omenii de știință, au recunoscut in corpore Fizica reală, Fizica Revoluționară: Cuantică, adică Fizica lui Planck, și i-au descoperit căile de aplicare.
De ce a fost înțeleasă și acceptată atât de greu, abia după 120 de ani ? Întrucât, a părut cumplit de dificilă depășirea mentalităților generate de fizica tradițională, de fizica newtoniană și chiar de relativismul susținut de Einstein.
În sinteză, fizica lui Planck, extrem de rafinată și ascunzând, dincolo de orice îndoială, volens-nolens, numeroase capcane spiritelor leneșe -, poate fi concentrată în câteva zeci de cuvinte. Le cităm pe acelea repetate de savantul vizionar, profesorul universitar, neurologul, filosoful științei, psihiatrul și scriitorul Dumitru Constantin Dulcan, într-o emisiune (ediție) de colecție Mic dejun cu un campion, transmisă, în vara anului 2023, de TVR 2:
”În fizica cuantică există continuitatea spațiu-timp și NU există ieri, azi, mâine. Totul există în același timp. NU există sus-jos, dreapta-stânga. Totul este în același timp. În fizica clasică, noi ocupăm un singur loc. Fizica clasică se limitează doar la existența lumii ca substanță. În timp ce fizica modernă se exprimă la nivel de frecvență.”.
Considerat mesagerul noii spiritualități, Profesorul Dulcan argumentează cu strășnicie că revelația constituie un salt cuantic. ”.
*
Încheiem printr-o judecată finală care pe mulți s-ar putea să-i bulverseze:
Împreună cu Daniela Crăsnaru (stabilită definitiv, de vreo 20 de ani și mai bine, în Italia, unde a fost director de programe la Academia di Romania, înființată de Nicolae Iorga) și alături de Beatrice Silvia Sorescu, Gela Enea, Cristina Copia -, Paula Popescu Ilinoiu ocupă un loc bine definit în Quinta Regală a poeteselor române în viață în care Spiritul Olteniei se perpetuează cu vigoare admirabilă, continuând filonul aurifer cu obârșii în amonte, anume în creațiile de excepție ale lui Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, George și Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Patrel Berceanu, Ilarie Hinoveanu, Mihai Duțescu, Marian Barbu…
Vă mulțumesc pentru atenție.
..//..
Dan Lupescu
|
Dan Lupescu 9/7/2025 |
Contact: |
|
|
