Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente
Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhiva 2025
Articole Arhiva 2024
Articole Arhiva 2023
Articole Arhiva 2022
Articole Arhiva 2021
Articole Arhiva 2020
Articole Arhiva 2019
Articole Arhiva 2018
Articole Arhiva 2017
Articole Arhiva 2016
Articole Arhiva 2015
Articole Arhiva 2014
Articole Arhiva 2013
Articole Arhiva 2012
Articole Arhiva 2011
Articole Arhiva 2010
Articole Arhiva 2009
Articole Arhiva 2008
Articole Arhiva 2007
Articole Arhiva 2006
Articole Arhiva 2005
Articole Arhiva 2004
Articole Arhiva 2003
Articole Arhiva 2002


Festivalul Dealul Muierii

- Ediția a IV-a, 2025-

Peștera Muierii și Dealul Muierii au o legendă comună, legendă născută în urma unor fapte reale, de vitejie, ale oltencelor împotriva atât a turcilor cât și a tătarilor.
În timpul războaielor cu turcii, bărbații plecau la luptă iar femeile, copiii și bătrânii se refugiau în peșterile: Muierii din Baia de Fier, Polovragi și Peștera Frumoasă din Vaideeni. Sunt mai multe legende care se vehiculează. Cea mai apropiată de realitate este că atunci când au terminat proviziile femeile au ieșit din peșteri, înarmate cu furci și topoare, au urmat culmea dealului care mai târziu le va purta numele, și în zona cetății dacice de la Grădiștea s-au năpustit asupra taberei turcești, băgând spaimă în ei și aceștia au luat-o la fugă. Mama îmi spunea, când eram copil, că de fapt femeile au năvălit noaptea despuiate și despletite, purtând făclii aprinse în mâini, în chiote care i-au speriat pe turci, crezând că sunt făpturi demonice, și au luat-o la fugă. Nu se știe exact care este varianta adevărată, dar este de remarcat faptul că acest episod a existat și femeile războinice din zonă, ca niște amazoane, au reușit să pună turcii pe fugă.
După mulți ani, în 2022, autoritățile din Oltenia au decis să organizeze prima ediție a acestui festival.
Anul acesta, 2025, în perioada 25-29 iulie a fost organizată ediția a IV-a a Festivalului Dealul Muierii. Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a organizat acest festival, bineînțeles cu sprijinul consiliilor județene din Gorj, Dolj și Vâlcea, cu participarea primăriilor din Polovragi, Vaideeni, Roșia de Amaradia, Bustuchin, Logrești, Dănciulești, Goiești, Stejari, Zătreni.
Pe 25 iulie au fost primite fetele la Polovragi, au luat cunoștință de program și au fost instruite cu scenariul din zilele următoare.
Plecarea fetelor și deschiderea festivalului a avut loc la Polovragi pe 26 iulie.
De acolo au urmat, în fiecare zi, traseul la Roșia de Amaradia (26 iulie), Bustuchin (27 iulie) Grădiștea (28 iulie) unde la Cetatea Dacică s-au făcut filmări cu alungarea turcilor, apoi la Dănciulești unde s-a ținut o seară culturală, iar pe 29 iulie, la Goiești a avut loc închiderea festivalului și premierea fetelor.
Aflându-mă cu soția la Zătreni, sâmbătă seara pe la ora 17 am pornit spre Livezi. De acolo un indicator ne-a arătat drumul spre Dănciulești. Am urcat pantele în serpentină pe un drum îngust, dar asfaltat, fără gropi și alte denivelări, cu marcaje albe pe asfalt de o parte și de alta. Am urcat până am ajuns pe culmea Dealului Muierii, iar de acolo am coborât spre Dănciulești. Ca în majoritatea satele românești, aici drumul a lăsat de dorit…
După câțiva kilometri, spre nord, am ajuns la Obârșia, de unde am început să urcăm panta dealului pe un drum tot asfaltat și perfect circulabil, chiar dacă era îngust și te strecurai cu mare atenție pe lângă o mașină care venea din sens invers.
În vârful dealului, pe un platou, numit Piscul Ursului, urma să se desfășoare punctul culminant al festivalului, o seară culturală.
Ajunși acolo am parcat la marginea drumului, pe câmp, și am început să inspectăm zona. La intrare ne-a întâmpinat o arcadă din crengi cu frunze de stejar și o inscripție pe o scândură atârnată de boltă „Bine ați venit pe Dealul Muierii, Dănciulești”. De o parte și de alta erau tarabe cu mici, cârnați, friptură, gogoși, miere de albine, înghețată, bere, sucuri, apă etc.
Undeva în spate era un cort unde au servit masa fetele „războinice” și unde, apoi, în timpul spectacolului muzical, s-au adunat oficialitățile la un vin și o friptură.
Într-o margine a platoului, unde urma să se desfășoare spectacolul, se aflau două mese joase, rotunde, scaune din trunchiuri de copac, scaune din paie de grâu, străjuite într-o parte de preșuri țărănești.
Până să apară „amazoanele”, am socializat cu vătaful călușului tradițional de la Giurgița, din Dolj. În trupă erau opt călușari, inclus și cel cu steagul, începând de la cel mai veteran care ducea în spate șapte decenii până la cel mai tânăr, un adolescent care cred că abia depășise majoratul. Era o idee bună a coordonatorului, transmițând astfel din generație în generație ștafeta călușului tradițional. În această discuție ni s-a elucidat acest mister, de ce se numea tradițional și diferea de călușarii de la Rusalii, cu mutul, care este totuși mai apropiat de tradiția populară decât clasicii călușari pe care-i vedem la televizor sau la spectacole, pe scenă. Într-adevăr acei călușari impresionează prin dans și culorile costumației, dar nu sunt aceiași cu cei care „vindecă un bolnav”.
Dar între timp am avut surpriza să mă întâlnesc cu un consătean pe care nu-l mai văzusem din anii tinereții! Domnul academician Marin Lițoiu, din Canada, și soția sa, scriitoarea Milena Munteanu, cu care colaboram de mult timp în arta scriitoricească și culturală.
Domnul profesor Marin Lițoiu este de loc din Zătreni, și plecat de mult în Canada unde a devenit academician. Doamna Milena Lițoiu, Munteanu numele de fată, este de loc din Mărginimea Sibiului. Am discutat multe subiecte despre transhumanță, obiceiuri, tradiții, etnografie și folclor! I-am spus că în Țara Loviștei și Valea Lotrului obiceiurile Sărbătorilor de iarnă s-au cam pierdut, odată cu globalizarea, și au rămas numai de scenă, pentru festivaluri.
Dar iată că pe drumeagul străjuit de stejari, dinspre nord, pe coama Dealului Muierii, au apărut „războinicele”, în cămăși tradiționale, iar pe cap purtau coronițe din flori de Sânziene, urmate de câțiva băieți îmbrăcați în turci!
Cei trei primari de la Dănciulești, Stejari și Zătreni le-au întâmpinat, conform tradiției românești, cu pâine și sare.
Era prezentă și o televiziune, iar din partea presei scrise n-am remarcat pe nimeni în afară de mine și soția mea…
Totuși acest festival are valoarea sa pentru reînvierea tradițiilor și întărirea identității neamului românesc, într-o eră a globalismului, în care totul se plafonează și treptat, treptat, etnografia și folclorul se degradează, iar obiceiurile și tradițiile rămân doar spectacole de scenă, modernizate, pierzându-se din farmecul specificului românesc, popular.
După atâta drum fetele sunt poftite la masă, în cortul special amenajat pentru ele și … oficialități!
Am socializat cu domnul Ion Calotă, vătaful călușarilor de la Giurgița din Dolj.
Între familia mea și domnul Ion Calotă a fost o empatie de când ne-am văzut. „Ion este un nume de la curtea boierească, că n-a fost nicio curte boierească fără Ion!” a afirmat dânsul cu un surâs cald și blând.
Ne-a simțit interesul pentru tradiție și ne-a povestit cu multă pasiune și patos câteva legende.
Dar înainte de acestea ne-a cerut voie să ne facă o urare. Am acceptat-o cu plăcere, fără să știm despre ce este vorba. Cu voia dânsului, l-am înregistrat și chiar dacă urarea ne-a fost adresată, o voi consemna aici, pentru a se revărsa efectul său asupra tuturor care vor lectura acest articol!
De ce spun acest lucru? Pentru că ne-a povestit că prin jocul călușului tradițional a vindecat bolnavi. Este un fel de magie albă prin care binele să domine și să învingă răul (opoziția, cum îi place să spună domnul Calotă, referindu-se la duhurile rele ce pun stăpânire, de multe ori, pe om) Bineînțeles, acest lucru este posibil și prin „Lucrarea Domnului”, a specificat dânsul.
„Să fiți iubiți de cei dragi, de-ai dumneavoastră, cum este iarna iubită de schiori!
Să fiți așteptați de cei dragi, ai dumneavoastră, cum este așteptată primăvara de toată lumea!
Să fiți buni și calzi ca vara și să fiți bogați ca toamna!
Și când plecați de aici să vă loviți de un bolovan mare de noroc și după aceea să cădeți într-o baltă mai mare de fericire!
Și Dumnezeu să vă îmbrățișeze cu iubirea lui!”
Apoi ne-a povestit câteva legende populare.
„Pe vremuri era un împărat care avea o fată și dăduse zvon în lume că vrea s-o căsătorească. Dar a anunțat că va face două bilete. Pe unul scria numele fetei și pe celălalt, „moarte”. Și dacă se ducea vreunul și trăgea biletul „moarte”, îl omora.
Auzind lumea așa, nu s-a mai dus niciunul.
Dar un țăran, Ion, s-a dus la împărat. Acesta auzind că vine un țăran și-a zis, cum să dea fata după un țăran? Și atunci a scris pe amândouă bilete „moarte”.
Când a ajuns la împărăție, împăratul i-a zis să ia un bilet. Ion îl ia, îl bagă în gură și-l mănâncă.
Împăratul întreabă:
- Ce bilet ai tras?
Ion îi răspunde:
- Uită-te și vezi ce-a mai rămas!
Și a fost nevoit să dea fata țăranului.”
Apoi ne-a povestit un fel de pildă.
„Un amărât găsește o coajă uscată de pâine, o ia, o bagă în buzunar și merge mai departe.
Când a trecut prin fața unui restaurant, cu ușa deschisă de la bucătărie, a simțit mirosul acela de mâncare și s-a oprit, a scos coaja de pâine și a început să mănânce.
Bucătarul îl vede și zice:
- Ce faci aici?
- Am și eu o coajă de pâine și-mi plăcu mirosul ăsta de mâncare!
- Da, dar trebuie să-mi plătești mirosul!
Cu ce să plătească săracul mirosul? Pe acolo trecea un om și-i zice:
-Te rog frumos, dă-mi și mie un ban.
Acesta îi dă banul și amărâtul strigă la bucătar:
- Bucătarule, ia vino încoace!
Săracul aruncă banul jos și-i zice:
- Auziși, zdăncănitul banului, aia e plata mirosului!”
Apoi ne-a povestit despre istoria călușului tradițional.
„Dacii erau un popor de sine stătător, iar romanii un popor migrator, să cucerească . Dacii, ca să-și protejeze pământul, îi băteau pe romani. Pe vremea aceea erau arcuri cu săgeți, sulițe și săbii.
După ce-i băteau pe romani le luau fesurile din cap și jucau cu sabia pe sus și cu sulița, reprezentate în joc de ciomăgele călușarilor. Și începeau să strige și să joace: Hai dace să jucăm că i-am bătut pe romani! Hai, dace să jucăm ! Noi când jucăm călușul zicem: Hai-dacea, hai- dacea!, deci de acolo își are originea, călușul tradițional, de pe timpul dacilor.”
Deci tradiția călușului se pierde în negura vremilor. Celelalte variante, cele de la festivaluri, sunt călușarii de scenă, de spectacol.
„Cu acest căluș se pot vindeca cei bolnavi. Am avut și un caz cu un om pe care l-am dus într-un câmp și a trebuit să-l jucăm de vreo trei ori până a plecat pe picioarele sale.
- Și acest lucru este un fel de magie, l-ați eliberat de duhurile rele!
- Noi îi zicem „opoziție”!
- Interesant! Dar iepurele, împăiat, ce semnificație are?
- Când scoatem duhurile rele dintr-un bolnav acestea se răspândesc în toate părțile, iar iepurele, iute, aleargă și le prindă pe toate. Este ca un protector!
- Adică opoziția binelui!
Să vă spun ceva și despre legenda Muntelui Cindrel, de lângă Sibiu:
Când era Ardealul sub dominație ungară se zice că era pe acolo un cioban de statură mică, dar frumos foc, și-l chema Cindrel. El s-a îndrăgostit de o fată, de peste munți, din partea Olteniei și se iubeau mult de tot. Dar și fetele de prin împrejurimi îl iubeau pe Cindrel. Și auzind împăratul Austro-Ungariei care avea o fată, s-a dus la Cindrel și i-a zis că vrea să-l facă ginere. Cindrel i-a zis că nu poate pentru că este îndrăgostit de o olteancă și aceasta de el și nu pot să se despartă.
- Dacă nu vrei îți iau gâtul cu paloșul!
- Nu pot să fac asta!
Și împăratul i-a tăiat gâtul cu paloșul.
Și toate fetele din împrejurimi, împreună cu olteanca, l-au plâns, au plâns mult de tot, și din lacrimile lor s-au făcut trei pâraie: bărbat, soție și copil.
Și toate acestea trei s-au unit și au format pârâul Cibin.
Și fetele au decis, ca să nu-i mănânce păsările cerului trupul, au cărat pământ mult, mult de tot și au făcut Vârful Cindrel. Și au pus multe flori care și astăzi se zice că mai sunt pe acolo”
„Haideți să vă spun și cu Muntele Găina din Apuseni, din ținutul moților, unde anual se ține un festivalul TÂRGUL DE FETE!
Se zice că pe vremuri un împărat avea un palat, că la soare te puteai uita, dar la palat, nu.
Și împăratul avea o fată de căsătorit și tot el avea o găină care făcea ouă de aur. Și fata era așa de bună la suflet și darnică, încât dacă se ducea la ea un țăran sau un pui de crai cu vreun necaz sau boală, îl făcea bine și nu-i lua nimic.
Dar un pui de crai, de împărat, s-a dus și el, dar nu cu gândul să se căsătorească cu fata, ci să-i fure găina cu ouăle de aur.
Tinerii care se căsătoreau primeau de la fată și împărat câte un ou de aur, ca să poată porni cum trebuie în viață.
Puiul de împărat s-a îndrăgostit de fată și i-a furat inima cu gândul să-i fure și găina. Dar împăratul îl avea pe Ion, un om vigilent, și cu câini credincioși, și prințul n-a putut să-i fure găina și de aceea i se spune Muntele Găina”.
A urmat o aversă scurtă de ploaie, un curcubeu multicolor la răsărit care a descris un arc de cerc perfect dintr-o parte în alta, de la nord la sud.
Apoi a început spectacolul.
În centru, vătaful a pus un vas cu apă, o sticlă, un pahar și un iepure împăiat.
Călușarii au interpretat o serie de dansuri specifice acestui „căluș tradițional”: au îngenuncheat și au băut, pe rând, apă din vas, apoi l-au pedepsit pe unul din călușari pentru că a furat o bâtă, și a primit ca pedeapsă câteva lovituri la talpa picioarelor, în timp ce vătaful îl întreba: „Mai furi?” Iar el răspundea: „Doar o dată!” Scena repetându-se de câteva ori spre deliciul spectatorilor.
Apoi unul din călușari a mimat leșinul, ca un epileptic, sau mai degrabă ca un posedat de un duh rău, și călușarii i-au sărit în ajutor și l-au readus la viața normală.
Scene semnificative, cu mesaje, cu încărcătură emoțională.
La final vătaful a invitat, în hora călușarilor, fetele sânziene (războinicele), apoi pe spectatori. S-a format o horă mare, binefăcătoare și dătătoare de sănătate!
Apoi a urmat un program de cântece și hore, susținut de o formație folclorică.
Către miezul nopții a fost aprins un foc de tabără!
A doua zi, la Goiești, au fost premiate fetele și s-a închis acest festival care a răscolit mitul și legenda Dealului Muierii!

Ion NĂLBITORU






Ion Nalbitoru    7/3/2025


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian