Pelerinaj la Mânăstiri din Vrancea
Autocarul ne ducea prin raiul pământesc de la începutul lui aprilie și nu ne venea să credem că Vrancea este atât de frumoasă. Încep să îi dau dreptate geografului Simion Mehedinți care a scris că în Vrancea sunt cele mai frumoase ținuturi din țară.
România toată este frumoaasă și ne mândrim că noi, Românii am apărut aici, în acest spațiu mirific. Tot drumul ne întâmpinau arbori înfloriți, căci oamenii vrednicii au creat în aceste locuri colțul lor de rai, o țară a frumuseții și armoniei, în această alternanță deal-valea ce formează spațiul mioritic, care, după opinia lui Lucian Blaga, și-a pus amprenta pe sufletul neamului nostru.
Tot el a scris versul „veșnicia s-a născut la sat” și îi dăm dreptate, căci dealurile ce se ondulau în zare de-a lungul șoselei, cerul înalt, pământul bogat, copacii nemuririi din pădurile ce se regenerează mereu fac parte din veșnicie.
Vedeam doar cer pe care se proiectau coroane de arbori înfloriți, așa cum își imaginează mulți raiul. Intram în „Țara lui Dumnezeu” cum li se spune ținuturilor buzoiene și vrâncene din zonele mai înalte zise Țara Luanei. Mulțumeam Domnului pentru această zi minunată în care pelerinii merg să se roage în bisericile de la mânăstiri, știute ca locuri sfinte, minunat împodobite, să își spună în gând necazurile, bucuriile, dorurile, visele, speranțele.
Aerul umed accentua parfumul brazilor de la Mânăstirea Rogoz, o oază de liniște și pace, lângă o pădure care înverzea și ne trimitea esețele ei vegetale. Îmi veneau în minte versurile lui Bacovia: „Verde crud, verde crud/ Mugur alb și roz și pur/ Vis de-albatru și azur/ Te mai văd, te mai aud” (Verde crud).
Tot el a scris un vers sceptic : „O nouă primăvară pe vechile dureri” dar în noi triumfa dorul de viață, speranța unor zile mai bune, o fericire mult dorită... Parcă toți voiam să ne strigăm dorul de viață „dup-atâta frig și ceață” (George Topârcenu)
La Mânăstirea Vărzărești am stat la slujbă cu smerenie, impresionați de glasul preoților și al măicuțelor. În aerul înmiresmat de aromele pădurii ascultam acel cântări îngerești, respirând frumusețe și bucurie. Era ca o binecuvântare peste acest loc sfânt din inima pădurii, pământ ce a primit pașii Sfintei Teodora de la Sihla care are biserică dedicată ei la Mânăstireaa Shăstria...
Am mulțumit măicuțelor pentru masa oferită și am plecat spre Brazi, luând pe filmul interior zambilele în toate nuanțele, toporașții din fața casei Sfintei Teodora, brazii și tuia cu bobițe roșii. Voiam să spun colegei de călătorie: „Mare este Dumnezeu! Minunate și nebănuite sunt căile Lui!” Un strigăt interior, nu doar al meu, ci și al celorlalți, căci eu empatizez cu pelerinii, parcă răsuna „printre munți printre văi”: „Mi-e dor de tine, Doamne! Te găsesc în lumina de cristal a ceului azuriu. a soarelui blând de la Mânăstirea Brazi care cobora peste crângul înmugurit, peste brazii înalți, de un verde închis, peste arborii în floare”.
Dorul nostru de viață înflorea și el, de aceea îmi par așa de benefice aceste pelerinaaje.
Este adevărat că omul sfințește locul, o dovedește vrednicia măăcuțelor de la Schitul Brazi. Când am venit prima dată aici la aducerea moaștelor Sfântului Teodosie erau niște dealuri pustii. Acum este o mândră biserică, înaltă, cu o arhitectură frumoasă, în curs de decorare și așezământ de cult valoros, cu o alee de brazi ca niște coloane vegetale ale infinitului
.
Am stat pentru reculegere la mormântul scriitorului Ioan Slavici din curtea lăcașului, modest, dar îngrijit. Slavici, considerat un clasic al literaturii române s-a remarcat prin romanul său „Mara”, nuvelele „Moara cu noroc” „Pădureanca”ș.a. fiind considerat autorul care a știut cel mai bine să redea în proză durerea sufletului omenesc, Eminescu fiind considerat cel maai mare poet al durerii din întreaga lume. Îi purtăm recunoșință lui Ioan Slavici, că, prin strădania lui și a lui Eminescu a avut loc serbarea de la Putna în memoria lui Ștefan cel Mare, în anul 1871.
După ce am trecut de liniștitul oraș Panciu și întinse podgorii, am ajuns la Mânăstirea Trotușanu un loc de vis unde ai vrea să stai să te reculegi mai mult timp. Totul era mununat: brazii înalți ce uneau pământul cu cerul, aleile îngrijite cu piatră ornamentală roșie, dar mai ales vasele albe de flori unde ereau panseluțe mari și mici de toate culorile.
Le-am fotografiat, căci le iubesc foarte mult.
Ne bucuram de soare de lumină, de natura generoasă, Ne rugam în marea biserică a lumii, natura și în cea mică, deoarece biserica mare era în curs de amenajare pentru sărbătorile pascale. Pe drumul de întoarcere, priveam cerul larg deschis, culmile înzăpezite din zare, norii vaporoși din jur, dar mai ales vedeam hora arborilor în floare, ce cântau o odă a bucuriei.
La Mânăstirea Sfînta Treime de la Podul Bulgarului (5 km de la Râmnicu Sărat pe E85) am fost impresionată de marile schimbări survenite de când nu am mai vizitat-o. Priveam frumoasele icoane, vitraliile, catapeteasma sculptată ca și coloanele de susținere a naosului și scaunele.
Asistând la vecernie, am înțeles de ce organizatoarea excursiei, d-na Simona Bîrlă, a insistat să ajungem aici. Ne-am dat seama că vecernia este o slujbă aparte, făcută mai ales pentru oamenii cu necaazuri ce au nădejde în Dumnezeu.
Am mulțumit conducerii firmei BRL TRAVEl pentru frumoasa zi oferită să ne rămână ca o minunată amintire și ne-am rugat în gând sî fie binecuvântați, ca toți pelerinii din grup.
Binecuvântează Doamne, frumoasa Românie!
(Pentru mai mult detalii despre mânăstiri, accesați site-ul Creștin-ortodox)
-----------------------
Ecaterina CHIFU
|
Ecaterina Chifu 4/8/2025 |
Contact: |
|
|
