Primii fulgi
A început în zori noua poveste, În care fulgii albi s-au așezat, Peste covorul toamnei care este, Surprinsã și pe chipul ei blazat, S-a așternut o cutã de durere, Ce s-a ascuns sub mantia de foc, Pe trupul ei slãbit, fãrã putere Și care nu mai poate sta pe loc. A înțeles cã-i vremea de plecare, Spre alte zãri, spre alte-mpãrãții, Iar pomilor ce-s gata de culcare, Sã le înșire basme de copii, Sã aibã somnul dulce peste iarnã Și sã-și aducã-aminte cum erau, Pe vreme când în jurul lor o larmã, În joacã gloata de copii fãceau. Acum cu pete albe se-mbrãcarã Și franjuri noi de gheațã și-au depus, Pe ramurile pline-odinioarã, Acum se aflã clipe ce s-au dus! Autor: Aurelia Oancã
|