Dreptatea imanentã
Nu de puține ori ne întoarcem cu gândul la acea forțã uriașã, necunoscutã nouã și dincolo de puterea noastrã de pãtrundere. Mã refer la gravitația sau atracția universalã, acea forțã care stabilește un echilibru constant și dinamic, într-o desãvârșitã armonie, care dominã Universul, acela din care facem și noi parte. Creația acestui infinit Univers este uimitoare, dar nu mai puțin importantã este mișcarea planetelor guvernatã de o energie uriașã care pãstreazã echilibrul constant.
Energia aceasta funcționeazã având la bazã dualitatea: câtã energie pozitivã este, tot atâta este și energia negativã, câtã luminã este, tot atâta întuneric existã, binele merge mânã în mânã cu rãul, frumosul cu urâtul, micul cu marele etc. Admitem sau nu, noi trãim în dualitate. Indiferent cât de înalte ne sunt valorile morale și oricât de conectați suntem la iubire și luminã,
întotdeauna va exista și reversul, ca sã putem menține echilibrul între aceste douã aspecte ale energiei, ca totul sã fie cât se poate de drept, așa cum a fost conceput. Dualitatea este nu numai o condiþie inerentã, este ºi fascinantã, în acelaºi timp. Ea înlãturã monotonia ºi stimuleazã creativitatea. Dualitatea este o cãutare veºnicã, generând interese. Totdeauna existã cineva sau ceva mai bun, mai frumos, mai presus decât tine ºi te stârneºte sã atingi alte înãlþimi. Înþelegerea acestui aspect de viaþã este una dintre cheile de succes ale existenței noastre.
Încercând sã desluºeascã și sã înțeleagã condiþia umanã, marii gânditori ai lumii au dat rãspunsuri în felul lor, dar concluzia este aceeaºi: omul este fiinþã dualã. Poetul Lucian Blaga spune în poezia Pax magna: „Pesemne – învrãjbiþi/ de-o veºnicie Dumnezeu ºi cu Satana/ au înþeles cã e mai mare fiecare/ dacã-ºi întind de pace mâna. ªi s-au împãcat/ în mine: împreunã picuratu-mi-au în suflet/ credinþã ºi iubire ºi-ndoialã ºi minciunã…”.
Dreptatea þine de lucrul drept. Atunci când ceea ce este drept este fãcut strâmb, intervenþia dreptãþii este solicitatã de însãºi firea lucrului, care aspirã sã redevinã drept, adicã firesc. Lucrul nedrept suferã datoritã abaterii de la ceea ce este firesc, cãci nedreptatea este improprie firii, este nefireascã. A ține cumpãna dreaptã între aceste energii înseamnã a fi omul dreptãții.
Despre dreptate, știm cã este de douã feluri: cea fãcutã de oameni, numitã dreptatea juridicã, și cealaltã, dreptatea imanentã, cu origini necunoscute pãmântenilor.
Dreptatea umanã, în cea mai mare parte nescrisã, este un principiu moral și juridic care cere sã se dea fiecãruia ceea ce i se cuvine și sã i se respecte drepturile; este o lege care ne face sã simțim consecințele faptelor. În interiorul fiinþei noastre existã în permanenþã un tribunal, în cadrul cãruia mintea ºi conºtiinþa îndeplinesc rolul judecãtorului. Noi știm ce este bine, dar, de fapt, trãim în dualitate; indiferent cât de înalte sunt valorile morale sau câtã iubire și dreptate ne strãduim sã rãmânã la cote înalte, întotdeauna va exista o reprezentare din cealaltã parte. Așadar, dreptatea are, totodatã, ºi un sens spiritual-moral, confundându-se cu binele. Doar când se impune adevãrul, câºtigã dreptatea.
Imanența este un termen filosofic, care, referindu-se la un lucru sau la o ființã, afirmã cã existența și realitatea existã și evolueazã prin sine însãși, așa cum cred ateii, nedeterminate de o cauzã din afarã, spre deosebire de transcendențã, care indicã o cauzã exterioarã și superioarã, Dumnezeu, Alah, Cel care a adus în existenþã materia, energia, spaþiul ºi timpul. Termenul imanent are câteva sinonime: constant, intrinsec, lãuntric, permanent, persistent.
Dreptatea lui Dumnezeu se deosebește de dreptatea umanã și sunt multe confuzii care dãinuie în mintea și sufletul celor care nu înțeleg acest aspect. Dumnezeu posedã atribute sau calitãþi care þin de natura Fiinþei Sale. Ele sunt comunicabile sau nu. Dreptatea lui Dumnezeu este creatoare, îndelung rãbdãtoare ºi are ca scop „îndreptarea și nu moartea pãcãtosului”. Tocmai din acest motiv Dumnezeu ne-a acordat liberul arbitru, a dorit sã fim liberi în deciziile noastre.
Dumnezeu este drept ºi îºi aplicã dreptatea nu pentru cã ar fi fost ofensat de nedreptatea lumii, ci pentru cã lumea însãºi are nevoie de dreptatea Lui.
Dumnezeu nu rãspunde imediat fiecãrei abateri sau a faptei bune. Dupã ce mai multe abateri sau fapte bune se adunã într-un ghem de energii asemãnãtoare, acestea sunt trimise de creier în spațiu înconjurãtor, se unesc cu alte energii de același fel și apoi se întorc de unde au plecat, pentru unii lovind ca un ghinion, pentru alții ca un noroc ivit în cale. Cu ajutorul energiilor noastre, atragem oameni asemenea nouã.
Cel care se minte pe sine însuºi ºi se lasã pãtruns de propria minciunã ajunge sã nu mai deosebeascã niciodatã minciuna de adevãr ºi, treptat, chiar se înstrãineazã de orice formã de adevãr, ºi de cel din interiorul sãu, ºi de cel din afarã, din jur, pierzându-ºi, totodatã, stima faþã de sine ºi faþã de alþii considerate adesea ca un ghinion. „Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce gândim. Mintea este totul. Devenim ceea ce gândim” ~ Buddha.
În zilele noaste, tot mai des se vorbește de energia pozitivã și cea negativã, despre nevoia de a ne supraveghea în bunã stãpânire a energiei pozitive și efortul de a ține departe energia negativã. În viitor, viața oamenilor ar putea arãta mai luminoasã, stând de partea luminii.
Așa cum poți atrage energia pozitivã, poți sã atragi și energia negativã, în funcție de comportamentul și obiceiurile fiecãruia. O faci fãrã sã realizezi și de multe ori nu ești conștient de efectul nociv al unor astfel de obiceiuri.
Elena Buicã Buni. Pickering
|
Elena Buicã Buni 11/12/2024 |
Contact: |
|
|
