Sublinieri - Semne de noiembrie
Tată-tu s-a născut după Sf.Dumitru, zicea bunica pentru care sărbătorile religioase erau nu numai marca trecerii, dar și necesarul prezenței divine...Ce zice actul de naștere este o aproximație elaborată cu reorganizarea specifică pentru care vechiul trebuie reînnoit și mai ale remodelat.
Că lumea tânără s-ar putea să nu prea ințelagă ce zic nu întră în expunerea mea, poate pentru că devenim tributari unor interpretări nu numai eronate, dar și abuziv agresive, răscolim memoric frânați de acțiunea ireversibilă a timpului...
E o zi relativ frumoasă astăzi, oricum nu plouă și nici nu-i frig de noiembrie, vreau să zic și poate ar trebui să renunț la observațiile ciuntite de vârstă și să afirm sus și tare că suntem bine merci, cu o toamnă blândă și cu oarecare balansare informativă de care evident avem nevoie chiar dacă toată viața am apreciat paharul jumătate plin- dacă mă înțelegeți ce vreau să zic... Fără să vreau neapărat deschid o ușă peste pragul căreia (chiar dacă nu ne prea place) pășim așa ca recapitulările să trebuie și mai ales, să aibe un sâmbure de adevăr chiar așa învăluit în interpretări personale...Pentru că zice Proust care a răscolit memoria umană că nimeni altul: Caracterul pe care îl dozvăluim în jumătatea târzie a vieții noastre nu este neapărat deși deseori este - caracterul nostru originar, evoluat, secat de contținut, exagerat sau diminuat, poate fi chiar opus că un costum purtat pe dos.
Astfel: că tată s-a născut în noiembrie și s-a stins în prag de noiembrie este, desigur, absolut personal și reverberațiile memorice au valoarea aceea incomunicabilă...dar că adiacența realuli implică o privire în jur și ceea ce vede (place sau nu) condiționată de aceeași trecere, este axiomatic; nimic nu-i fragmentar; a fost (devenit simbol sau nu) ; este (poate precipitat de evenimente sau nu) și va fi (planificat ori la mâna divină) - și atunci, privirea înapoi este obligatorie, observația chiar analitică a realului imediat ne asigura cumva viabilitatea și, în ultimă instanță, chiar ochiadele către ce ar pute veni asigură șnsa de a fi...pe românește spus ceea ce suntem este de fapt istorie și atunc trăind e un gest al ei în care ne putem înscrie relevamt ori anonim...
În Flanders fields the poppies blow / Between the crosses, row on row, / That mark our place: and în the sky / The larks still bravely singing fly / Scarce heard amid the guns below... scrie lt.colonelul canadian John McCrae si anonimul uniformei militare se recompune relevant pentru ca el a fost, a luptat, a scris și a rămas acolo in câmpul războiului Cel Mare a cărui efigie comemorativă este 11 Noiembrie- Remembrance Day, proclamată în lume la data armistițiului dintre beligeranți în 1918.
Datele istorice au exactitatea momentului: Intre 28 iunie 1914 si 11 noiwmbrie 1918 Primuil Război Mondial cuprinde Europa, Africa, Asia, oceane si insule devenind plaga inevitabilă a neîntelegerilor și exuberanța acceptării ori respingerii lor elimină elementul esențial uman pentru că orice victorie ori înfrângere abstractizează poate uitând poate doar ignorând ori poate încercând să oblojească - undeva într-un colț de umanitate - durerile?
Prezența istorică a războaielor, necesare sau nu, justificate sau nu, definitorii sau nu ne obligă analitic, ele au fost și sunt (vezi bine) și atunci o clipă de reeditare și chiar de recunoștință către cei care au fost, au luptat, au murit: soldații!
Soldații despre care îmi amintesc cum cântau când mărșăluiau zilnic pe stradă noastră: Vom fi și-noapte, la datorie, vom străjui acest pământ...și nici nu conta uniformă aia ponosită despre care știam doar că e din armata asta a comuniștilor cum zicea vecinul întotdeauna; erau soldați și gata.
În Flanders fields (cum zice poetul) sau oriunde, atunci sau acum, băieții uniformizați de responsabilitate și care știu să mărșăluiască așa cum știu să moară, ne amintesc de fiecare dată când ne ies în cale că își asumă grija zilei de mâine nu pentru ei, ci pentru ceilalți...
Și încă ceva, despre necesitatea întoarcerii în timp: au trecut peste 100 de ani de la declanșarea primului război mondial ori mai corect despre sacrifiiciul uman justificat de eroismul necondiționat și simt că trebuie să mă uit la acest 11 Noiembrie din nou pentru că suntem legați direct de ceea ce s-a întâmplat atunci când am rămas fără bunici ori poate pentru că mie mi se pare efigia unui început...Fie el bun fie el rău, așa cum stim.
Îmi pun Poppy la butoniera macul acela simbolic pe care poetul îl știe la crucea fiecărui soldat rămas în În Flanders fields și oriunde atunci - mă gândesc la bunicul Costandin pe care-l știu doar după numele pomenit pe zidul bisericii unde a trăit și a lăsat 6 copii și mă cuprinde iar friajul acela emoțional cu care întâmpin câteva adevăruri istorice și de noiembrie!
Maria Cecilia Nicu
Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 11/10/2024 |
Contact: |
|
|
