Un artist polivalent - Vasile Buz
În Craiova, chiar în buricul orașului, trăiește discret și demn un om, dar nu orice om, ci o personalitate artistică de talie europeană. Doar pentru simplul fapt că trăiește în provincie, în România dincolo de București, nu este suficient de cunoscut la justa sa valoare.
Se numește Vasile Buz și s-a născut la 14 ianuarie 1935 departe de Bănie, într-o provincie românească înstrăinată, la Storojineț, la 22 km de Cernăuți, în Bucovina de Nord. Aici a trăit doar opt ani, dar a avut ocazia să trăiască traumele românilor bucovineni. Pe linie paternă era din Maramureș, bunicul Toader și tatăl Nicolae renumiți constructori de case, au venit în Bucovina, tatăl căsătorindu-se cu românca Alexandrina Buz din familia Boca din Storojineț. La doar cinci ani, copilul Vasile a fost nevoit să se conformeze, împreună cu familia sa, ultimatumului lui Stalin din 28 iunie 1940, care decidea: „1). În decurs de patru zile, începând de la orele 14, după ora Moscovei, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești; 2). Tupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de nord a Bucovinei; 3). În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinău, Cetatea Albă”.
Dramă uriașă a românilor! Se cunoaște exodul românilor, obligați să-și părăsească locurile natale, cu singurul lor mijloc de transport, căruțele, și să se îndrepte spre Țară. La Fântâna Albă, la doar trei km de graniță, în ziua de Paște (1 aprilie 1941), unde au poposit, au fost mitraliați de ostașii sovietici; abia azi au avut voie să ridice aici un monument în cinstea celor peste 3000 de români.
Copilul Vasile a învățat „acolo” doar două clase în limba română, familia fiindu-i prigonită, nevoiți să se ascundă, iar în 1943 să se refugieze în Țară, la Baia de Aramă, în localitatea mehedințeană Grozești, la familia micului boier de țară, Gărdăreanu, unde s-a ocupat de păscutul celor 60 de oi și a cunoscut traiul din zonă; încălțat în opinci făcute manual din piele de porc (nu se inventase șoriciul), mânca ciorbă de praz cu turtă de mălai și a petrecut toate sărbătorile creștine.
Într-o conferință la Craiova, la invitația mitropolitului Nestor Vornicescu (basarabean), mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală (tot basarabean și văr cu omologul său oltean) a relatat că, după victoria rușilor la Stalingrad, mareșalul Antonescu și-a dat seama de înfrângerea nemților și a dispus ca o parte din familiile românești din cele două provincii românești să le asigure domiciliul în Țară, în locuri cât mai departe de granița cu bolșevicii. Așa au ajuns în Oltenia familia Plămădeală, Victor Crăciun, frații Păunescu etc. Abia în 1945, guvernul Petru Groza le-a asigurat cetățenie și dreptul de a rămâne în țara lor.
Vasile Buz a revăzut Bucovina sa abia în 1980 și doar o singură dată, datorită formalităților greoaie ale Consulatului ucrainian, rămânând impresionat de starea lucrurilor, de soarta românilor rămași, de cimitirele conaționalilor lăsate în paragină.
Familia Buz se stabilește în 1945 la Filiași, unde tatăl își găsise de lucru, apoi s-a mutat în localitatea doljeană Ișalnița, unde Vasile a reușit să-și completeze studiile elementare (coleg cu viitorul ministru al Comerțului Exterior, Constantin Fota) și să urmeze cursurile Liceului „Frații Buzești” din Craiova. Între timp, absolvă și o școală specială de pictură și Liceul de Arte „Nicolae Tontza” din București, ajutat de prof. Iulian Nica din Ișalnița. În 1963, absolvă prestigioasa Academie de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția scenografie, din București, unde s-a bucurat de profesori consacrați: Aurel Vlad, Popescu-Negreni, Adam Bălțatu, Alexandru Brătoșeanu (fiul unui industriaș craiovean), Mihai Tofan etc.
Prin repartiție guvernamentală ocupă postul de pictor-scenograf la renumitul Teatru Național din Craiova, sub directoratul de glorie al lui Călin Florian, fiind coleg cu pictorul scenograf Viorel Penișoară-Stegaru, cu actorii Emil Boroghină, Geta Tudor, Tudor Gheorghe, Ileana Sandu, Sireteanu, Juravle Vladimir, Iosefina Stoia, Vasile Cosma, Marina Besta, Valeriu Dogaru, Lucian Albanezu, I. Pavlescu, Anca Ledunca, Ilie Gheorghe, D. Mazilu, Valer Dellakeza, Amza Pellea, Leni Pințea Homeag, Smaragda Olteanu, I. Colan, Natașa Raab etc., cu regizorii Valentina Baloghi, Geta Tomescu, Mircea Cornișteanu, cu secretarii literari I.D. Sârbu, Petre Dragu, Al. Firescu, Petrel Berceanu, N. Coande etc.
La Naționalul craiovean a realizat scenografia la peste 100 de spectacole, decoruri și costume pentru piesele caragialene (O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu rațiunea, Tipuri și tertipuri), Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu, la alte piese din repertoriul național și universal, îndreptățindu-l pe Grigore Traian Pop să noteze în „Ramuri” (nr. 5/1974) „Vasile Buz, prin scenografia sa, are un covârșitor aport la înțelegerea adâncită a psihologiei personajelor și a universului lor cultural: mobilă de toate stilurile, gusturi de împrumut”. De remarcat că Vasile Buz a fost pictorul-scenograf numai al Naționalului craiovean (la Petroșani a montat doar o piesă a colegului său de teatru, I.D.Sîrbu).
Talentul și profesionalismul său a fost împărtășit și studenților craioveni, în calitate de conferențiar și fondator (alături de actorul Remus Mărgineanu) al Departamentului de Teatru al Facultății de Filologie a Universității din Craiova, stârnind invidia colegilor universitari de la Facultatea de Teologie Ortodoxă.
A ieșit la pensie de la Teatrul Național „Marin Sorescu” în 2005, la doar 65 de ani, fără un mic ceremonial pe care-l merita pentru profesionismul și atașamentul său față de instituție, fiind numit doar „acționar” al acestei instituții.
În schimb, vocației sale de artist, de pictor i-a consacrat întreaga sa viață, fiind și azi, la cei 90 de ani, prezent în atelierul său, pictând, conversând cu cei care-i trec pragul, mai ales cu tineri creatori din toate domeniile artei, hrănind pisicile din zonă.
Ca pictor, debutează în 1963, participând cu trei lucrări la expoziția organizată de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Craiova, la Muzeul de Artă din localitate. Urmează participarea sa la numeroase expoziții de grup sau personale, în numeroase orașe din țară (București, Constanța, Arad, Pitești, Calafat etc.) sau din Europa (Serbia, Cehoslovacia, Germania, Polonia, URSS, Grecia, Italia, Franța, Turcia, Ungaria etc.), lucrările sale fiind achiziționate de amatori din țară și din străinătate, făcând parte și din colecții din America, Australia, Canada, Grecia, Elveția, Franța, Coreea, Italia, India, Japonia, Libia, Norvegia, Olanda etc.
Despre creația sa s-au pronunțat elogios personalități marcante ale vieții culturale românești: I.D. Sîrbu, Oct. Barbosa, Emil Satco, Al. Cebuc, Paul Rezeanu, Florin Rogneanu, Victor Parhon, Valentin Silvestru, Marius Tătaru, Cătălin Davidescu, Nicolae-Paul Mihail, I.Parhon etc.
A fost onorat cu diverse diplome și medalii, dintre care amintim: Medalia „Meritul cultural”, clasa a III-a acordat de Președenția României în 2004, Diploma de Comanderia Cavalerilor Ospitalieri ai Ordinului Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim, Cavaleri de Malta, Diploma de onoare a Asociației culturale „Pro Basarabia și Bucovina” (2019) iar Prefectura Dolj i-a acordat, în 2011, o diplomă de excelență pentru cei 50 de ani de activitate în domeniul artelor plastice și al teatrului.
Vom încheia aceste rânduri, scrise cu sinceritate, pentru un artist, dotat cu modestie și talent deopotrivă, citând din lucrarea colegilor săi de teatru, Alexandru Firescu și Constantin Gheorghiu, intitulată Lumini din culise (Fața nevăzută a scenei). File de arhivă istorică și sentimentală (Craiova, Editura Aius, 2003, p. 51): „Vasile Buz s-a afirmat, de la bun început, ca un artist complex, polivalent: scenograf, pictor, grafician, tapiser, om de talent dublat de un profund cunoscător al istoriei și teoriei artei, totdeauna păstrându-se într-o mare modestie și o sensibilă stare de grație, neplăcându-i să facă demonstrații cu orice preț. Demonstrațiile adevărate le împlinește doar pe scenă, afirmându-se ca un pictor scenograf care nu rămâne între schițele și ideile proprii, ci urmărește atent actul regizoral sau actoricesc din teatrele românești sau din străinătate, adaptându-li-se și completându-le cu soluții inspirate și originale.
La multe dintre spectacolele pe care le-a slujit, au răsunat aplauze de la prima ridicare de cortină: era elogiul spontan făcut decorului, creatorului său! Echilibrat în toate, Vasile se ferește de grandilocvențe ori orgolii, păstrându-se în credința pentru o artă scenografică de comunicare, de atmosferă, de culoare și de adevăr artistic”.
Tudor Nedelcea
|
Tudor Nedelcea 11/7/2024 |
Contact: |
|
|
