Experiențe muzeistice londoneze
La muzeul National Portrait Gallery din Londra, UK, găsești și portrete și măști faciale, și imagini juxtapuse ale aceleiași fotografii din mai multe unghiuri, și tablouri cu portretele familiei regale, actori sau sportivi cunoscuți (e.g. de la Judy Dench la David Beckham). Aici îți dai seama de respirația societății britanice, despre multi-dimensionalitatea ei în atâtea și atâtea domenii. Și deși eu nu știam mulți combatanți imortalizați în acea expoziție, m-am bucurat să aflu cum arăta primul ministru Disraeli, ca și diverși scriitori pe care îi citisem…
În “crama” acestui muzeu, adică în subsolul clădirii din cărămidă, cu ferestre largi, era un alt gen de fotografie, asociată cu actori ai începutului de secol XX, și se numea La Larry (Larry’s). Nici prin cap nu-mi trecuse să mă întreb cine o fi acest Larry – dar asta numai până când am deschis meniul de băuturi, prin care se stabilise o asociere clară între cocktailurile servite și figurile cunoscute de pe ecranul cinematografic. Se dovedește că Larry era, nici mai mult nici mai puțin decât Lawrence Olivier, a cărui băutură preferată se servește și azi în subsolul muzeului. Ea e mai greu de preparat decât toate celelalte, căci aduce și alcoolul, diverse alte arome, dar și cireșele amare, într-o combinație aducătoare de nostalgice trăiri… Pe pereții de cărămidă erau fotografii din 1936 ale lui Larry cu Vivian Leigh, din filmul “Thunder over England”… O altă formă de a-i recunoaste, vizual, și nu numai, ci și prin gusturile și alegerile timpului (care merg de la moda zilei, până la băuturile lor preferate). O nouă modalitate de a-i ține minte.
Englezul e un story teller. E incredibil cum au știut ei să-și spună poveștile, de la trubadurii medievali, la Shakespeare, Dickens, la alții de dată mai recentă, Agatha Christie, cu bilioane de volume vândute, J.K. Rowling (la fel), Ronald Dahl și lista nu se oprește aici. Da. Lewis. Kipling. D.H. Lawrence. Și mulți alții, dar câți nu sunt. Să nu uităm de Tolkien care a scris Lord of the Rings pe parcursul mai multor decenii. Să nu uităm de H.G. Wells. De George Orwell, etc.
Englezii și-au știut spune poveștile. Mai mult, au știut crea lumi noi de frumusețe și înțeles, așa cum puține literaturi (if any) au știut să o facă. În afara mitologiilor Grecești și Romane cred că puțini le pot sta aproape. Poate epopeea lui Gilgamesh, sau unele povesti Indiene, poate și altele… ce vreau însă să spun e că Englezii nu au doar un moment de entuziasm în acest spațiu, ci o preocupare ce se întinde pe secole, și mereu la cotele cele mai înalte, indiferent de gen. Stiu ieși în față cu perspective noi ce surprind.
National Gallery (de pictură) din Trafalgar Square este foarte bogată, traversând curente artistice din diverse geografii. Multă artă italiană, incluzând Michelangelo și Da Vinci (Gioconda printre stănci), dar cu nenumărate tablouri de Tițian, câteva de Rafael, precum și Veronese, etc. Include și o expoziție Carravaggio.
Incredibilă câtă suferință umană, câte povești (unele mituri, altele trăite), câte se pot include pe pânze… nu contenesc să mă minunez cum se poate scrie istoria cu penelul, iar uneori atât de elocvent.
După atâtea școli de pictură eu tot de impresioniști m-am bucurat, colecția fiind bogată aici: Renoir, Degas, Pissaro, Seurat, mult Cezanne și și mai mult Van Gogh, care te transportă în alte lumi artistice. Peisajele cu cypresses, precum și câteva tablouri de brazde arate cu plugul, un scaun de lemn, precum și o vază de flori (o listă de imagini aparent triviale), lasă însă a lasting impression.
Un tablou Klimt pe care îl văzusem proiectat în Portugalia, precum și mult Monet, câteva lacuri cu nuferi, unul pe nuanțe gălbui-albăstrui, altul, mai mic, în nuanțe întunecate. Pe scurt, memorabile, o expoziție impresionistă mai vastă decât altele văzute prin Europa (fară să compar cu Musee D’Orsay, muzeu al impresioniștilor prin excelență)
British Museum – crezusem că îl vizitasem în trecut, dar dacă ar fi fost așa, mi-aș fi adus aminte și e clar că nu mai fusesem de când se construise pavilionul central, de la cumpăna dintre milenii.
La British Museum am fost surprinsă de bogăția colecțiilor asiriene și egiptene, precum și recreerea Parthenonului. Mă întreb ce a mai rămas în Grecia, după ce au fost aduse aici atâtea basoreliefuri.
Humbling, toată experiența. Colecții medievale bogate, precum și o colecție islamică cum nu mai văzusem, dar și expoziții din extremul orient (China, Japonia, Coreea). Dovadă că au cutreierat lumea. Dovadă că au înțeles la nivel global intricacies-urile dintre aceste lumi…Străbați timpi istorici și ere în dezvoltarea civilizației umane, treci dintr-o sală în alta schimbând complet contextul, geografia, precum și înțelegerile umane ce le-au însoțit. E clar că există limitări umane în câtă informație putem inmagazina după așa o vizită intre timpi și spații muzeistice, ce traversează istoria noastră. Avem probleme înțelegând-o, dar sper ca această juxtapunere de periode să ne facă să fim mai deschiși spre a-i înțelege pe alții…Interesante tabletele din Benin (Nigeria), precum și altele din Africa, ce ne arată în fundamentalul nostru uman. Mereu aceiași, în ciuda diverselor ipostaze ale momentului.
Și apoi, privitorul pe cer de pe Insula Paștelui (Easter Island), făcut dintr-o bucată imensă de granit, la cumpăna dintre mileniul 1 și 2, care ne arată mereu căutători. Pe cerurile de la orizont, precum și pe cerurile noastre.
Milena Munteanu
Toronto
|
Milena Munteanu 11/6/2024 |
Contact: |
|
|
