O reușitã carte de prozã scurtã scrisã de Leonard I. Voicu din Montreal
Recent a apãrut o nouã carte scrisã de Leonard I. Voicu intitulatã „Erori de programare” (Ed. Eikon 2024). Numele autorului este cunoscut membrilor comunitãților românești din Montréal, unde locuiește, dar și din toatã Canada.
Scriitor, președintele ACSR (Asociația Canadianã a Scriitorilor Români), Leonard I Voicu este activ pe plan cultural și social în Montréal, unde, în 2021, a inițiat plasarea bustului Eminescu - sculptat de regretatul artist român Petre Birãu - în fața Casei Române de la Catedrala Ortodoxã „Buna Vestire” din Montréal cu ocazia marcãrii a 130 de ani de la trecerea în eternitate a poetului național al românilor, precum și a împlinirii a 18 ani de activitate a asociației ACSR.
La Montréal se întrunesc lunar membrii Cenaclului Eminescu , al cãrui conducãtor este Leonard. În ultimii ani, Cenaclul Eminescu din Montréal s-a lãrgit din inițiativa președintelui sãu și cuprinde acum participanți ai comunitãților românești din toatã Canada. Întâlnirile acestui Cenaclu se țin tot lunar, prin teleconferințe, fiind astfel posibilã participarea - ca invitați - și a unor personalitãți culturale din România.
Citisem romanele lui Leonard I.Voicu, apreciasem talentul lui de prozator, mãiestria și profesionalismul cu care știa sã mânuiascã personajele sale și mai ales talentul lui în a construi dialoguri vii, veridice, într-un cuvânt - reușite. M-au entuziasmat romanele lui publicate începând din 2011, precum trilogia „Funia roșie”,„Surorile”și „Singur”, care au acea vânã caracteristicã autorilor motivați sã scrie pur și simplu pentru cã nu pot face altfel, idee pe care celebrul poet austriac Rainer Maria Rilke i-a sugerat-o unui tânãr care venise sã-i cearã un sfat literar.
Cu o parte a prozei scurte a lui Leonard I. Voicu am fãcut cunoștințã recent, în paginile revistei trimestriale montrealeze Repere Literare, al cãrei redactor șef este însuși autorul nostru, cel care de altfel a și înființat revista în 2020.
Cartea „Erori de programare” se deschide cu o amplã și frumoasã prefațã semnatã de Marian Nencescu - scriitor, jurnalist, filosof și critic de artã, dupã care urmeazã cele 36 de povestiri ale autorului, complet diferite una de alta ca stil și tematicã.
Parcurgerea cãrții devine, pe mãsura înaintãrii cititorului în lecturã, un spectacol în care, la fiecare povestire, o scenã rulantã compartimentatã în 36 de secțiuni cu decoruri diferite și cu personaje oameni, copaci, animale, toate într-un dialog continuu, se oprește în fața noastrã cu unul din cele 36 de decoruri și personaje, iar noi, cititorii, asistãm, fascinați, la povestea de pe scenã.
Varietatea temelor se combinã armonios cu o tot atât de diversificatã modalitate de prezentare. Unele povestiri sunt scrise exclusiv în dialog, altele conțin momente în care umorul, uneori sarcastic, alteori plin de tandrețe, produc, de la o paginã la alta, reacții și emoții, pe cât de diferite, pe atât de puternice. Câteva întâmplãri se petrec în Montréal, altele în împrejurimile lui, unele în România, altele în vacanțe prin Europa. Sunt multe și diverse locuri, subiecte, idei, o mulțime de frânturi în care fiecare dintre noi se recunoaște.
Am putea compara cartea aceasta cu un imens tablou în care e cuprinsã toatã gama de sentimente, stãri sufletești și etape ale vieții omului. Un pictor ar trebui sã combine multe și diverse culori pentru a obținue o nuanțã care sã aprindã în privitor imensul evantai de simțiri cuprinse în peisaj. Ei bine, în cazul cãrții, autorul realizeazã acest imens tablou folosind cuvinte, care, pe parcurs, prind viațã și culoare...
Cartea se citește pe nerãsuflate și mi-a pãrut rãu când am terminat-o. Am simțit nevoia sã-i pun autorului o întrebare, în scris. Iat-o:
Despãrțirea de o carte
Când ai citit o carte care te-a emoționat, bucurat, în care ai intrat cu toatã ființa, ba chiar ai devenit, uneori, personaj din ea, când ai fost partener al dialogurilor, martor al mãrturisirilor ca metafore vii, când fiecare filã ți-a adus ceva nou, fie trist, fie vesel, ultima filã, care e sortitã unei ultime vibrații, precede momentul de tristețe asociat oricãrei despãrțiri, fie ea trecãtoare sau definitivã.
Aș dori sã vã întreb, domnule scriitor, cum e când ești dincolo de filele cãrții, adicã cel care le-a scris? Terminarea cãrții e, pentru dv, despãrțire tristã sau bucurie?
Veronica Pavel Lerner
Toronto
|
Veronica Pavel Lerner 11/4/2024 |
Contact: |
|
|
