Despre arta de a trăi în armonie cu ceilalti
De curând am scris un articol pe care doream să îl public pe Internet. Din nefericire, am avut proasta inspiratie de a cere părerea altor persoane, care sub o formă sau alta mi-au dat de înteles că valoarea sa era mediocră. Cumva supărat pe mine, am sters imediat postarea pe care o făcusem fiind hotărât să nu mai revin în mediul virtual prea curând.
Si atunci, am decis să îmi continui cartea pe care o începusem în urmă cu un an si să abandonez scrierea online. Cumva mă simteam mai bine asa, fiindcă nu mai aveam în fată cenzura nemiloasă sau indiferentă a cititorilor dependenti de Facebook sau de Google. Dar imediat mi-am dat seama că făceam o mare greseală prin faptul că mă izolam de cititori. Cu sigurantă că erau multe persoane care mă ignorau sau nu mă plăceau, dar pe lângă acestea exista totusi o audientă favorabilă, care mă încurajase mereu să merg mai departe pe calea scrierii de articole.
Si atunci, cumva fără să vreau, m-am întors către o problemă spinoasă care îmi dădea de mult timp bătaie de cap: suportarea semenilor. Mai precis, dezamăgit de atâtea încercări de a veni în întâmpinarea nevoilor neconstientizate ale maselor, mi-am dat seama că ajunsesem să mă revolt cumva împotriva celor din „vecinătatea virtuală a Internetului,” chiar dacă acest lucru nu îl făceam explicit, din cauza răcelii si indiferentei cu care erau primite scrierile mele. Prin urmare, constrâns de situatie, mi-am pus următoarea întrebare fundamentală:
„Cum să îti suporti semenii, când în mod clar vezi că nu te pot întelege în ceea ce gândesti si faci?”
Greu de răspuns! Dacă este vorba despre sot / sotie sau rude apropiate, cu atât mai delicată va fi problema! Fiindcă dacă nu există o minimă întelegere a propriilor ciudătenii, sau calităti, din partea celor apropiati, cum să mai stai împreună cu ei sub acelasi acoperis? Mai bine ar fi, într-o astfel de situatie, să îti vezi de drumul tău mai departe si să îi lasi pe toti să se descurce asa cum stiu!
Dar acestă greseală se va repeta de fiecare dată, chiar dacă ti-ai schimba familia de o mie de ori!
De ce? Fireste, fiindcă nimeni nu te poate întelege asa cum esti! Da, nimeni nu este capabil să îsi dea seama de complexitatea trăirilor pe care le ai în adâncul sufletului tău. Si astfel, înainte de a pretinde de la altii întelegerea lor, ar fi bine să te gândesti dacă nu cumva nici tu nu ai habar despre ceea ce se întâmplă în sufletele celorlalti oameni.
„Dar poti să îti imaginezi ce simte omul de lângă tine?”
Da si nu! Pe de o parte distingi fetele oamenilor din jur si cumva îti dai cu părerea asupra a ceea ce ei gândesc. Dar chipul unui om nu redă fidel trăirea sufletului său, cu atât mai putin nu reflectă profunzimea stărilor sale interioare. În plus, putini dintre noi au acel dar, nativ sau dobândit, de a ghici, dincolo de putinele semne exterioare, ce se află înăuntrul unui om.
Cu toate acestea, mereu ne imaginăm ce gândesc si simt ceilalti! Da, chiar asa! Un mic gest si gata, am presupus o multime de motive ascunse, secrete bine tăinuite si dorinte meschine! Înainte de a avea o probă faptică, am si început să vorbim cu altii despre ce plănuieste cel de lângă noi si ne pregătim deja pentru o ripostă hotărâtă!
Cu putin talent, care nu lipseste la nimeni, cel cu care vorbim astfel de „secrete” va adăuga la rândul lui, prin presupunere bineînteles, alte elemente pe care noi nu le stiam. Si astfel, de la o simplă aparentă se ajunge la certitudinea bănuielilor nefondate, generatoare de ceartă, ură si discordie între oameni, asa cum se întâmplă din vremuri străvechi, bănuiesc că imediat după ce omul a început să vorbească articulat.
Jocul aparentelor dublat de o imaginatie bogată constituie, prin urmare, sursa celor mai insolite scene consemnate în cărtile de istorie si în simpla noastră viată cotidiană. Asadar, putem să ne imaginăm ce simte omul de lângă noi, dar acest lucru este posibil să nu aibă nicio legătură cu realitatea, fiindcă pentru a avea certitudinea presupunerilor trebuie să existe un minim dialog.
„Dar este mult mai comod să îmi imaginez decât să comunic cu celălalt! Si, la urma urmei, s-ar putea să nu mi se spună adevărul!”
Corect! Este posibilă si această, dealtfel obisnuită, situatie când vorbele merg în altă directie decât cea a gândurilor. Trăind într-o societate marcată de balcanism, o astfel de procedură devine, uneori, chiar o regulă practicată în mai toate mediile sociale. Dar cu toate acestea, comunicarea reprezintă un prim pas important în întelegerea celui de lângă tine.
Si mă refer la ceva mai mult decât dialogul superficial mentinut doar la nivelul cuvintelor ce ascund gândurile. Acest machiaj al rănilor sufletesti nu poate să dureze prea mult, fiindcă indiferent cât de ticălos ar fi cineva, el va continua să simtă nevoia de a se destăinui, de a vorbi despre ceea ce îl doare si de a căuta întelegerea celor din jurul său. Prin urmare, discutăm despre un dialog bazat pe încredere în cel de lângă tine, fiindcă dacă nu există acest ingredient, atunci comunicarea va fi disimulată si nesinceră.
„Dar acest lucru este prea de tot! Cum să ai încredere în celălalt? Nu este el, cel de lângă mine, rivalul, concurentul si cel care vrea tot timpul să se folosească de mine?”
Răspunsul depinde de cum te raportezi la ceilalti! Dacă ai fost obisnuit să nu ai încredere în oameni, lucru dealtfel cultivat cu meticulozitate în timpurile comunismului, atunci asa vor sta lucrurile. Având o astfel de imagine asupra celuilalt, normal că vei fi mereu restrictionat de caracterul josnic al fiintei umane, real sau presupus, în relatie cu ceilalti.
Dar să ne oprim putin si să încercăm să judecăm drept. Dacă cei din jurul nostru ar fi asa de răi, cum de fapt ni-i imaginăm, atunci cum ar mai functiona societatea? Ce s-ar întâmpla dacă toti ar fura, ar minti si s-ar însela unii pe altii? Cu sigurantă, că o astfel de colectivitate s-ar destrăma imediat! Prin urmare, gradul de ticălosie nu poate fi extins implicit asupra tuturora. Iar etichetele generalizatoare sunt periculoase în primul rând pentru cel care le pune.
Dar asa am ajuns la un alt aspect si anume: „Nu poate exista încredere fără o minimă moralitate.” Cum să te bazezi pe cineva care stii sigur că te va însela? Cum să îi încredintezi tainele sufletului tău la o persoană de la care te astepti că se va folosi de tine?
Dar există un risc, pe care cel care are încredere în semeni si-l asumă implicit, si anume: de a fi trădat si dezamăgit de cel de lângă tine. Dar si aici există o regulă a proportiei. Dacă ne raportăm la cel mai mare vânzător al tuturor timpurilor, mai precis Iuda, el a fost doar unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. Prin urmare, riscul de a fi înselat în asteptări nu este chiar asa de mare cum ne-am astepta si poate merită asumat. Astfel, cred că este mult mai bine să risti având încredere în cel de lângă tine, decât să trăiesti o viată în care să te îndoiesti constant de semenii tăi si să vezi doar hoti si tâlhari în jurul tău. Paguba în al doilea caz este mult mai mare!
„Dar noi vorbeam despre suportarea semenilor!”
Da, asa este, discutam despre arta de a trăi în armonie cu ceilalti, însă acest lucru devine posibil doar în măsura în care învătăm să avem încredere în ceilalti, bineînteles învătând din greseli. Mai departe, este esential să deprindem arta dialogului real, deschis si fără ascunzisuri. În plus, trebuie cultivată o minimă moralitate, care este indicat să înceapă cu fiecare dintre noi înainte de a o pretinde de la ceilalti.
Iar la final, este important să ajungem să întelegem ceva din complexitatea trăirilor pe care le experimentează chiar si cel mai umil dintre oameni. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă să ajungi să trăiesti cu bucurie împreună cu cel de lângă tine si să înveti că de fapt există doar un singur Om transpus si replicat în miliarde de ipostaze, care la un loc formează oceanul, să sperăm fără de sfârsit, al umanitătii!
Octavian Lupu
|
Octavian Lupu 10/25/2024 |
Contact: |
|
|
