Gânduri mărturisite - Eu pentru cine votez?
Întrebarea din titlu a fost adresată de către „Cetățeanul turmentat” din comedia în patru acte „O scrisoare pierdută”, scrisă de Ion Luca Caragiale în 1884 și publicată în revista „Convorbiri literare” nr. 11 din 1885. Prima lectură a piesei de teatru „O scrisoare pierdută” a avut loc în 26 octombrie 1884 la Iași, la reședința lui Iacob Negruzzi.
Piesa „O scrisoare pierdută” a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București la 25 noiembrie 1884, având un succes fenomenal la public, cu 11 reprezentații în doar trei săptămâni. Comedia a fost jucată, cu actorii Teatrului Național, și pe scene din Iași și Craiova.
Comedia „O scrisoare pierdută” a reprezentat momentul de consacrare al lui Ion Luca Caragiale ca dramaturg, după scandalul provocat de reprezentarea piesei „O noapte furtunoasă” în 1879 și a comediei „Conu Leonida față cu reacțiunea” din 1880, jucată pe o scenă „de mâna a doua”, după mărturia lui Titu Maiorescu.
Pompiliu Eliade scria în 1903, în „Causeris littèraires”, că Scrisoarea pierdută a domnului Caragiale este „cea mai bună bucată literară care s-a scris vreodată în limba română“ și probabil rămâne o capodoperă de necontestat a literaturii române. După 140 de ani, în octombrie 2024, întrebarea „Eu pentru cine votez?” este încă de actualitate. Am putea spune că din acest punct de vedere nu s-au schimbat prea multe lucruri.
Candidații pentru diverse funcții eligibile se bagă în față mai ceva ca „șmecherii” la cozile pentru „gheare de pui” pe vremea „victoriei socialismului”, doar vor ocupa un loc eligibil pe liste sau pe prima pagină a buletinului electoral. Vorba cuiva „persoană importantă, nu spui cine”, „someone needs to step in” (cineva trebuie să intre), nu mai contează că nu a fost propus, ales sau votat democratic, ci doar că s-a cocoțat în rolul de „catindat”.
Politicianul propus de la centru, veșnicul Agamiță Dandanache, din piesa sus menționată, „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”, după mărturia autorului, are întotdeauna întâietate. Nici astăzi pretendenții la funcții guvernamentale nu răspund la întrebări, fie că nu le înțeleg, fie că nu știu răspunsurile, doar o țin pe păsăreasca lor „limbă de lemn”, oferindu-ți un ghiveci de informații, ca nuca în perete.
Una din cauzele acestei situații este lipsa de democrație din interiorul partidelor, totul se vinde și se cumpără și „o mână spală pe alta”. Astfel, nu există o dezbatere de idei și punctele de vedere diferite nu sunt tolerate. Cum să ne așteptăm atunci la un candidat care ar spune ce gândește, care își amintește ce a făcut în viață și care are coloană vertebrală.
La congresul al XII-lea al PCR, în noiembrie 1979, Constantin Pârvulescu a avut curajul și libertatea personală de a exprima un punct de vedere diferit de al lui Ceaușescu, ceea ce nu se vede în partidele actuale, nici la marii „licurici”, „unitatea de monolit” în jurul conducătorului fiind indestructibilă. Se înțelege că a fost catalogat ca trădător și destituit din partid, dar a dat un exemplu de individ având coloană vertebrală.
Când instituțiile statului sunt doar de formă, iar oamenii care le reprezintă sunt doar niște marionete, teatrul de păpuși al democrației devine ridicol. „Ajunge o măciucă la un car de oale” și joaca de-a alegerile ne poate duce iarăși către o „societate multilateral dezvoltată”, dar nu prea democratică. Este uimitor cât de puține voci se aud în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, chiar printre pretendenții la funcția prezidențială.
Derapajele în ceea ce privește alegerile democratice sunt inacceptabile, selectarea prealabilă a candidaților pe alte criterii decât cele stabilite de lege este o încălcare grosolană a drepturilor și libertăților cetățenești, amintind de „tribunalele poporului” și de recenta „court of popular opinion” (curtea opiniei publice), cea din urmă manifestându-se mai mult pe rețelele sociale, și nu în instituțiile statului.
Încercând să răspundem totuși la întrebarea din titlu, ar trebui să observăm că aceasta sugerează că votul ar trebui să fie pentru cineva care mă reprezintă și care nu își pune interesele personale pe primul loc, ci bunăstarea comunității sau a țării. Ar trebui să alegem un om capabil de a lupta pentru interesele celor mulți, și nu unul șantajabil, cu apartenență la cine știe ce grup infracțional, secret, sau străin de interesele țării. Analfabetismul funcțional nu este acceptabil la nivel înalt.
De vreo 35 de ani tot alegem „răul cel mai mic”, că nici astăzi nu știm „cine a tras în noi după 22”, cine a aruncat la fiare vechi industria românească și cum se face că s-au pribegit atâtea milioane de români?. Alegând „răul cel mai mic” nu facem decât să-i dăm posibilitatea să crească mare.
Așa că poate ar trebui să alegem „binele cel mai mare”, pe cineva care are o experiență dovedită în a lucra în instituții naționale și internaționale, pe cineva care spune ce gândește și nu repetă sloganele la modă, este competent, inteligent și nu obedient și are o deschidere către românii de pretutindeni.
Dar în primul rând haideți să votăm, este un drept constituțional și o datorie cetățenească, este unul dintre motivele pentru care s-au jertfit tinerii la Revoluție.
Să votăm pentru renașterea României Mari, suverane și independente!
Ioan Cojocariu
Toronto
|
Ioan Cojocariu 10/21/2024 |
Contact: |
|
|
