Gânditor prin Existentă
Omul este o fiintă fragilă, dar gânditoare, fiind capabil să se judece pe sine si mediul în care trăieste, să cuprindă cu mintea evenimente din Existenta vizibilă si invizibilă. Filosoful francez Blaise Pascal afirmă în lucrarea sa Cugetări: “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Nu este nevoie ca întregul univers să se înversuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar chiar dacă întregul univers l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât cel care îl poate ucide, pentru că el stie că moare; iar avantajul pe care universul îl are asupra lui, acest univers nu-l cunoaste”. Profunzimea ideilor exprimate de limbaj este rodul unei gândiri evoluate, realizate prin analiză şi sinteză, comparaţie , abstractizare, generalizare, concretizare, inducţie şi deducţie. În definirea identitătii nationale, se pune accent pe bogătia, claritatea si expresivitatea limbii, deoarece reprezintă modalitatea esentială de exprimare a gândirii, de fixare a ideilor si de comunicare între oameni. Pentru un om aflat în stare de reflectie, românii spun sugestiv că “a căzut pe gânduri”, o sintagmă izvorâtă din întelepciunea populară a celor care au trăit în spatiul ondulat de la Dunăre, Carpati si Marea Neagră, având rădăcini adânci în devenirea fiintei umane. O dovadă tulburătoare pentru spiritualitatea omului preistoric este “Gânditorul de la Hamangia”, celebra statuetă antropomorfă din lut ars care a fost găsită, în anul 1956, într-un cimitir de inhumatie neolitică de la Cernavodă, de către o echipă de arheologi coordonată de profesorul Dumitru Berciu. Figurina din lut ars atrage atentia prin aspectul gânditor al bărbatului asezat pe un scăunel de tipul celor din Neolitic, având coatele pe genunchi si capul sprijinit în mâini, fiind considerată o capodoperă a artei primitive universale. În anul 2000, o comisie internatională din partea UNESCO a inclus statueta de la Hamangia într-o listă scurtă, de numai zece artefacte ale culturii pământene, care pot să fie trimise în spatiu pentru a reprezinta planeta într-o eventuală întâlnire cu o civilizatie extraterestră, deci nu trebuie să dispară niciodată. În acelasi cimitir de pe Dealul Sofiei din Cernavodă, alături de Gânditor, a fost descoperită o altă statuetă din lut ars, denumită “Femeia sezând”, probabil consoarta lui. Ambele figurine sunt caracterizate prin stilizarea formelor anatomice în planuri triunghiulare, au o vechime de 5500 – 6000 de ani si apartin culturii Hamangia, care este cea mai veche cultură neolitică din Drobogea. După unele ipoteze, Gânditorul ar reprezenta un zeu al vegetatiei, iar statueta feminină - care descrie o femeie în pozitia sezând, având mâinile puse pe un picior - ar fi o zeită a recoltei. În prezent, cele două statuete se află la Muzeul National de Istorie a României, iar o copie a acestora este expusă la Muzeul de Istorie si Arheologie din Constanta. Mi se întâmplă uneori, să mă detasez de lumea înconjurătoare, să cad pe gânduri si să mă las purtat de ratiune în peregrinări imaginare prin Existentă, în încercarea de a căuta un răspuns la întrebarea firească: cine suntem, de unde venim si încotro ne îndreptăm? Înainte de a prezenta viziunea proprie despre Om si Existentă, vă mărturisesc, stimati cititori, că titlul lucrării nu a fost ales întâmplător, deoarece am vrut să creez un cadru motivational adecvat reflectiei. Încă de la început mă prezint cititorilor ca un simplu călător prin Existentă, care a apărut pe Terra la cumpănă de milenii, prin jocul dintre cauzalitate si întâmplare, împreună cu ceilalti 8 miliarde de semeni, la care se adaugă cei care au fost si cei care vor veni pe această magnifică planetă din Sistemul solar. Referitor la motivele pentru care există Omul si Universul, astrofizicianul Stephen Hawking a mentionat în lucrarea A Brief History Of Time ( Scurtă istorie a timpului, 1988): “Dacă găsim răspunsul la această întrebare, va fi triumful suprem al raţiunii umane – pentru că atunci vom cunoaşte mintea lui Dumnezeu”. Cunoasterea Existentei se derulează la granita dintre obiectiv si subiectiv, având în vedere că doar fiintele inteligente, precum omul, dau sens si valoare întregului Univers. Odată cu geneza constiintei, derularea unor succesiuni de evenimente ale Existentei este reflectată la nivel subiectiv prin trecerea acestora din starea de potentialitate în starea de actualitate reflectată de fiinta umană. Reflectarea Existentei de către om se realizează într-o gamă diversificată de forme, de la cunoasterea stiintifică si filosofică, până la raportarea prin credintă (religie) si prin frumos (artă). Spre deosebire de filosofie, implicată în cunoasterea generalizată a Existentei, ştiinta se bazează pe cauze si legi în analiza riguroasă a proceselor si fenomenelor din realitatea obiectivă. Creatorul teoriei relativitătii, Albert Einstein, si-a dorit să realizeze un model geometric pentru descrierea unitară a gravitatiei si electromagnetismului. Mai mult, spre sfârşitul vietii, a fost preocupat de conceperea unei teorii unitare a câmpurilor, în care interactiunile electromagnetice, gravitaţionale, tari si slabe să fie echivalate local cu modificări convenabile în geometria spatiu-timp. Este sugestivă afirmatia genialului savant: “Vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu… Restul nu sunt decât detalii”. Visul său a fost să conceapă o teorie a tuturor lucrurilor, exprimată concis într-o ecuatie de cel mult două rânduri, care să-i permită “să citească în mintea lui Dumnezeu”, pentru a descoperi ratiunile divine din spatele creatiei si a afla răspunsurile la toate misterele majore ale vietii. Albert Einsten este considerat cel mai mare savant al tuturor timpurilor, fiind un deschizător de drumuri în cercetarea ştiinţifică care a pus în evidenţă rolul modelelor matematice, al experienţei şi intuiţiei în abordarea realităţii obiective, a analizat natura ipotetică a principiilor ştiinţei şi a corelat conceptul de obiectivitate cu invarianţa legilor fizice. În termeni filosofici, se poate afirma sugestiv că Existenta este “Totul”, cunoscut sau necunoscut, fără limite în spatiu si timp, care se manifestă pe diverse nivele de organizare, de la microcosmos, la macrocosmos si megacosmos, altfel spus, pentru om reprezintă “Necuprinsul” material si spiritual, vizibil si invizibil, din trecut, prezent si viitor. Existenta se manifestă dialectic ca “unitate în diversitate”, iar conexiunea universală a proceselor si fenomenelor poate fi modelată matematic prin multimea tuturor evenimentelor organizată prin operatorul spatio-temporal de care dispune fiinta umană în devenirea sa filogenetică si ontogenetică. În clipe de reflectie despre cauzalitate si întâmplare, consider că viata este darul suprem, temporar si ireversibil, care mi-a fost dat pentru o călătorie fascinantă prin Existentă, având posibilitatea să reflectez la tezaurul vast de cunostinte acumulate de omenire în cursul evolutiei culturii si civilizatiei. Până la Aristotel (384 î.Hr – 322 î.Hr ), nu s-a făcut distinctie între filosofie si stiintă, cunoasterea fiind abordată unitar la vremea respectivă. Pe măsura acumulării datelor stiintifice şi a diversificării conceptiilor filosofice, au apărut numeroase modele de interpretare a interactiunilor si structurii materiei pe diverse nivele de organizare a materiei - de la microcosmos, la macrocosmos si megacosmos. În lucrarea “Gânditor prin Existentă”, demersul cognitiv se bazează pe un model unitar pentru structura, interactiunile si devenirea materiei, care aprofundează conceptia stiintifică actuală si oferă conexiuni cu filosofia. Continutul integral al lucrării “Gânditor prin Existentă”este prezentat pe https://www.academia.edu/123802028/Ganditor_prin_Existenta
|
Vasile Tudor 9/27/2024 |
Contact: |
|
|