Pe Camino de Santiago - Partea a II-a: The way
Pe Camino zilele nu respecta calendarul, nici zilele săptămânii. Zilele încep numărătoarea cu ziua în care te pornești pe drum și se termină în ziua în care ajungi în Santiago. Doar confirmările rezervărilor îți mai amintesc în ce dată ești.
Ziua începe cu făcutul bagajului. Seara, toate lucrurile se scot și stau înșirate pentru a fi găsite mai ușor. Tot seara, se trece în revistă traseul de a doua zi, numărul de kilometri pe care îi calculează google map și traseul de camino pe care îl urmărim pe aplicația gronze. Ne începem ziua devreme, înainte de răsărit. Încercăm să parcurgem primii 10 kilometri fără oprire. După prima oprire, pauzele sunt mai dese, iar spre sfârșitul zilei, mă târăsc pe ultimii cinci kilometri, ultimul fiind cel mai greu. După șase zile fiecare pas pe care îl fac îl simt ca și cum aș merge pe coji de ouă. De oboseală zic eu, de fapt am tălpile pline de bășici (blisters).
Drumurile se deschid pe lângă noi. În prima zi, coborâm Scările Adevărurilor - Escadas das verdades - de la Catedrala din Porto spre râul Douro. Pornim apoi pe malul râului spre Ocean. După vreo 10 kilometri de mers, ajungem pe faleza de lemn și găsim primul semn de Camino. Nu sunt mulți pelerini, dar sunt mulți localnici care împart faleza cu noi.
Rămânem pe malul oceanului încă vreo patru zile și lăsăm în urmă orașe: Vila do Conde, Póvoa de Varzim, Apúlia, Viana do Castelo, sate pescărești și multe, multe plaje.
Trecem cu barca râul Minho (Miño) în Spania și faleza de lemn se schimbă în poteci pietruite iar marcajele în borne kilometrice care arată distanța care a mai rămas. Saluturile se schimbă și ele: Bom Dia în Buenos Dias și Bom Caminho în Buen Camiño. Pierdem și o oră, Spania urmărește ora Central Europeană. Oceanul ne mai ține companie vreo doua zile și începem să urcăm pe râul Vigo spre orașul cu același nume. Drumurile prin oraș sunt cele mai grele. Asfaltul arde și reflectă căldura soarelui. O scoatem la capăt și la sfârșitul zilei ajungem la hotel după 37 de kilometri de mers. Noroc că ne trimisesem rucsacii prin curier înaintea noastră.
Mai rămânem pe lângă apă o jumătate de zi până în Redondela. Aici se întâlnesc drumurile Camino Portugal de Coastă cu Camino Portugal Central. Dintr-o data încep să apară o mulțime de pelerini, câțiva chiar pe bicicletă. Nu mai avem nicio șansă să ne rătăcim de traseu. Mulți pelerini sunt foarte în formă. Vară-mea comentează: “Bag mâna-n foc ca ăștia nu au pornit din Porto. Arată ca noi în primele zile.” Se simte că ne apropiem de Santiago și trecem pe rând prin ultimile locuri de popas: Pontevedra, Caldas de Reis, Padrón. Drumul urcă pe poteci de pădure. Am o zi dificilă în ziua a zecea - “Mama, ești okay? Arăți cam distrusă în poze!” - și decidem sa trimitem rucsacii mai departe prin curier. Ne oprim la nord de Padrón în localitatea Iria Flavia.
Harul drumului sunt oamenii pe care îi întâlnim în fiecare zi. Oameni care ne zâmbesc și ne urează drum bun. Oameni care se opresc din drum și vin să ne ghideze atunci când ne rătăcim. Oameni care ne primesc în casele lor și ne oferă un pic din sufletul lor. Oameni care merg alături de noi și cu care continuam sa ne întâlnim de-a lungul drumului. Oameni care urmăresc drumul prin pozele pe care le postez și mă susțin moral. La nord de Redondela, întâlnim un vânzător ambulant care ne spune: “Mulțumesc” și “Drum bun” - în românește, și are cel mai frumos mesaj pe ștampilă: La vita es un viaje, disfruta del camino. (Viața este o călătorie, bucură-te de drum.) O mențiune specială pentru Bego, de departe cea mai de treabă gazdă pe care am avut-o și pentru Manolo, un bătrânel super simpatic pe care l-am întâlnit într-un bar pe drumul de la Caldas de Reis la Padrón. Manolo își petrece timpul făcând medalioane de metal în formă de scoică. Lângă el ascultă lecții de engleză pe telefon, deși o vorbește foarte bine. Vorbim în italiană și la sfârșit ne îmbrățișam. Îmi spune: “Come back next year!” și am o senzație ruptă din Eat, Pray, Love, la fel ca Elizabeth Gilbert cu șamanul indonezian.
....
Ultima zi o începem și mai devreme. Mai avem 24 de kilometri. Întâlnim câțiva pelerini harnici ca și noi. La vreo jumătate de oră după ce ne pornim pe drum, un localnic ne întâmpină cântând din cimpoi. Mergem în liniște. Avem un ritm de mers comparabil cu cel din primele zile. Facem doar două opriri, mai mult de foame decât de oboseală. La o intersecție vedem turnurile Catedralei Sfântului Iacob. Ultimii patru kilometri îi mergem prin oraș. Ajungem pe niște străduțe înguste pline de turiști. Ne strecurăm printre ei, pline de nerăbdare. În sfârșit intrăm în piața catedralei. Mă copleșesc emoțiile. Am reușit. După 12 zile, peste 300 de kilometri și mai mult de 500 de mii de pași, am ajuns aici. Ne pozăm cu catedrala și cu cei din piață. Ne luam certificatul de Compostela. Eu sunt pelerinul 858 al zilei. Vizităm catedrala și moaștele Sfântului Iacob și ne petrecem restul zilei în pat. Picioarele mele refuză să mai funcționeze.
A doua zi mergem în catedrală la Liturghia pelerinilor de la ora 9:30. Slujba începe cu anunțuri în italiană, engleză, franceză și germană. Pelerinii sunt felicitați și invitați să participe la liturghiile pelerinilor în fiecare din cele patru limbi.
Mergem și noi la liturghia în limba engleză în Capela Pelerinilor. Suntem întâmpinate într-o atmosfera caldă și intimă. Father Manny începe liturghia cu o mică predică dedicată pelerinilor. Ne spune cum fiecare dintre noi avem motivul nostru pentru care am făcut pelerinajul, fie din motive de sănătate, de căutare sau pur și simplu dintr-un motiv pe care încă nu îl înțelegem. Fiecare am avut momentul în care a fost greu, în care poate am fost tentați să luăm taxiul până la punctul următor dar am găsit puterea să mergem înainte, la fel ca în viață. Nu există Camino perfect așa cum viața nu este perfectă. Și chiar dacă nu am găsit ceea ce căutam, Camino va rămâne tot timpul cu noi și ne va ajuta când va fi greu. Și într-o zi vom avea acel “aha moment” în care vom simți de ce am fost pe Camino. Iar în viață, când vom trece prin momente dificile, ne vom putea oricând întoarce cu gândurile la Camino să ne luăm puterea de a merge mai departe.
Ajunși la Tatăl Nostru, ne invită să rostim rugăciunea fiecare în limba preferată. Father Manny rostește Tatăl Nostru în filipineză. La momentul de Rugăciune a credincioșilor, Father Manny ne invită pe fiecare să spunem o rugăciune, să aprindem o lumânare sau să rostim o rugăciune în minte. Din fiecare colț al catedralei, oamenii rostesc rugăciuni de sănătate și înțelegere urmate de “Lord Jesus have mercy on us” rostit de toată congregația.
La sfârșitul slujbei, Father Manny ne cheamă pe toți pentru primirea ofrandelor. Cei care nu pot primi ofranda, își încrucișează mâinile pe piept pentru a primi binecuvântarea. Father Manny ne binecuvântează și pe noi.
Pentru mine liturghia lui Father Manny a fost ca o îmbrățișare caldă plină de har și cel mai binecuvântat mod de a încheia Camino de Santiago. De fapt toată această experiență a fost o îmbrățișare caldă pe care mi-a oferit-o viața.
Camino va rămâne întotdeauna cu mine, așa cum Father Manny ne-a spus la început liturghiei. Voi lua cu mine mai departe spiritul pozitiv pe care l-am avut tot timpul pe drum, puterea de a continua, capacitatea de acceptare și de a vedea binele și frumosul în tot ce mă înconjoară.
Și la fel ca Santiago din Alchimistul lui Paulo Coelho, mă întorc acasă, la ai mei, unde este adevărata comoară a vieții mele.
Buen Camiño de la vida
Narcisa Sigmund
Thornhill, ON
.
Narcisa Sigmund
|
Narcisa Sigmund 9/23/2024 |
Contact: |
|
|
