Scrisoare pastorală
Unde sunt mulți copii
!
Astăzi am ales să vorbim despre un proverb foarte corect din punct de vedere dogmatic și moral: Unde sunt mulți copii, acolo e binecuvântarea lui Dumnezeu!
Românul a știut teologie și a exprimat admirabil cunoștințele sale în acest domeniu. Copilul este cea mai frumoasă creație a lui Dumnezeu. El este floarea creației. Copilul nu înseamnă numai zămislirea unei noi generații, ce va prelua peste ani ștafeta neamului, ci înseamnă puritate, curățenie sufletească, nevinovăție îngerească. Pentru frumusețea râsului de copil, pentru duioșia mângâierii mânuțelor firave, pentru candoarea primului gângurit, pentru naivitatea întrebărilor, pentru poticnirile și ridicările primilor pași mai rabdă Dumnezeu lumea! Atâta răutate ne înconjoară, atâta rău provocăm sau ni se provoacă, atâta dușmănie întâlnim la tot pasul, atâta invidie și perfidie, atâta egoism și perversitate, încât ne întrebăm adesea: ,Încotro?" Doar apropierea de un copil ne ajută să ne regăsim pe noi înșine, să regăsim copilăria din noi. Ne ajută să înțelegem limitele ființei umane, dar și posibilitatea de a reface chipul lui Dumnezeu din noi, pe care 1- am mutilat îngrozitor.
Copilul poate fi idealul fiecăruia din noi. Numai în momentul în care sufletul ne este ca al unui copil vom putea intra în împărăția lui Dumnezeu. ,,A unora ca aceștia este împărăția, spune Mântuitorul. Copiii îi sunt dragi și lui Iisus, mai dragi ca orice pe lume. ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți! îndeamnă El de câte ori are prilejul. De copii, de suflete nevinovate ca ale copiilor are și Dumnezeu nevoie. Familia cu mulți copii este binecuvântată de Dumnezeu. În primul rând, fiindcă acea familie a primit copiii ca pe un dar al lui Dumnezeu, cu bucurie și speranță. Familia aceea nu a făcut din copil un neavenit, un boț de carne bun de aruncat la tomberon. Familia aceea s-a bucurat de fiecare nou născut, s-a îngrijit să dea fiecăruia o educație aleasă, a crescut pe fiecare în frica lui Dumnezeu și respectul față de oameni. Familia aceea a socotit că prin nașterea și creșterea de copii își împlinește menirea ei în viață. I-a fost greu, cumplit de greu uneori, dar n - a cedat. A fost săracă, lipsită de multe plăceri și distracții ale lumii. Singura ei avere au fost copiii; singura ei realizare au fost copiii. Prin copii, familia aceea a devenit coautoare la creație, alături de Dumnezeu. Sigur că o asemenea familie este binecuvântată de Dumnezeu. Toate bogățiile lumii nu atârnă în cântarul veșniciei cât o viață de om. Iar oamenii sunt chemați să nască și să crească oameni. Ni se dă o șansă aproape demiurgică de a ne veșnici existența. Depinde dacă o acceptăm sau nu, dacă luptăm pentru ea sau nu.
Nu numai în familie pot să fie copii mulți, așa cum precizează expresia în discuție. Ei sunt mulți și în grădinițe și în școli de toate gradele. Ei aduc cu ei un puternic suflu de tinerețe, de puritate. Mare este păcatul acelor care își trădează misiunea de pedagogi, devenind simpli funcționari bugetari. În actul didactic este o parte din actul creației. Pedagogul (părinte, educator, învățător, profesor) naște pentru a doua oară un copil, prin educația ce i-o dă. Nu-i este ușor, ci dimpotrivă. Influențele lumii sunt numeroase și foarte diverse, de cele mai multe ori negative, dar pedagogul este cel care trebuie să modeleze, să altoiască, să ajute să crească un om.
Munca de educație este o muncă binecuvântată de Dumnezeu și nu oricine are chemare pentru ea. Este o misiune, este un adevărat apostolat. Pedagogul ajută copiii să se apropie de Dumnezeu, cultivându-le simțul binelui, dragostea de frumos, de dreptate, de adevăr, de muncă și de cinste. Alături de Biserică, familia, școala și armata sunt instituțiile care ajută oamenii să se regăsească pe ei înșiși, care modelează caractere, care ajută chipul lui Dumnezeu să crească în om.
*
Zău! Astăzi vom vorbi despre un singur cuvânt, care, în vorbirea multora dintre Dvs., a devenit un adevărat tic verbal, adică îl folosiți foarte des, mai mult sau mai puțin motivat, ci doar din obișnuință. Mă refer la cuvântul ,,Zău! Cuvântul este întâlnit des și în cele mai diferite împrejurări. Puțini dintre cei care-1 folosesc îi mai cunosc semnificația. A sosit vremea ca să-i scoatem vălul și, cunoscându-i adevărata semnificație, să - 1 folosim după cuviință.
Termenul este o prescurtare de la Dumnezeu, este o prescurtare de la un jurământ ferm: Jur pe Dumnezeu! sau Martor mi-e Dumnezeu! Puterea de concentrare este admirabilă! Omul, având conștiința existenței și atotștiinței lui Dumnezeu, Îl cheamă să-I dea mărturie pentru cele afirmate. Cuvântul lui depășește limita unui simplu mijloc de comunicare: face legătura dintre material și spiritual, dintre om și divinitate. Jurând pe numele lui Dumnezeu sau luându-L pe Dumnezeu martor pentru cele spuse, nu-ți permiți să minți, să înșeli, să te dedublezi între ceea ce gândești și ceea ce spui.
Dacă interlocutorul tău poate fi înșelat, Dumnezeu nu poate; dacă semenul nu poate întotdeauna să-ți verifice exactitatea spuselor, Dumnezeu, în atotștiința Sa, nu poate fi păcălit. Chemându-L pe Dumnezeu drept chezășie pentru cele spuse, implicit îl chemi și judecător. O faci voluntar, convins fiind că nimic nu trece neobservat din faptele, vorbele, gândurile noastre. O faci, fiind convins că binele, adevărul, dreptatea, frumusețea morală vor fi răsplătite, în timp ce minciuna, păcatul, viciul, pervertirea spirituală vor fi pedepsite. A folosi această expresie în mod ușuratic, indiferent, este o impietate față de Dumnezeu, înseamnă a - I lua numele în deșert, ceea ce este aspru pedepsit încă din vechime (Ieș., XX, 7). Pe unde iese vorba, iese și sufletul! spuneau bătrânii noștri și nu greșeau. Greșim, în schimb, noi, cei care vulgarizăm cuvintele, pierdem sensurile originare, violăm limbajul, ne înstrăinăm de ființa și gândirea românească autentică, adevărată. Zău!
*
Secretul Spovedaniei. De câtva timp se tot vorbește în ziare, la televizor și la radio despre necesitatea de a face publice dosarele de la securitate ale preoților, fiindcă, vezi, Doamne, ar fi divulgat secretele mărturisite de către enoriașii lor la Sfânta Spovedanie. Totul pleacă de la o lege ce s-a dat în acest sens de către scumpii noștri parlamentari. Au socotit domniile lor că toate celelalte probleme ale țării le-au rezolvat, doar asta o mai au și
gata, pot apoi să doarmă liniștiți. Toți au început apoi să bălăcărească în presă ierarhii, preoții, Biserica și Sfintele Taine, mai ales Sfânta Spovedanie.
Dacă aș vorbi unor oameni ca cei de la Gruia, care nu se spovedeau și nu se împărtășeau decât în ultimele momente ale vieții, când nu mai aveau nici o speranță de scăpare, mi-ar fi foarte greu, fiindcă oamenii aceia nu știau ce este Sfânta Spovedanie. Vă vorbesc însă Dvs., cei care vă spovediți și vă împărtășiți cu sutele în timpul unui an, la cele patru posturi mari și ori de câte ori simțiți nevoia să vă descărcați sufletul. Și asta o faceți de cel puțin patruzeci de ani, de când sunt în mijlocul Dumneavoastră preot. Cei care v-ați spovedit personal știți din proprie experiență, cei care nu v-ați spovedit niciodată (dacă mai este vreunul!) puteți întreba pe cei care s-au spovediți. De fiecare dată ați spus ce-ați vrut Dvs. V-ați descărcat sufletul fiecare cum ați știut. Fie că ați furat, că ați înjurat, că ați desfrânat sau ați făcut alt păcat, a fost destul să spuneți păcatul. Nu cred că ar fi cineva de bună credință, care să poată afirma că l-am întrebat la Spovedanie când, de unde, cu cine a furat, cu cine a desfrânat sau alte amănunte de felul acesta, așa cum ar face un polițist, când trebuie să întocmească un proces verbal de constatare a unei infracțiuni.
Ofițerii de la securitate erau oameni deștepți și n-aveau timp să se ocupe de lucruri de acestea. Ele erau importante din punct de vedere religios - moral, nu din punct de vedere politic. Nu întrebam pe nimeni dacă a înjurat oaia, capra sau președintele țării sau partidul sau cine știe ce activist. În această situație, ce ar fi putut să raporteze un preot din cele auzite la Sfânta Spovedanie? Dumneavoastră sunteți oameni maturi și înțelegeți bine unde vrea să bată această campanie și care-i este scopul. Nu se pune o clipă problema ca să se scoată în evidență preoții care au murit în închisori, care au fost dislocați, bătuți, schingiuiți. Nu interesează, de exemplu, că părintele Pantelie Sfetcu de la Bobaița a stat fugit în munți 20 de ani; că părintele Gheorghe Sfetcu din Malovăț se culca seara cu preoteasa în ieslea vitelor și-i acoperea tatăl său cu fân, ca să nu fie găsiți noaptea, când veneau mașinile negre ale securității să aresteze când pe unul, când pe altul; nu interesează că părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârf a fost condamnat 25 de ani muncă silnică, ori că mulți alți preoți au putrezit în morminte fără cruce! Interesează, în schimb, că preotul X a divulgat că baba Ioana s-a certat cu noră-sa, ori că elevul Popescu a copiat la teză, ori a dat cu praștia. Astea sunt problemele arzătoare ale țării!
Dumneavoastră știți bine, că preotul n-are voie, sub jurământ, să divulge ceea ce i s-a spus la Sfânta Spovedanie. Totuși, dacă preoților li se dezgroapă dosarele, mă întreb câte tone de note informative se găsesc în ele de la enoriași despre preoții lor. Acestea au fost smulse fie prin milițienii comunelor respective, fie prin ofițerii de securitate. Unii erau de bună credință și le spuneau preoților că sunt sub lupa "organelor", alții scriau despre preoți tot într-o veselie, ca despre cel mai de temut dușman de clasă. Măcar să fi scris adevărul! Dacă astăzi se umblă la aceste dosare, cum se vor mai privi acei oameni în ochi unii pe alții?! De fapt, cei ce au dat legea au fost conștienți, fără îndoială, că astfel împușcă mai mulți iepuri deodată și anume:
1. Batjocoresc Sfânta Spovedanie și îndepărtează pe oameni de ea, Sfânta Spovedanie fiind una dintre Sfintele Taine fundamentale ale Bisericii Ortodoxe;
2. Batjocoresc pe preoți și-i îndepărtează de credincioșii lor, fiindcă știut este că ,,bate-voi păstorul și se vor risipi oile;
3. Batjocoresc Biserica, instituția românească ce se bucură azi de cea mai mare încredere din parte românilor și astfel îi slăbesc puterea de a se apăra de atacurile sectare;
4. Dau apă la moară sectelor, care vor arăta cu degetul, se vor sulemeni și vor amăgi pe mulți.
Așadar, se dă o lovitură puternică, pe sub centură, Bisericii. Vă veți întreba, desigur, cine a vrut această penibilă situație. Răspunsul vine de la sine: dușmanii Bisericii, acei ce nu admit Biserica, Spovedania, Preoția și multe altele dintre comorile credinței noastre străbune. Înainte de război, Biserica își avea reprezentanți de drept în parlamentul țării. Aceștia aveau un cuvânt greu de spus și vegheau ca să nu se dea legi, care să lovească în Biserică. După Revoluția din 1989, Biserica Ortodoxă a vrut să rămână fată mare și să nu se amestece în politică. Sectarii s-au făcut luntre și punte și au pătruns la fiecare legislatură. Au propus și au susținut legi care le-au slujit interesele. Au fost acolo alții destui, care au fost indiferenți, ori nu și-au dat seama de implicațiile unor legi ca aceasta. Și un orb vede însă că această lege vizează surparea Bisericii Ortodoxe. Asta s-o creadă însă dușmanii ei. Vor avea încă o dată prilejul să se convingă că Biserica Ortodoxă este capabilă să reziste și acestor atacuri mârșave și va ieși mai întărită din această campanie ce se duce fățiș împotriva ei. Așa să-i ajute Dumnezeu!
*
Prețul unei mese. Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârv era cunoscut în toate satele din partea muntelui. Înalt, chipeș, pus mereu pe șotii, găsea oricând câte un cuvânt de încurajare sau câte o glumă, care-l făcea pe interlocutor să-și uite supărarea. Uneori biciuia cu vorba lui ironică, alteori mângâia părintește, dar, oricum, era o plăcere să discuți cu dânsul. O întâmplare de prin 1939-1940 îi marcase adânc tot restul vieții. Într-o zi a venit în sat o ceată de legionari, care au adunat sătenii din Cernavârf la școală și le-au ținut o cuvântare, în care și-au expus planurile lor de viitor, încercând să atragă pe cât mai mulți la partidul lor. Din Cernavârf doar doi săteni trecuseră la legionari. După ce s-a terminat ședința, fiind și seara, legionarii au întrebat unde ar putea să servească ceva de-ale gurii. Toți au fost de părere că singurul potrivit pentru a fi gazdă este părintele Izverceanu. L-au trimis pe un oarecare Mărăscu să-l anunțe. Părintele s-a învoit. La poarta lui bătuse oricine trecuse prin sat și oricând aflase găzduire și masă și băutură. I-a servit pe legionari cu ce-a avut la repezeală, le-a dat băutură din belșug și aceștia au plecat după vreo câteva ore chiuind și pocnind din pistoale.
Prin 1950, au venit în Cernavârf și comuniștii cu caravana, să le arate localnicilor filme sovietice, în care se preamărea munca în colhozuri și sovhozuri. Fiindcă n-au avut alt loc mai potrivit, au venit tot la părintele Izverceanu și au dat film în curtea lui, iar ecran a fost chiar peretele casei părintelui. După film, le-a dat și comuniștilor masă și aceștia s-au dus veseli și mulțumiți.
Iată că, prin 1960, la poarta părintelui Ilie Izverceanu au bătut securiștii. Aceștia n-au vrut să mănânce și nici să bea. L-au ridicat pur și simplu, l-au aruncat în mașina neagră și pe-aici ți-e drumul. L-au ținut câteva luni în anchetă și în proces, acuzându-l de politică legionară. Argumentul cel mai greu împotriva sa era tocmai masa pe care o dăduse legionarilor. A fost condamnat pentru aceasta la 18 ani muncă silnică. Pedeapsa a ispășit-o la închisoarea de la Aiud. A efectuat doar șapte ani, până când, într-o seară, au fost puși în careu în curtea închisorii. Directorul li s-a adresat cu ,,-Fraților! lucru neauzit acolo până atunci. Toți au rămas tăcuți, ca de piatră. Directorul a continuat: ,,-Fraților! Bucurați-vă!
Tăcere de mormânt. Nimănui nu-i ardea de glumă. Îl priveau pe director neîncrezători, se priveau unii pe alții. ,,-Fraților, mâine dimineață la ora opt toți veți pleca acasă! Iarăși tăcere. Atunci directorul a mai spus: ,,- Dacă cineva vrea să mai rămână, poate să rămână în continuare aici!
Abia atunci și-au dat seama că e adevărat și au explodat cu toții în chiote de bucurie.
Când s-a întors în sat după șapte ani de închisoare la Aiud, era de nerecunoscut. Îmbătrânise cu mai bine de douăzeci de ani. Mulți nici nu l-au mai cunoscut. Masa dată legionarilor în acea seară a fost cea mai scumpă masă din viața lui!
*
Cuvinte duhovnicești. Vom reda mai jos cuvântul de răspuns al regretatului Părinte Iustin Pârvu la întrebarea: Cum să ne sfințim? Iată-l:
,,Să te ostenești oleacă mai mult, să iei tu neputința fratelui asupra ta. Să renunți la odihna ta trupească pentru a bucura pe cel necăjit de lângă tine! Să te rogi pentru durerile oamenilor și să strigi la Dumnezeu pentru neputința ta. Să nu te înverșunezi împotriva celui care ți se pare ție că te nedreptățește. Păi, dacă făceam și noi așa în închisoare, nu mai ieșeam de acolo cu fruntea sus. Au rezistat doar cei ce au luat asupra lor păcatele întregului neam. Și doar prin această smerenie și umilință adâncă, am reușit să trecem într-un alt plan, planul duhovnicesc. De aici încolo e ușor, pentru că Dumnezeu suferă împreună cu tine. Dar vrea să te vadă și pe tine că jertfești ceva, cât de puțin din tine.
*
Certificate de botez. Pe spatele noilor certificate de botez editate de către Mitropolia Olteniei, este tipărit Crezul și un text foarte potrivit de a fi cunoscut de noi toți : Păstrează neîntinată această credință ortodoxă! Fii bun creștin ortodox! Participă la sfintele slujbe ale Bisericii! Spovedește-te și împărtășește-te cât mai des cu Trupul și cu Sângele Mântuitorului Iisus Hristos! Citește din Sfânta Scriptură și din alte cărți sfinte! Respectă poruncile Bisericii! Fii milostiv cu cei în suferință! Iubește-ți țara și neamul! Roagă-te și Bunul Dumnezeu va fi mereu cu tine! Maica Domnului și toți sfinții îți vor fi în ajutor. Păstrează până la sfârșitul vieții curat acest Sfânt Legământ , de care vei da seama înaintea Dreptului Judecător!
Sunt sfaturi de suflet și pentru suflet, de care e bine să luăm aminte cu toții.
*
Am reușit să publicăm cartea preotului Dvs., Sfânta Scriptură. Contribuții bibliografice (342 pag.).
Având în vedere timpul foarte puțin de care dispune omul zilelor noastre și specializarea lui tot mai necesară pe ramuri foarte restrânse ale Teologiei, am decis să realizăm bibliografii pe ramuri de activitate și de studiu cât mai specializate.
În acest sens, am socotit foarte necesară editarea de început a capitolului privind Secțiunea Biblică. Cele peste 2.300 de studii, articole, recenzii și reportaje publicate în revistele conspectate începând din 1874 și până aproape în zilele noastre dovedesc cu prisosință interesul de care s-a bucurat studiul Sfintei Scripturi în teologia românească. Am conspectat, așadar, revistele ,,Biserica Ortodoxă Română (1874-2014), ,,Studii Teologice(1927-2018), ,,Ortodoxia (1949-2008), ,,Mitropolia Olteniei(1948-2008) și ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei(1946-2009)(selectiv).
În același timp, lucrarea noastră devine un instrument de mare utilitate tuturor celor ce studiază Sfânta Scriptură, fie că sunt profesori, doctoranzi, masteranzi, studenți în Teologie, preoți, călugări sau, pur și simplu, doritori de cunoaștere într-ale Bibliei. Regretăm că nu am avut posibilitatea să conspectăm toate revistele teologice care au apărut de-a lungul timpului, iar pe cele ce le-am consultat nu am avut posibilitatea să le aducem ,,la zi. Cercetarea continuă și, poate, cu voia Domnului, vom ajunge într-o zi să avem bibliografii complete pentru fiecare secțiune a studiului teologic. Oricum, truda noastră face un început. Sperăm să fie de folos.
Am împărțit materialul pe revistele consultate, iar în cadrul fiecărei reviste am organizat materialul după programa analitică a învățământului teologic, pentru ca lucrarea noastră să devină cât mai utilă celor ce o vor folosi. La multe dintre materialele conspectate am adăugat și un scurt rezumat. Am realizat un indice de autori la sfârșitul cărții, astfel încât lucrarea noastră să devină un instrument cât mai practic. Sperăm ca truda noastră să fie de bun augur tuturor celor ce se vor nevoi să înțeleagă și să propovăduiască adevărul transmis nouă prin Sfânta Scriptură. Le dorim succes!
*
Zâmbete. ☺,,- Doamnă, ce părere aveți despre bărbați? ,,- Sunt toți la fel, doar... salariile lor diferă! ☺Fetița mea spunea ca vrea sa fie prințesă. I-am arătat fotografia prințului Charles. Acuma vrea să fie doctoriță! ☺ Băi, ce-am îmbătrânit!... Până și regulile de circulație s-au schimbat de când am făcut eu școala! Pe vremea mea era obligatoriu să oprești, când vedeai un om pe trecerea de pietoni. Acum e opțional. Obligatoriu a devenit să mă înjuri de bou ce sunt, că vreau să traversez pe-acolo! ☺Romania este o țară deosebit de fertilă: semeni funcționari și cresc impozite. ☺De ce a crescut numărul de accidente în România? Pentru că șoferii de azi circulă cu viteza de mâine pe șoselele de ieri. ☺Ar fi normal ca atunci când dăm în mintea copiilor, pe lângă pensie să primim și alocație!
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 9/19/2024 |
Contact: |
|
|
