Cu Victor Ravini - Din preistorie în viitor
Habet sua fata libelli (lat. „Cărțile își au destinul lor”). Celebrul vers din cartea lui Terentius Marius, trăitor în sec. al III-lea î. H., a făcut carieră prin adevărul atestat în timp; cartea, principalul vehicul al ideilor umanității, este dependentă de receptarea ei de către cititori. Prin desființarea angrosistului național de carte după 1990, circulația cărții este haotică, cititorul neputând fi la curent cu producția națională de carte. Din întâmplare, am ajuns în posesia unei cărți de excepție, Din preistorie în viitor, apărută la editura bucureșteană, „Ideea europeană”, în 2023. Autorul ei, Victor Ravini, este, pe nedrept, mai puțin cunoscut publicului, un eseist și un prozator remarcabil și cu o biografie cel puțin interesantă.
Victor Ravini s-a născut la Caracal, la 10 octombrie 1943, unde-și absolvă școala primară și celebrul liceu „Ioniță Asan”, în 1961. Urmează Facultatea de Filologie (Secția română-germană) a Universității din Timișoara (1961-1966), iar în 1968 urmează și Școala de zbor fără motor „Mircea Zorileanu” din Ghimbav, obținând certificatul de pilot C. În anul 1977, studiază la Institutul de Fizică Atomică Măgurele, devenind operator cu radiații penetrante. În țară, predă limba română într-un sat din raionul Sf. Gheorghe (1966-1968) și la o școală profesională din Brașov (1968-1972), apoi, devine traducător în Comerțul Exterior al României (1972-1985).
Stabilindu-se în Suedia, este nevoit să-și reia studiile liceale (1990), să absolve Facultatea de Știința Religiilor de la Universitatea din Gӧteborg (1995), să lucreze ca muncitor la Uzinele Volvo (1986-1995), apoi să funcționeze ca profesor de germană la Gӧteborg (1997-2000), de literatură suedeză la Alingsas (2000-2001) și la Gӧteborg (2000-2001), lector universitar de „Etica și morala democratică” la Universitatea din Borâs (2001-2006). A făcut parte din redacția unei reviste suedeze de literatură și filosofie, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și din Suedia, a fost vecepreședinte la Atelierele de reviste și edituri din Gӧteborg și la Centrul de Scriitori din vestul Suediei. La solicitarea guvernului suedez, a întocmit un raport cu propuneri pentru îmbunătățirea învățământului univesitar.
A colaborat la numeroase reviste, precum: „Orizont”, „Viața studențească”, „Astra”, „Limba română”, „Pro Saeculum”, „Caligraf”, „Contemporanul”, „Curtea de la Argeș”, „Dilema veche”, „Confluențe literare”, „Destine literare”, „Floare albastră”, „Lumina”, „Lumină lină”, „ Observatorul”, „Rostirea” etc., la alte publicații din străinătate.
Editorial, a debutat în 1974 la Albatros, condusă de scriitorul și editorul (descoperitor de talente) Mircea Sântimbreanu, cu romanul Vâlva codrului, urmate de alte romane, la aceeași editură: Pădurea nu doarme (1976), Dincolo (1978), Oră incertă (1982), apoi volumul de memorialistică epistolară, Barca veselă (2017). Remarcabile sunt studiile dedicate Mioriței, Izvorul nemuririi, publicate în suedeză la Gӧteborg și la București (în editura Alcar Edimpex, în 2016, reeditată în 2017).
Cu o profundă cultură teologică, antropologică și istorică, formată în România, Suedia, Franța, Germania, cunoscător al unor scrieri vechi, Victor Ravini propune o carte incitantă, provocatoare, polemică, cu multe adevăruri spuse în întregime (și documentată), Din preistorie în viitor (București, Ideea europeană, 2023, 304 p., 13x20).
Deviza lui Victor Ravini este clar experimentată la începutul celui mai profund studiu din cartea sa, Reabilitarea tracilor denigrați de către Herodot, și anume: „Jumătățile de adevăruri sunt cea mai eficace dezinformare și cea mai reușită minciună”. În cazul lui Herodot, al opiniilor sale despre traci, scriitorul antic nu spune „întreg adevărul”, pentru că el „nu a cunoscut adevărul în toată complexitatea lui”, observațiile sale despre strămoșii noștri fiind fragmentare și „incomplete, iar uneori inexistente”.
În majoritatea referințelor despre traci, din vol. Istorii de Herodot, au fost preluate doar texte favorabile, precum: „Geții (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci”; „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere și ar fi uniți în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”. Dar „pârdalnicul de Herodot” (G. Pruteanu) scrie și alte jumătăți de adevăr denigratoare: „La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viață”; „La traci există următoarea rânduială: își vând copiii pentru a fi duși peste hotare”.
Cu vocație de cercetător („cercetătorii științifici demonstrează cu dovezi, nu sugerează”), Victor Ravini analizează cu discernământ și logică, întregul context istoric în care Herodot a făcut astfel de afirmații: „Herodot nu avea o viziune profundă și atotcuprinzătoare asupra structurii piramidale a societății tracilor și a obiceiurilor acestora”, societate structurală după același model că societățile tuturor popoarelor indo-europene, adică elite din vârful piramidei (regi), elite de rangul doi (războinici, nobili) și clasa producătorilor, cu aceleași valori morale, astfel că lipsa de unitate a triburilor tracilor era aceeași cu cea a altor popoare (goții, germanii). Chiar dacă traci nu erau uniți conform concepției actuale, ei nu s-au războit între ei; au fost uniți, totuși, sub Burebista și Decebal, iar ADN-ul unității s-a văzut și în cazul unirii sub Mihai Viteazul (cum „n-a mai făcut nicio altă națiune din Europa, până la Unirea făcută sub Cuza”) și la 1 Decembrie 1918.
În privința obiceiului „ceilalți traci” de a-și vinde copiii în afara țării, Ravini precizează că acest obicei era prezent și-n mentalitatea și legislația romană, dar și-n cea modernă (Voltaire era acționar la bursa comerțului cu sclavii din Africa către America, elvețienii au vândut copiii în sec. 19 și 20). Numai tracii săraci își vindeau copiii, dar dreptul elitelor față de țărani, de producători fără avere, are o vechime apreciabilă. Toate afirmațiile denigratoare ale lui Herodot sunt clasificate de Victor Ravini ca „limitate”, „uneori false”. Cu toate astea, Herodot „ne ajută să știm că strămoșii noștri traci aveau o societate elitistă, temeinic alcătuită, clarstructurată ierarhic și piramidal, consfințită prin religie și aveau aceleași valori morale ca toate poparele indo-europene de atunci”. Ca atare, „nu avem motive să ne rușinăm de strămoșii noștri. Erau cel puțin la fel de virtuoși și de onorabili ca toți indo- europenii”.
Luând ca pretext o întrebare a unui redactor șef suedez, Victor Ravini găsește prilejul de a argumenta că Românii [sunt], vârf de lance în avangarda europeană (cum se intitulează studiul introductiv) prin spătarul N. Milescu, Cantemir, Caragiale, Tristan Tzara (care l-a păcălit pe Lenin să asocieze „Manifestul dadaist” cu „Manifestul Partidului Comunist a lui Marx”), Petrache Poenaru, N. Paulescu, H. Coandă, Enescu, Brâncuși, Eminescu, Urmuz, Coșbuc, C.V. Gheorghiu, Panait Istrati, Em. Cioran, Creangă („Nicio altă creație literară din istoria literaturii universale nu se ridică la înălțimea filosofică la care este mesajul umanist al lui I. Creangă”).
Față de limbă „cea mai de seamă creație a oricărui popor”, Ravini are cuvinte de prețuire: „Fără limbă, nu este posibilă nici religia, nici literatura și nici vreo altă creație artistică sau materială a unei națiuni, nu este posibilă societatea și nicidecum civilizația”, iar „limba română ne unește mai mult decât religia, mai mult și decât literatura cultă sau populară” (studiul „Ce este și unde este patria”). Înaintea sa, Eminescu scria: „Noi nu suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră”.
Într-un alt studiu, Victor Ravini identifică Cuvinte românești mai apropiate de limba sanscrită decât de limba latină, pe principiul logic cum că „lingvistica este o știință, iar în știință nu putem aplica principiul majorității, ca în democrație”. Iată câteva astfel de cuvinte: a cânta, dinte, nepot, om, nume, oră, șarpe, taur, mândru, prăsele, cârpă, plită, vârcolac, dărac, haz, pandur (= albicios, spălăcit, nume atribuit împăratului roman C. Chlorus, tatăl lui Constantin cel Mare), mazăre, stână etc.
Nu putea să nu studieze și etimologia orașului său natal, Caracal, „Un oraș al cărui nume poate fi vechi de câteva mii de ani”. Înlăturând „simpla asemănare fonetică întâmplătoare” a numelui orașului Caracal cu cea a împăratului Caracalla, dar și de opiniile altor lingviști români (Iorgu Iordan, Al. Graur), Victor Ravini ajunge la concluzia că toponimele care încep cu cara (deci și Caracalul) „pot fi de origine pre-indo-europeană și pot proveni din paleolitic”.
Cât privesc Personalități păgâne pe fresce la biserici ortodoxe, cum ar fi Aristotel, Platon, Thales, Plutarh, Pitagora, Socrate, Solon, fenomen întâlnit în bisericile din România, nu și în cele din Grecia, explicația este găsită la preoții ortodocși cu „largă deschidere intelectuală spre valorile umaniste ale Antichității clasice și eterne”.
Posibilități și dificultăți de dialog religios între creștini și musulmani este un alt subiect sensibil abordat de Victor Ravini. Plecând de la ideea unificatoare, conform căreia tradițiile creștine, evreiești sau musulmane au o singură origine și, ca atare, au dreptul la un viitor și o responsabilitate comună, cu o singură condiție afirmaă Ravini: dialogul constructiv, tolerant, o bună cunoaștere reciprocă sau autocunoaștere.
Oarecum dur se arată autorul față de Vasile Lovinescu în studiul Interpretarea lui Ion Creangă de către Vasile Lovinescu cu Coranul în mână. Reținerile sale față de eseistul de la Fălticeni sunt explicate de preocupările acestuia față de ezoterism, rituri inițiatice și, mai ales, convertirea la islamism, sub influența lui René Guènon (împreună cu diplomatul M. Vâlsan). Plecând de la aceste preocupări inițiatice ale lui Vasile Lovinescu, îi neagă acestuia orice opinie literară despre creația autorului lui Harap Alb: „Ce are Ion Creangă sau folclorul român cu islamul și cu Coranul sau cu yoga?” Întrebarea este retorică, întrucât concluzia lui Ravini este clară: „Strămoșii noștri nu stăteau în poziții yoga. Înțelepciunea folclorului românesc nu vine din mistica sufiștilor și nu poate fi explicată cu ajutorul Coranului. A explica scrierile lui Ion Creangă cu Coranul în mână este o blasfemie împotriva Coranului și o blasfemie împotriva operelor lui Creangă”.
Ca teolog abordează problematica religioasă, înspecial a creștinismului, cu competență și obiectivitate. Biserica creștină a preluat, purificându-le și înnobilindu-le, de la precreștinism anumite sărbători religioase, ritualuri, divinități, astfel că „creștinismul nu a însemnat o răsturnare a credințelor străbune (cap. Istoria transformată în mit fals sau mitul fals în istorie falsă). Cât privește Biserica noastră strămoșească, ea s-a pliat pe realitățile autohtone, nu a folosit violența pentru întărirea credinței, nu a făcut inchiziție, Sfânta Liturghie din bisericile noastre presupune o participare spirituală și sufletească la actul creației „divine” și nu este nicidecum un spectacol de teatru. Religiile oferă enoriașului posibilitatea de „perfecțiune în devenire”, de a se detașa de „banalitățile, slăbiciunile sau păcatele lumești”. „Tocmai de aceea vor unii să distrugă religiile; ca să le răpească oamenilor conștiința esenței divine din alcătuirea lor și a universului” (cap. Liturghia este sau nu este teatru?).
La Dabos, în 2023, Soros jr. a decretat că Dumnezeu a murit, iar Omenirea trebuie să se învețe să trăiască fără El. Numai că în situații-limită, Omenirea știe să se apere, să-și apere valorile din Cartea/cărțile Sfinte, prin unitatea și dialogul între religii, prin preoți și lăcașurile sfinte și, nu în ultimul rând, prin intelectuali autentici, cum este cazul lui Victor Ravini, care demonstrează, cu deplin temei, că „trecutul nu moare niciodată”.
P.S. Privind spre viitorul Omenirii ne întrebăm: omul – creația Domnului – nu (mai) poate să se opună războiului/războaielor?! Nu mai există ONU, Consiliul de Securitate, forțe de menținere a păcii, Crucea Roșie Internațională, mișcări de susținere a păcii? Dacă există o Federație Rusă nu poate exista și o Federație Ucrainiană, în care minoritățile naționale să nu fie sugrumate, bisericile românești să nu fie închise, cosângenii noștri să poată învăța în limba română?! Cine profită de pe urma războiului interortodox în condițiile în care doar Papa Francisc face apel la pace? Când manipularea va fi înlocuită cu adevărul? Sunt doar întrebări retorice, mai marii lumii au altceva de făcut. Omenirea sfidează viitorul întrocându-se la preistorie?
Tudor Nedelcea
|
Tudor Nedelcea 9/15/2024 |
Contact: |
|
|
