Ferdinand Întregitorul
Ferdinand-Victor-Albert-Meinard era cel de-al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern, fratele lui Carol I al României, și al principesei Antoaneta, infanta Portugaliei. Fiindcă unicul copil al primului nostru cuplu regal, Carol I de Hohenzollern Elisabeta de Wied, a fost o fetiță, Măriuca, decedată la vârsta de aproape 4 ani, succesiunea la tronul României, conform Constituției din 1866, a revenit lui Ferdinand, după ce tatăl și fratele mai mare refuzaseră această onoare. Acesta nu și-a dorit această cinste, i-a fost dată fără a i se fi cerut consimțământul, avea alte planuri, dar s-a supus destinului și a făcut tot ce i-a stat în putință să îndeplinească cu cinste greaua misiune ce i-a fost încredințată. Supranumele de cel loial, Regele țăranilorsau Întregitorul pe care poporul român i le-a dăruit sunt dovada certă că a fost iubit și apreciat de supuși.
În ziua de 20 iulie 1927, în urmă cu 97 de ani, la Castelul Pelișor de la Sinaia, trecea la cele veșnice Regele_Ferdinand_I_Întregitorul, în vârstă de numai 62 de ani, în urma unei îndelungate suferințe.Ferdinand a fost educat de unchiul său să domnească. A fost o școală aspră, cu un mentor sever, dedicat total simțului datoriei.El a fost un om timid, singuratic, adesea umbrit de spectaculoasa, inteligenta și hotărâta sa soție, regina Maria. Ar fi preferat să fie un simplu civil, să se dedice îngrijirii unor colecții de plante. Era un botanist rafinat. Ar fi vrut să își trăiască viața călătorind prin păduri și rezervații naturale.Era un fervent cititor, un om foarte cult, poliglot. Extrem de modest, încerca să treacă neobservat.Era un chin pentru el să se adreseze unei adunări sau să țină un discurs mulțimii.Avea o bibliotecă impresionantă, unde îi plăcea să își petreacă timpul răsfoind albume, ierbare, cărți de călătorie.Era un savant, un erudit. Așa s-a vorbit despre Regele Ferdinand, în special după trecerea Sa în neființă, din păcate
.
Principele Ferdinand a primit o educație solidă în adolescență făcută departe de părinți, în stil aproape spartan, dar s-a descurcat foarte bine. A reușit să promoveze cu laudă examenul Abiturient, (corespunzător cu bacalaureatul), așa de greu în Germania. Urarea care i s-a făcut la sosirea în România de bunul său profesor a fost: acest vlăstar al unei tulpini așa de generoase să se prindă și altoiască pe trunchiul străvechii vițe românești cu atâta putere și dragoste, încât veacurile viitoare să nu mai știe deosebi, dacă un Hohenzollern a făcut mărirea României, sau dacă România a înălțat steaua unui Hohenzollern de la Dunărea cea mică, așa de sus, că a schimbat-o într-un soare nou al gintei latine de la Dunărea cea mare!( V.D. Păun). Urarea a fost dusă la îndeplinire întocmai spre folosul poporului român.
În acest sens este elocventă mărturisirea făcută chiar de El spre sfârșitul domniei sale scriitorului francez Robert de Flers: De la bun început mi-am impus această regulă de conștiință: să fac abstracție de mine însumi, să nu țin seama nici de originile mele, nici de familia mea. Să văd decât România, să nu cuget decât la ea. Să nu exist decât pentru ea.
Despre ce a însemnat Regele Ferdinand pentru români, pentru soldații din tranșeele Marelui Război, sunt elocvente cuvintele lui Cezar Petrescu, combatant în acel război, autor al volumului Cartea Unirii: Regele Ferdinand a jurat pe legea de temelie a țării că va domni ca bun român. Rege nou și încă tânăr, cunoștea împrejurările grele ale poporului
Sfetnicii cei mai nestatornici altădată coborau scările palatului cu ochii în lacrimi. Pricepuseră în sfârșit că țara are un Rege mare. Se minunau și simțeau mustrare de cuget că atâta vreme nu l-au cunoscut, când era numai un sfios Principe moștenitor, fără cuvânt
La Iași, în vechiul palat domnesc, în șanțurile frontului, în spatele răniților și exantematicilor, pe câmpurile de instrucție unde înviau regimentele tinere printr-un miracol din sfărâmăturile oștirii cumplit încercate, sfințind un steag nou, decorând un altul sfâșiat de gloanțe, pretutindeni Regele a fost atunci numai printre noi, îl simțeam că trăiește numai printre noi, veșnic prezent să primească în inimă loviturile care ne dureau pe noi. Dacă n-au șovăit încrederile, era fiindcă El s-a aflat acolo. Fiindcă în cea mai mare simplitate și cu un curaj disprețuind gestul hieratic, El ne învăța să suferim și să nădăjduim. Fiindcă Îl simțeam printre noi și deasupra tuturor, nelipsit inimă în care bătea tot sângele nostru, cuget în care se frământau toate chinurile noastre. Atunci am învățat să-L cunoaștem și să-L iubim. Atunci Va fi învățat, mai de aproape, să ne cunoască și să ne iubească dincolo de îngrădirea pe care oamenii politici o pun necurmat între Tron și Țară, nu pentru binele Tronului întotdeauna și nici pentru al Țării. Își ascundea știința, detesta să afișeze un aer superior sau să își afirme rangul regal în fața cuiva. Politica și inerentele ei conflicte îi displăceau profund. A domnit 13 ani în condiții extraordinar de grele. Și ce mari lucruri a înfăptuit!
Moartea Regelui Ferdinand a survenit destul de repede după actul de la 4 ianuarie 1926, prin care îl desemnase ca moștenitor pe nepotul său, Mihai. Sfârșitul prematur s survenit în urma unui cancer la colon, în 20 iulie 1927. Trei zile mai târziu era înmormântat la Curtea de Argeș, lângă unchiul său
Sfârșitul Regelui Ferdinand a fost dureros și neașteptat pentru românii de rând, la 62 de ani , și într-un fel surprinzător. Deși a fost precedat de o lungă suferință, oamenii de rând n-au cunoscut faptul că Regele se află în luptă cu boala nemiloasă. El nu a lipsit de la îndatoririle sale decât în ultimele zile de viață. Lupta sa cu boala a fost receptată de opinia publică cu un sentiment de compasiune pentru regele bun, răbdător, îngăduitor și apropiat de popor, omul drept, conducătorul loial, care era măcinat de o suferință incurabilă.
Dispariția lui era privită cu îngrijorare, deoarece succesiunea la tron nu era foarte convenabilă. Îi urma bunului Rege un copil, Mihai, în vârstă de nici 6 ani, tutelat de o Regență, care nu putea să se bucure de autoritatea și prestigiul suveranului. In plus, problemele din țară nu erau complet puse în ordine, nu era liniște nici în privința dinastiei, nici a vieții politice în general.
Ferdinand ca rege își făcuse datoria față de țară, punând interesele României mai presus de cele personale și lăsând o operă durabilă. După realizarea României Mari, după terminarea războiului care adusese atâta durere și distrugeri, Regele Ferdinand dedică timp și fonduri pentru dezvoltarea învățământului și a culturii, conștient că fără educație și știință, un popor nu poate progresa. Astfel, la 1 februarie 1920 în prezența regelui Ferdinand I, a reginei Maria și a tuturor notabilităților orașului, a fost inaugurată Universitatea Română din Cluj. Cuvântarea Regelui Ferdinand la deschiderea cursurilor este de fapt un îndemn adresat studențimii de a fi la înălțimea înaintașilor care tocmai înfăptuiseră Marea Unire.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Ileana și Marcel Mateescu
|
Ileana și Marcel Mateescu 9/1/2024 |
Contact: |
|
|
