Preotul-scriitor Mihalache Tudorică : Intempestiv, psalmistul se mută în Cer
Sărut dreapta, Cucernici Părinți.
Cordială îmbrățișare, Îndoliată adunare,
Trăsnet, în vara aceasta năbădăioasă, ne asurzi vestea năprasnică a morții Părintelui Mihalache Tudorică, scriitor polivalent, psalmist de standard arghezian, prozator din stirpea nobilă a lui Ion Creangă, Ion Marin Iovescu, Romulus Cojocaru, Dumitru Radu Popescu, fervent animator cultural, cetățean de onoare al municipiului Craiova și al orașului Filiași, distins cu numeroase premii, ordine și medalii.
Parcă nici nu trecu anul de când „armada de aur” a celor mai reprezentativi 18 membri ai Intelectual Club „Mihai Viteazul” din Craiova se deplasă în comuna doljeană Scăești, conferind o greutate specifică aparte solemnității prin care dalbul edificiu în care-și trăise anii cei mai rodnici și doldora de împliniri a fost declarat Casa-Muzeu MIHALACHE TUDORICĂ, iar, la stradă, pe gardul din beton, a fost amplasată o placă memorială din marmură neagră, care sintetizează devoțiunea cu care acesta și-a dedicat viața, creația și activitatea comunității de aici, ca și acelora din parohiile bisericilor Ungureni și Sf. Paraschiva din Craiova.
Abia acum înțelegem, într-o oarecare măsură, de ce –atunci - părintele MIHALACHE era așa de înfrigurat, poate și puțin precipitat, urmărind cu cerbicie derularea impecabilă a fiecărei etape din ceremonialul cu vibrații unice.
Despre creatorul liric MIHALACHE TUDORICĂ a scris, cu aplomb, în urmă cu vreo 20 de ani, prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic, directorul executiv al Revistei LAMURA: „În mai puțin de un deceniu, Părintele Mihalache Tudorică s-a afirmat ca unul dintre cei mai înzestrați poeți ai generației sale, aflată astăzi la vârsta deplinei maturități creatoare. Despre poezia sa s-au pronunțat mai mulți scriitori consacrați și critici renumiți, găsind în opera poetică a Părintelui Mihalache Tudorică multe poeme antologice.”.7
Analizând unul dintre motivele cele mai frecvente ale poeziei sale, acela al ÎNGERULUI, Ovidiu Ghidirmic subliniază că acesta este de sorginte biblică, precum în poezia tradiționalistă de la revista Gândirea, dar și de proveniență pre-rafaelită, ca la Nichita Stănescu.
Este evident că Psalmii lui David, Cartea lui Iov, Plângerile prorocului Ieremia reprezintă modele și surse de inspirație.
„Este o poezie metafizică, densă, de cunoaștere, de o tensiune și intensitate maxime, de o cutremurătoare viziune asupra existenței, la care se adaugă originalitatea limbajului. Lexicul este aspru, dur, bolovănos, cuvintele sunt de o rară concretețe materială, zgârie sau scrijelesc. Tradiția argheziană este bine asimilată” – punctează Ovidiu Ghidirmic, care alaltăieri, pe 27 august, ar fi împlinit 81 de ani, însă care a trecut în eternitate acum șapte ani, pe 11 august.
În ceea ce ne privește, reiterăm aprecierile pe care le-am făcut în micro-eseul În genunchi, cu fața spre Dumnezeu, rostite în decembrie 2003, cu prilejul lansării volumului Întoarcerea numelui, apoi publicate în revistele LAMURA, Flacăra lui Adrian Păunescu, Observatorul (Toronto, Canada), Caligraf (Drobeta Turnu-Severin), Omniscop și Regatul cuvântului din Bănie:
„Croit după chipul și asemănarea Prea Bunului DUMNEZEU -, poetul-preot (sau preotul-poet) se face a uita că toate caznele de pe Pământ ne-au fost, ne sunt dăruite pentru ca, în viața viitoare, de dincolo de vămile văzduhului, să avem mai puțin de pătimit și să putem a ne naște întru Lumină. Se face a uita tocmai pentru a-și îngădui îndoiala și zbuciumul, durerea și disperarea, strigătul deznădăjduit dus până la limita maximă a urletului existențialist.”.
Resimțim impulsul de a face un nou recurs la analiza aprofundată a lui Ovidiu Ghidirmic, care punctează decisiv: „Părintele Mihalache Tudorică profesează o SOTERIOLOGIE a Credinței, o doctrină a salvării prin credință. Ceea ce realizează în mod exemplar, în poezia sa, este o viziunea cutremurătoare argheziană asupra existenței, cum observăm în poemul Arătarea, care este unul dintre cele mai frumoase și mai izbutite din câte s-au scris în limba română, o capodoperă a literaturii noastre contemporane.”.
Ovidiu Ghidirmic conchide irevocabil: „N-am mai citit asemenea versuri de la poetul Cuvintelor potrivite și al Psalmilor încoace.”.
În aval de o sentință critică atât de categorică, este greu de a mai adăuga ceva. Ne încumetăm, totuși, să afirmăm răspicat: în anul de grație 2018, prin antologia de psalmi SĂ VĂ PLÂNG UN CÂNTEC sau SĂ VĂ CÂNT UN PLÂNS, Mihalache Tudorică probează – cu forță lirică, expresivitate și ingeniozitate irefragabile, că se înscrie viguros în topul celor mai valoroși poeți olteni și români. (…) El își onorează, cu asupra de măsură, darul de schimnic al Cuvântului întrupat în psalmi și harul de izbăvitor prin vibrații metafizice originale.
Furtună creștină, la răspântii de taine, de veac -, troiță căzută pe gânduri și piron însângerându-și angoasele, prin străpungerea fluierelor de foc din palmele țintuite pe Cruce – Părintele Mihalache rămâne, peste decenii, modelul absolut de slujitor al Duhului Sfânt în dublă ipostază: ca preot – în altar și în fața acestuia, ca poet, sacerdot al metaforei cernite de năruiri ori străfulgerată de fulgerătoare înălțări – în fața oceanului de întrebări, frământări și neliniști din sufletul său și de pe serenisima coală de hârtie imaculată, pe care își scria, până mai ieri, cu sânge aburos, de miel proaspăt dăruit, își scria cuvintele, versurile, poemele, psalmii ori prozele înfocate de Duh oltenesc.
În acest târziu de lume, răscolitor, din mileniul al treilea, Mihalache Tudorică va continua să existe în memoria și în imaginația noastră, ne va veghea din Steaua Polară a Spiritului Românesc, plin de energie celestă, de iubire spirituală, de iertare și de armonie, transmițându-ne, ireversibil, PACE, PACE, PACE !
Rostind cu toții, în cor, Dumnezeu să-l ierte și Veșnică pomenire -, să acceptăm adevărul că, acolo sus, de-a dreapta Domnului, îmbogățește, cu încă un suflet ne-pereche, regimentul scriitorilor olteni de elită născuți întru DUMNEZEU:
Adrian Păunescu, spirit hugolian,
Marin Sorescu, „Mondialul”,
și cei din Dinastia Sorescu:
Nicolae, Ștefan, George, Ion și Sorina Sorescu,
Dumitru Radu Popescu, shakespeareanul,
Nicolae Dan Fruntelată, Romulus Cojocaru,
Ion D. Sîrbu, Ilarie Hinoveanu, Patrel Berceanu,
Dinu Săraru, Ilie Purcaru, Romulus Diaconescu,
Constantin M. Popa, George Țărnea,
Dumitru Bălașa, V. G. Paleolog, Alexandru Firescu,
C.S. Nicolăescu-Plopșor, Geo Saizescu,
Bucur Demetrian, Romeo Popescu, Vasile Băran,
Ioana Dinulescu,
Nicolae Pârvulescu, Fănuș Băileșteanu, Dan-Ion Vlad,
cărora li se adaugă reputații slujitori ai catedrelor din învățământ, ei înșiși scriitori redutabili:
Barbu Teodorescu, Al. Piru, Ion Zamfirescu,
Ovidiu Ghidirmic,
C. D. Papastate, Ion Schinteie, Titus Bălașa,
Marin Beșteliu, Ion Ceapraz, Dorin Teodorescu,
Titu Georgescu, Alexandru Buia,
Nicolae Novac,
Ion M. Negreanu…
…4O – cât Mucenicii.
Plus 4.
40 + 4 !
Încheiem acest RITUAL sacru al strigării numelor peste sat, peste curcubeul veșniciei, prin încă PATRU cuvinte:
Tuturor, Lumină veșnic vie !!!
..//..
DAN LUPESCU
Craiova,
|
Dan Lupescu 9/1/2024 |
Contact: |
|
|
