Gânduri mărturisite - Democrația din burta lupului
Observând alegerile parlamentare și procesele de selectare a candidaților pentru alegerile prezidențiale, prin diverse colțuri ale lumii, vedem că regula de bază a democrației, bazată pe votul majoritar, nu se mai aplică, și că selecția se face mai mult prin moștenire și transfer de prerogative și de putere către candidatul considerat a fi cel mai bine plasat, pe baza sondajelor de opinie.
Democrația a mâncat-o „lupul”, au fost înlocuite voturile cu rezultatele sondajelor, și candidatul numit de la centru, veșnicul Agamiță Dandanache al lui Ion Luca Caragiale din „O scrisoare pierdută”, își face apariția unde nu te aștepți. Aș zice ca democrația actuală e ca „bunicuța” mâncată de lup din basmul „Scufița roșie” sau „Le Petit Chaperon Rouge”, cules de Charles Perrault.
Pentru moment să fi rămas pe undeva doar ochelarii sparți ai „bunicuței”, amintind de miopia avansată a acesteia și de imposibilitatea de a alege între diversele versiuni ale adevărului în societatea post-adevăr în care trăim. „Scufița” e tot roșie și tot încrezătoare în intențiile pacifiste și binevoitoare ale ”lupului”, neobservând burta acestuia căzând peste marginea patului, urmare a devorării drepturilor și libertăților cetățenești.
„Lupul cel rău” poate fi așa zisul „stat paralel”, vreo organizație suprastatală cu iz totalitar, mult promovata corectitudine politică, orice regim dictatorial, militar sau bazat pe „înțelepciunea” conductorului suprem, orice discriminare socială, sau o combinație a acestora, după culoare sau gust, că oricum „De gustibus et coloribus non disputandum”, cum ziceau latinii.
„Vânătorului” tocmai ce i-a trecut glonțul pe la ureche, și mai durează ceva timp până își va lua „pușca” și va încerca încă odată, să stârpească „lupul cel rău”. Doar că unii, printre care și „Scufița roșie”, văd încă un posibil viitor în compania lupului, ignorând zicala „lupul își schimbă părul dar năravul ba”. Basmul ar trebui adaptat, scufița fiind de fapt albastră pe alocuri, culoarea nefiind atât de importantă, cât lipsa de discernământ în alegerea colaboratorilor.
Dacă „vânătorul” va reuși să recupereze „bunicuța” din burta lupului, încă vie și nevătămată, am putea spera la câțiva ani de bunăstare, pace și poate o reorientare a „lupului” către o hrană mai sănătoasă, că democrația așa bătrână cum e, și greu de mestecat, îți poate rămâne în gât, și cât oi fi tu de lup să-ți dai obștescul sfârșit, înecat la mal, mai ceva ca „țiganul” din poveste.
Doar că „țiganul” din poveste murea, nu pentru că nu era un bun înotător, ci pentru că picioarele îi erau legate, și nu era lăsat să ajungă la mal. Așa că înainte de a acuza „lupul” de toate relele de pe lume, să ne asigurăm că nu are picioarele legate, poate și mâinile, chiar și ochii legați, astfel încât să pară noul dușman de moarte al viitoarei „clase conducătoare”.
Mâna lui Dumnezeu a fost și asupra națiunii americane care ar fi putut merge către instabilitate și degringoladă în cazul unui deznodământ tragic. Așa că să nu așteptăm să ne treacă și nouă glonțul pe la ureche, ar putea fi prea târziu și mila Lui Dumnezeu să fie pe sfârșite.
Să nu lăsăm pe mâine ce putem face astăzi, să ne pregătim de apărare, să avem alianțe potrivite, să nu ne bazăm numai pe vorbe și declarații, să „nu ne băgăm unde nu ne fierbe oala”, și să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să nu ne lase iarăși în echipa pierzătoare, să plătim despăgubiri vreo jumătate de secol.
Rezultatele democrației mâncate de lup s-au văzut și în „orașul luminilor” roșii de cabaret, unde simbolurile sataniste sunt la mare căutare, în timp ce surferul având planșeta pictată cu icoana lui Hristos Mântuitorul a fost exclus din concurs de organizatori. Aceeași organizatori care au cheltuit câteva miliarde de euro din buzunarele cetățenilor, punând în scenă un „spectacol” în care progresismul și satanismul și-au dat mâna, într-o nouă încercare de a distruge ce a mai rămas din moștenirea creștină a societății occidentale.
„Între francezi și Dumnezeu s-a interpus totdeauna salonul”, mărturisea Emil Cioran în „Amurgul gândurilor”. Cloaca a ajuns la putere, ea decide azi pentru majoritate, sărind cu cizmele pe „Cina cea de taină” a lui Leonardo da Vinci. Degeaba și-au cerut scuze, și au retras înregistrările ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, răul a fost făcut, întins pe tavă, ca și capul Botezătorului la cerința Irodiadei.
Omenirea este la răscruce, în întuneric, Dumnezeu nu a fost la „parada” de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cum o fi ajuns „orașul luminilor” să propovăduiască „întunericul” și care va fi plata pentru „blasfemie”, rămâne de văzut. Din nefericire „what goes around comes around” (ce oferi aceia primești), ceea ce mă duce cu gândul la incendiul Catedralei Notre-Dame de acum câțiva ani și la ridicarea corectitudinii politice la rang de credință universală.
N-aș vrea să fiu înțeles greșit, nici aruncatul cu piatra nu e atitudinea potrivită, pentru că ne întoarce la poziția lui Cain și Abel, la păcatul originar, la ipostaza cruciaților, la fariseismul războaielor religioase, și ferească Dumnezeu, la foc și sabie. Și am încheiat povestea așa, să înțeleagă fiecare ce vrea.
Ioan Cojocariu
August 2024, Toronto,
|
Ioan Cojocariu 8/15/2024 |
Contact: |
|
|
