Subiectiv - Nebunia mea
Nu știu să fi fost semne înainte de începutul acestui an, dar odată cu împlinirea vârstei de 90, gura lumii a băgat de seamă că subsemnatul a cam luat-o razna cu judecata. Cu alte cuvinte, a înnebunit. Păi cum altfel poate fi socotit un individ care-și pune casa în care a locuit peste patru decenii la vânzare, și o „mărită” mai repede decât ai zice pește. În decursul a două, trei săptămâni, vinde, împrăștie și dă de pomană 2/3 din tot ce a agonisit o viață și se mută la un apartament, înainte ca primii ghiocei să facă ochi din zăpadă. Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, îi venii ideea să plece într-o croazieră de 3 săptămâni prin locuri de care nimeni nu știe mare lucru. Cine se duce să vadă Groenlanda la capătul pământului, când sunt atâtea locuri mai frumoase de vizitat? Un om normal face așa ceva?
Astfel stau lucrurile în zilele de față. Dacă nu mă credeți, puteți să întrebați pe cei din familia mea care văzând ce intentez, au tăbărât asupra-mi cu acuzații și prevestiri nefaste care mă pasc la drum, mai ales că duc după mine și pe Vali, soția mea, abia putându-se mișca după căzătura dinaintea Crăciunului trecut. Nebun ori nu, cum am intrat în iulie, am plecat în voiaj.
Marius, fiul nostru, m-a convins să tocmesc o cabină mai mare, un mini-suit, pentru mai mult confort și plăcere. La aeroport și abordarea navei la New York, am asigurat pentru Vali ajutorul unui scaun cu rotile. Și înainte de apusul soarelui, în timpul dejunului la unul din restaurantele vaporului, Statuia Libertății ne conduce grațioasă luminându-ne calea spre zarea Atlanticului. Traseul croazierei cuprindea coasta Canadiană cu oprire la Halifax în Nova Scoția, Corner Brook și St. Anthony în Newfoundland, după care străbătând Marea Labradorului ajungem în Groenlanda cu opriri la Qaqortoq și Nanortalik, în Islanda cu opriri la Reykjavik și Seydisfjordur pe linia cercului arctic, apoi nord către Scoția în Stornoway, și mai departe coborând prin Marea Irlandei, în Cornwall cu vizitare la Falmouth, Portland și în final, Southampton.
Island Princess, nava căreia am celebrat ce-a de-a 21 zi de naștere, ne-a ospătat cu delicii bucale, servicii de primă clasă, eleganță și prețuri piperate dacă voiai să cumperi o băutură, colonie sau chiar o cafea la bar. În schimb am întâlnit oameni deosebit de amabili printre călători și personalul navei, dintre care și câțiva români. Luna iulie, plină de evenimente politice importante între care și atentatul la viața fostului președinte american Donald J. Trump, au fost parcurse într-o revoltătoare ignoranță atât pe ecranele televizoarelor cât și de pe coridoarele vaporului, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. La masă cu ceilalți
călători, nimeni nu îndrăznea să spargă barierele convenționale aducând vorba despre cele ce întâmpla în lume, de frica poate ori din politețe și când simțind că nu mai pot răbda am deschis subiectul cu mesenii mei arătându-le ce am aflat pe internet, am descoperit că și ei știau tot, dar nu voiau să comenteze. Ce oameni și ce vremuri; ca pe timpul lui Ceaușescu.
Nu știam că pe vapor nu se găsesc obiecte de primă necesitate pentru cei care uită acasă ce le trebuie. Două treimi din numărul călătorilor sunt pensionari trecuți de 70 de ani, dar obiecte feminine de higienă personală nu pot fi cumpărate pe navă. Eu am adus o valiză în acest scop. Dar am uitat să-mi iau un adaptor USB pentru priză la care să-ni cuplez telefonul și laptopul. La Halifax am colindat orașul să găsesc așa ceva. Am descoperit un Superstore dar nu avea. Deznădăjduit am întrebat la un hotel central și mi s-a spus să încerc la stația de benzină. Avea! De bucurie am luat mai multe. Frumos oraș Halifaxul. Curat, fără graffitti, clădiri elegante, multe din era Victoriană, parcuri, alei pentru exerciții matinale, liniște, civilizație.
Încurcătură cu biletele mele de tur în Newfoundland și am rămas pe vapor. În Groenlanda, apele oceanului fiind prea calde în acest sezon, curenții care înconjoară insula au făcut să rotească aglomerație de ghețari în jurul porturilor unde trebuia să oprim și atunci nava a fost condusă la Nuuk, capitala acestei lumi de gheață. O societate de pionierat într-un loc lipsit de ospitalitate, muntos și friguros mai mult de două treimi din an când e cufundat în întuneric total, m-a impresionat descoperind truda acestor oameni care au construit în condiții vitrege un oraș cu clădiri cățărate pe roci abia nivelate, cu drumuri șerpuind printre ele, școlii, instituții și chiar o universitate, toate conectate la canalizare, electricitate și condiții de trai civilizat. Restul populației locuiește în jurul fiordurilor periferice de la ocean, majoritatea ocupației fiind pescuitul. Interiorul acoperit de munți și zăpezi, este inaccesibil.
În Reykjavik, capitala Islandei, situația este puțin diferită. Păstrând trăsături din vremea vikingilor, orașul de 200 mii de locuitori reprezentând 2/3 din întreaga tară, este mai modernizat, drumuri și șosele pavate, intersecții cu sens giratoriu, clădiri moderne și aceeași climă rece în care noaptea iernii acoperă 8 luni din an, dar energia geotermică a adâncurilor este utilizată pentru încălzirea urbană. În Scoția la Stornoway, o insulă nordică, o vizită la Butt of Lewis impresionează farul, stâncile așezării izbite continuu de apele învolburate ale mării ce confirmă sălbăticia acestui loc pitoresc, după parcurgerea din autobuz a zeci de mile prin orașe, cătune și păduri înverzite. Ultimele zile în Anglia s-au desfășurat în peninsula Cornwall și în Portland, unde am descoperit așezări miniere, locuri istorice, orașe zugrăvite în povestirile lui Jane Austen și oameni grăbiți la treburile lor.
Ajunși acasă după o frumoasă călătorie, fericiți că nu au uitat copii să umple frigiderul cu alimente necesare revenirii acasă, am reușit să raportăm celor interesați ce am făcut și apoi, colac peste pupăză, în a treia zi, am făcut o pneumonie care m-a ținut în spital cinci zile. Dar acum sunt OK. Nebun, nu?
David Kimel
Toronto
|
David Kimel 8/14/2024 |
Contact: |
|
|
