Rezonante - Deschiderea oficială a jocurilor olimpice de vară, 2024
Omenirea a ajuns să stea cu sufletul la gură, să participe, cel puțin virtual, cu bilioanele, la ceea ce s-a împământenit ca o tradiție greacă, extinsă la scară mondială până în zilele noastre, să ne aducă aminte despre ce e important în viață. Exista un timp când armele se puneau deoparte, când tunetul războiului amuțea, să ne arătăm latura competitivă în fair-play, după reguli bine stabilite și respectate.
Este întrecerea celor mai buni dintre noi, precum și continua mirare despre ce pot face oamenii: mereu mai rapizi și mai rezilienți. Oare până unde se poate întinde coarda în îmbunătățirea performanței umane? Până acum pare să fie un sac fără fund, căci mereu găsim metode de auto-depășire, de ne uimim chiar pe noi, ce stăm minunându-ne în fața televizoarelor.
Anul 2024 a adus de la Paris și alte minunății pe micile ecrane, mă voi referi doar la deschiderea jocurilor, nu și la desfășurarea lor, încă în derulare. Franța a ținut să ne arate grandoarea ei, la timpul trecut, dar și la cel prezent, să-și etaleze frumusețile, vederile aeriene ale Parisului, precum și să folosească Sena ca pe un venue olimpic, plină de atleți purtați pe ambarcațiunile ei. Francezii au ținut să ne arate și cât de speciali sunt, așa încât au pregătit un spectacol ce ne fusese descris drept “bold”. Memorabil, ce să zic, deși nu și de bon-ton, cel puțin NU în toate aspectele lui. Șocantă a fost imaginea Mariei-Antoaneta, decapitată, care și-a luat capul în propriile mâini și a început să cânte – arătând o imaginație neobișnuită, ce ne aduce aminte despre istoria ghilotinei în Franța. Puțini se pot mândri cu astfel de pagini istorice, de ce să nu fie aduse la suprafață, încă mai șocante azi decât au fost la vremea lor? Istoria francezilor e unică din multe motive, iar ghilotina joacă și ea rolul ei…. Totuși, istoria francezilor nu pare să aibă vreun avantaj semnificativ în ceea ce privește topicile legate de drag queens. Probabil de aceea legăturile au trebuit create, să li se asocieze unic. Vorbim despre prima olimpiadă de vară, după atâta timp de când există jocurile olimpice, care au făcut ca aceasta temă să fie controversată. Realizatorii acestei olimpiade nu numai ca au asociat spectacolul cu diversitatea, ba chiar l-au asociat unic cu “Cina cea de taină”. Sau nu, cu altceva, ni se spune că nu era “Cina cea de taină”. Era ceva din mitologia greacă, The Feast of Dionysus. Legitim, căci vine de la greci. Și apoi, vorbim despre protectorul vinurilor. Totuși, unii se încăpățânează să considere “scena” o ofensivă la adresa creștinătății, care până una alta este și religia majoritară a Franței. Mă întreb cum au reacționat alții, când francezii își iau propria religie în răspăr? Directorul artistic al deschiderii olimpiadei a declarat că intenția lui nu a fost să “mock and shock”, ci să arate libertățile de care se bucură el în Franța. Nimeni nu pare să se fi gândit că așa ceva ar putea fi ofensiv, în Franța sau în lume, având în vedere audiența globală. Ba cei surprinși par să fie chiar organizatorii, când ne spun că le pare rău “if people have taken ANY offence”. Așadar ne mirăm că unii au fost ofensați. Eu însă mă întreb al cui respect a fost câștigat, ce zei au fost flatați, când francezii își minimizează propriul Dumnezeu? Iar asta, de dragul cui? Al unei originalități duse la extrem, care ar fi putut fi la locul ei, demonstrând, așa cum s-a dorit, toleranța. Asta, dacă nu s-ar fi țintit la valorile istorice, culturale și religioase europene.
Mă întreb dacă există o dragoste mai inclusivă și mai tolerantă decât cea Dumnezeiască, ce ne iubește pe toți, indiferent dacă suntem ciungi sau ologi, “normali” sau altfel, indiferent care ne sunt orientările de orice fel, sau care ne este culoarea ochilor, dacă suntem de stânga sau de dreapta, etc. Eu personal apreciez toleranța, diversitatea și ceea ce i se asociază. Mă întreb însă dacă ceea ce s-a arătat cu această ocazie este cu adevărat tolerant? Sau poate că toleranță pentru unii poate însemna intoleranță pentru alții? Mi-ar place să cred că nu e așa...
Francezii par însă să dorească să epateze, să-și arate cu orice preț grandoarea, care de multe ori e evidentă și fără să pună atâta efort, ducând originalitatea la o extremă ofensatoare. Mă întreb însă dacă nu e prea mare riscul (sau poate este unul calculat?), în care lozul cel mare este ca lumea largă să rămână, vorba francezului, “bouche-bée” (cu gura căscată, adică). Dacă aceasta a fost intenția, probabil că s-a atins scopul, având in vedere că puțini s-au așteptat la așa ceva, să spun doar atât. Eu n-am să afirm, așa cum au apreciat alții, că deschiderea jocurilor de anul acesta a fost “garbage” sau “a disgrace”. Nu doresc să jignesc pe nimeni. Aștept însă aceeași considerație din toate părțile, dacă se poate.
Punctul apoteotic din seara deschiderii jocurilor olimpice găzduite de orașul luminilor, s-a împlinit prin vocea canadiencei de limbă franceză, Céline Dion, ce a strălucit precum luminile turnului Eiffel în noapte. O voce aparte, care renaște ca pasărea Phoenix din cenușa adversității, să ne aducă aminte din ce aluat sunt făcuți învingătorii, ca un adevărat preludiu pentru jocurile olimpice de vară ce tocmai începeau.
Milena Munteanu
Toronto
|
Milena Munteanu 8/7/2024 |
Contact: |
|
|
