Daca e vineri, e FERIA
V-ati intrebat vreodata care este locatia numarul UNU in Costa Rica in care turistii, mai ales cei stabiliti aici pe termen lung, prefera sa se intalneasca unii cu altii in fiecare vineri? Raspunsul e unul singur: “daca e vineri, e FERIA!” In fiecare localitate costaricana mai importanta, piata locala - numita “Feria del Agricultor” - isi deschide larg portile tuturor fermierilor si mestesugarilor din zona, transformandu-se pentru doua zile pe saptamana intr-o adevarata expozitie de produse agricole si mestesugaresti, care se intrec in a implini asteptarile inalte ale cumparatorilor.
Dintre multele piete domestice de care abunda fiecare regiune din Costa Rica, una merita mentionata ca fiind mai apreciata, atat de locuitorii nativi cat si de turistii care traiesc in apropiere. Este vorba de feria din orasul Grecia. Grecia este o localitate la poalele vulcanului Poas, care serveste ca centru comercial si administrativ pentru multele orase si sate din preajma. Localitatile sunt toate legate intre ele prin drumuri de tot felul, dar - indiferent de latimea, calitatea sau inclinarea lor -, vineri dimineata toate drumurile duc la feria.
Feria din Grecia se intinde pe un teren cu un perimetru de cca 700 m, avand o structura de metal cu acoperis care impiedica ca starea vremii sau conditiile atmosferice sa tulbure activitatile comerciale ce se desfasoara inauntru. Suprafata comerciala este organizata pe mai multe randuri de tarabe alternand cu coridoare de trecere, fie de-a lungul perimetrului, fie radial, dinspre marginea structurii catre centrul ei. In centru se gasesc restaurantele, de fapt afaceri de familie numite “sodas”, care par neincapatoare pentru numarul de clienti doritori de experiente culinare traditionale, la preturi avantajoase. Aici, la aceste sodas, isi incep experienta de feria turistii asa numiti “de termen lung”. Multi dintre ei aflati la a doua tinerete, majoritatea pensionari, acestia au ales sa locuiasca in Costa Rica pentru cateva luni pe an sau permanent. Ei fac parte dintre sutele de cumparatori care se indreapta regulat catre piata in fiecare vineri ca sa se bucure de o cafea sau chiar de micul dejun in compania prietenilor sau a unor cunostinte ocazionale. Aici, sub acoperisul de metal al feriei, se incheaga prietenii, se deapana amintiri, se schimba informatii de ultima ora. Se vorbeste mult, se rade cu pofta, se dau imbratisari calde, sincere, lungi. Cand zumzetul pietei incepe sa acopere conversatia, e semn ca timpul cumparaturilor trebuie sa inceapa.
Aceeasi atmosfera joviala, relaxata de la restaurant domneste in toata feria. Privita de la distanta, feria pare o reuniune de familie, in care fiecare aduce ceva de acasa ca sa imparta cu vecinii de taraba sau cu clientii. Descrierea nu e departe de adevar. Comerciantii se cunosc foarte bine intre ei pentru ca sunt rude, vecini, prieteni, colegi. Atmosfera de familie se rasfrange cu usurinta si asupra strainilor, care se lasa imbratisati la propriu si la figurat in marea familie a feriei. Se infiripa astfel prietenii cu comerciantii, se gasesc subiecte comune de discutie legate de vreme, de tara de origine, de familie, de traditie. Feria devine o sursa de informatii la prima mana pentru cei care sunt interesati sa se familiarizeze cu rutina orasului, cu diferitele obiective turistice, etc. Limba predominanta e spaniola, dar engleza ii urmeaza la mica distanta. E surprinzator sa intalnesti asa de multi vorbitori de limba engleza printre localnici. Cei care inca nu se descurca asa de bine in limba lui Shakespeare nu ezita sa solicite ajutorul celor mai cunoscatori, chiar daca trebuie sa ii cheme si de la capatul Pamantului. O cerinta din partea clientilor, fie ea obisnuita sau mai speciala, nu e niciodata lasata neclarificata sau pecetluita cu “Nu”.
Fiecare cumparator are propriul lui traseu de achizitionare a celor necesare, cel mai probabil in functie de produsele cautate, de calitatea acestora, si, nu in ultimul rand, de relatia cu vanzatorul. Cumparaturile care ajung in sacosele clientior printre primele sunt comenzile plasate in timpul saptamanii prin intermediul aplicatiei WhatsApp sau pe email. Cateva din produsele cele mai cautate sunt fructele si legumele biologice, laptele de vaca crud, nepasteurizat, cateva specialitati de paine ca ciabatta, focaccia; ouale de curte si altele. In general, fructele, legumele si zarzavaturile sunt recoltate in ziua precedenta feriei, asigurindu-se astfel prospetimea atat de invidiata de magazinele din lanturile comerciale. Bineinteles ca nu lipsesc produsele de carne de porc, vita sau pui, afumate, marinate sau deloc procesate, dupa gustul si nevoile fiecarui cumparator. Condimentele sunt de asemenea la loc de cinste, alaturi de cafea, cacao, bauturi proaspete sau produse de patiserie.
Mancarea ocupa un loc important pe tarabele negustorilor, dar sunt si alte marfuri care isi asteapta cumparatorii. Exista un intreg culoar dedicat hainelor, articolelor de par, cosmeticelor, produselor din lemn, piele si chiar unui magazin cu pesti de acvariu. Cumparatorii interesati in amenajarea propriilor gradini de legume si zarzavaturi pot gasi rasaduri si, de asemenea, pamant imbunatatit cu ingrasaminte organice, pentru a da rasadurilor un bun inceput. Cand sacosele devin neincapatoare, si camarile inimilor pe deplin reincarcate cu energie pozitiva, clientii feriei se indreapta multumiti catre autoturismele personale sau catre taxiurile care asteapta rabdatoare in lotul de parcare special amenajat din jurul structurii metalice a pietii. Locurile ramase vacante sunt imediat ocupate de alte autoturisme, intr-un flux continuu. Cativa voluntari purtand veste de siguranta sunt bucurosi sa supervizeze traficul si sa ofere ajutor celor care-l cer.
Vanzatorii si personalul de intretinere sunt ultimii care parasesc feria la sfarsitul zilei. Ei se asigura ca totul ramane intr-o ordine si curatenie desavarsite, pregatind locul pentru urmatoarele perioade destinate comertului local. Cu rugaciunea de multumire catre Domnul in inima si pe buze, cu totii pornesc spre casele lor, obositi, dar fericiti.
|
Gabriela Mateescu , Costa Rica 8/2/2024 |
Contact: |
|
|