Cu Nadia Comăneci (62 de ani), medaliată de nouă ori la JO 1976 și 1980
Nadia Comăneci (62 de ani), medaliată de nouă ori la JO 1976 și 1980 (dintre care cinci sunt de aur), o performanță egalată aseară, la Paris, de americanca Simone Biles, a depănat amintiri emoționante din cariera-i nemaipomenită în România, într-un interviu-eveniment în La Gazzetta dello Sport.
- Nadia, poți să ne povestești despre acea seară specială printre legende? Ne-am temut că îi vom vedea pe toți în apă.
- A fost aproape o surpriză, Tony Estanguet m-a sunat cu o săptămână înainte să mă invite și a fost o surpriză minunată. Împărtășirea experienței cu alte legende ale sportului a fost minunată, incitantă... Și foarte udă (râde). A fost ca un film, dar ne vom aminti toată viața. Din fericire, trecutul meu de gimnastă m-a ajutat să rămân în echilibru pe barcă!
25de medalii are Nadia Comăneci în competițile de top ale gimnasticii artistice: 9 medalii Olimpice, 4 medalii la Mondiale și 12 medalii la Europene
- Și ce trecut! Un 10 perfect la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976...
- Nu m-am așteptat la asta. Nu am intrat în competiție cu această mentalitate, la urma urmei n-aveam decât 14 ani. Am încercat doar să fac tot ceea ce am putut cu ceea ce știam și acel vot m-a surprins și pe mine, cumva mi-a schimbat viața!.
- Sunteți mereu prezentă la Jocuri, cum vă simțiți când intrați într-o sală olimpică?
- Anii trec, dar, când văd cele cinci cercuri, gândul mi se întoarce imediat la trecut, la momentul în care micuța Nadia a schimbat gimnastica. Și chiar și acum sunt amintită pentru asta! Pentru mine este o onoare, mai ales în societatea de azi. Îmi place să mă întorc la Jocuri pentru că este și o reîntâlnire cu olimpicii din trecut.
- Gimnastica artistică actuală s-a schimbat mult în comparație cu 50 de ani în urmă. Ce părere aveți?
- Există din ce în ce mai multe elemente acrobatice și spectaculoase. Gimnastica evoluează rapid, dar elementele de bază rămân aceleași: antrenament, muncă asiduă, angajament în a face și reface aceleași mișcări de mii de ori pentru a le aduce la perfecțiune.
Acum, comparativ cu perioada mea, este mai distractiv, pentru că există și muzică, în timp ce atunci când concuram era doar liniște. Dacă mă voi naște din nou,, mă voi întoarce la gimnastică pentru a încerca să-mi exercițiile la aparate cu muzică”.
- Eh, dar atunci ar trebui să te adaptezi și la acrobațiile lui Simone Biles...
- Într-adevăr... Dar eu sunt o competitoare, cred că aș găsi o modalitate de a mă adapta. Și pentru că acum codul de punctaj îi recompensează pe cei care aduc un grad mare de dificultate. Deci există o cursă pentru a aduce exerciții și mai dificile.
- Nu se îndreaptă acest sport într-o direcție prea acrobatică?
- Eu nu cred că este așa. Simone Biles e o lume aparte, dar dacă ne uităm atent, există multe tipuri diferite de gimnaste la nivel mondial. O avem pe Simone, dar o avem și pe Rebeca Andrade, care combină dificultățile cu abilități artistice excelente.
Și apoi există Italia, cu un echilibru excelent între cele două caracteristici. Îmi place foarte mult Alice D'Amato, de exemplu, cred că este o gimnastă frumoasă, elegantă și tehnică, s-a văzut și în finală!
„Și România mea începe să revină la niveluri bune!"
- Italia a crescut mult de-a lungul anilor. Acum este la nivelul superputerilor.
- Da, echipa Italiei are trupă bună. A început cu Vanessa Ferrari și de atunci au crescut gimnaste excelente în Italia. Și România mea revine la niveluri bune.
- Simone Biles a adus în discuție problema sănătății mentale în sport.
- Este corect ca acei care au atât de multă vizibilitate să vorbească despre lucrurile astea. Pe vremea mea nu puteai să o spui, dar cu toții am suferit din cauza presiunii competiției, a rezultatului. Acum totul este foarte amplificat de media, social-media, de sponsori. Multe gimnaste au avut de pătimit cu «twisties» (n.r. - vertijuri), de care a suferit și Simone la Tokyo, dar foarte puține au vorbit despre asta.
- Din modestie?
- În parte, dar mai ales pentru că niciunul dintre noi, și încă acum este așa, nu vrea să își arate slăbiciunile față de adversari.
- Ți s-a întâmplat și ție?
- Nu, din fericire nu. Dar soțul meu Bart (n.r. - Conner, fost gimnast american) a suferit de ele și mi-a zis că erau terifiante. Chiar și acum îi este greu să povestească despre asta, iar când se întâmplă îi transpiră palmele de anxietate!
- Și cum reușește să iasă din asta?
- Pornind de la zero, de la elementele de bază. Unii oameni învață să trăiască cu asta, alții nu-și revin niciodată. De aceea, ceea ce face Simone Biles este și mai incredibil, pentru că îți poți face foarte mult rău dacă nu treci peste asta!
Nadia Comăneci, interviu-eveniment în Gazzetta dello Sport: „Dacă m-aș naște din nou, aș încerca exercițiile cu muzică” + „Nu am avut afecțiunea lui Simone Biles, dar m-a îngrozit soțul meu cu poveștile de anxietate!”
Simone Biles a dominat formidabil concursul la individual compus de joi seară, devenind iar campioană olimpică / Foto: Imago
„Aveți încredere deplină în oamenii cu care sunteți!"
- Tu și soțul tău conduceți o Academie, lucrați mult cu tinerii... Care este lecția pe care doriți cel mai mult să o transmiteți elevilor dumneavoastră?
- Primul lucru pe care li-l cer e să ne vorbească despre probleme, despre greutăți. Nu trebuie să formăm super bărbați ori super femei, fiecare, în procesul de creștere sau în carieră, cu toții, am avut probleme și singura modalitate de a le depăși este să împărtășești și să ai încredere în oamenii pe care îi ai alături.
Aveți încredere în oamenii cu care sunteți! Dacă într-o zi nu ai chef să faci acrobații, OK, faci cardio. Acum, comparativ cu perioada mea, există multă concentrare, răbdare și cunoștințe. De aceea îmi place. Viitorul este tot de construit.
Nota Observatorul ;
Vezi cateva poze cu Nadia de la Montreal si Paris la rubrica Evenimente culturale
|
Din interviul-eveniment în Gazzetta dello Sport 8/2/2024 |
Contact: |
|
|
