Cuvântul poeziei
Poete drag, tu lumii-i ești dator
Să scrii ce simte ea și o-nfioară,
Cuvântu-n tău să-l faci nemuritor,
El find arcuș, la inima-ți vioară.
Că vorba ce o pui în poezie
E har primit de de sus, de la ceresc,
E șoapta ce de-acolo o să-ți vie
Să stâmpere jeliri din omenesc.
Poemul tău e leac videcător
La inimi ce se chinuie-n durere,
Îl scrie-apoi și-un suflet iubitor
Cu litere din simțul său de miere.
Și-n IMN tu pui cuvânt de-mbărbătare,
De fală, de curaj, de vitejie,
La cela slab să-i faci voința tare,
Ca-n luptă pui de leu, oricând îmi fie.
Și tot prin el, tu pui în braț tărie
Ostașului ce neamul și-l păzește,
Eroului îi dai jertfelnicie
Când țara cu ardoare și-o iubește.
*
Așa că drag poete, versul tău
Îmi poate face lumea norocoasă
De adevăr, de crez în Dumnezeu,
Mai bună, iubitoare, mai frumoasă
De-aceea tu să-mi fii întâiul care
Să mi te schimbi în bine-n tot și-n toate,
La lumea asta ce de-acuma-mi moare.
Să poți să-i dai din tine, sănătate.
***
Rugă pentru neamul meu
Secătuește Doamne izvorul cel de ură
Ce-mi umple iar fântâna făcutelor păcate,
Și fă să uite omul de veșnica minciună,
De lașități, trădare, hoție, câte toate.
Învață-l iar cu munca, cu cinstea preacurată,
Cu taina rugăciunii și viața ce-a smerită,
Mi-l umple de credință, c-apoi, în bune fapte
Să-și țină calea vieții atâta cât sortită-i.
În inimă sădește-i curaj și demnitate,
Jertfelnică iubire spre cel căzut în tină,
Spre urgisit îndreaptă-l cu dragoste de frate
Ca nimănui vre-odată să nu-i mai cate vină.
Și mai învață-l Doamne, că sfântă e țărâna
Iar dragostea de țară e mai presus de toate,
Îi întărește încă și sufletu-i și mintea
C-a stat destul sărmanul tot îndoit de spate.
Mi-l fă să se ridice curat și-n semeție
Și-n cinste țină-și viața că dacă vrea el poate,
C-așa a fost odată, când Ți-a plăcut și Ție
Să-i știi aici cuibarul cu ce i-ai pus în soarte.
Mircea Dorin Istrate
|
Mircea Dorin Istrate 7/29/2024 |
Contact: |
|
|
