Permanenta Spiritului Olimpic
Sportul olimpic ne este dezvăluit, odată la 4 ani, în toată splendoarea lui într-o competitie cu un puternic iz istoric, sub spectrul unei puteri divine, tainice , care insuflă concurentilor si suporterilor deopotrivă o emotie aparte, însotită, însă, de o bucurie a competitiei, o întreagă sărbătoare a sportului care uneste oamenii sub un singur stindard, rupând poate, mai mult decât orice eveniment, barierele rasiale sau etnice .
Si, dacă vreti, asemenea jocurilor sportive, si viata este un joc pe care învătăm din mers să-l jucăm frumos si serios, nu fără simtul umorului, dar cu responsabilitate. La început, nici măcar nu cunoastem regulile jocului. Le descoperim treptat, de la ceilalti “ concurenti “– care nici ei nu le stiu pe deplin, dar sunt aici ca să ne antrenăm împreună, să le descoperim, învătând unii de la altii. Si fiecare, din experientele sale, descoperă noi reguli sau noi fatete ale regulilor stabilie din vechi vremuri, sau realizează alte reguli de participare. Prin permanenta concurentă, prin respectarea regulior de concurs, omenirea progresează spiritual, ajungând să joace jocul vietii tot mai mult în cunostintă de cauză.
Stintele, filozofiile, tehnologiile, culturile, toate formele de cunoastere, ca si practica umană, fac parte din acest amplu joc al vietii care se joacă pe Pământ de mai multe milenii decât se stie. Instrumentele jocului evoluează odată cu regulile lui si, de asemenea, perceptia publică asupra jocului în sine. Nu toate schimbările sunt întru progres, însă chiar si cele mai nedorite consecinte pot deveni, la un moment dat, repere pentru o evolutie viitoare.
Cea mai severă cădere, cel mai usturător esec, pot da apoi prilejul celei mai frumoase ascensiuni. Credem că fiecare dintre noi a trăit sau a obsevat acest adevăr, iar spiritul olimpic oferă cel mai bun exemplu. De aceea, el s-a extins de la olimpiadele sportive si în alte domenii, precum bine-cunoscutele olimpiade scolare.
Intr-adevăr, spiritul jocurilor olimpice presupune vointă nestrămutată, perseverentă, promptitudine, consecventă, onestitate, loialitate, cooperare în echipă si fairplay – si bine ar fi ca acest spirit să ne călăuzească zi de zi, nu numai în momentele de concurs, când urmărim un rezultat imediat, sau la distante de timp.
Să fim, cu prezenta sau cu gândul, alături de toti olimpicii participanti la această minunată întâlnire prietenească a sportiviloe de pretutindeni. Iar steagurile tărilor lor să fie purtate cu demnitate, dragoste si respect de cei care le reprezintă in probele la care participă.
|
Dumitru Puiu Popescu 7/24/2024 |
Contact: |
|
|