Calul jucăuș
Se pregătește nuntă mare în satul nostru maramureșean.
Toate mâncărurile prin bucătării și curți
fierb, răspândind mirosuri amețitoare. Vițelul a fost tăiat, doi
curcani și opt cocoși au fost și ei sacrificați în cinstea acestei
ocazii. Varza a fost opărită ca să se prepare sarmalele cu
carne de porc. Palinca a urcat, în ulcioare, scările pivniței, și
butoiul cu vin de cinșpe ani a fost desfundat și turnat în
carafe ce se odihnesc pe mesele puse la umbra copacilor din
curte, așteptând venirea oaspeților.
Fetele au mers la casa miresei să o ajute la îmbrăcat,
iar în fața casei lăutarii cântă :
„Ia-ți, mireasă, ziua bună
De la frați de la surori,
De la mama ta cea bună,
De la grădina cu flori.”
În Maramureș, se păstrează încă portul popular în viața
de fiecare zi, dar mai ales straiele cu înflorituri alese în zile
de sărbătoare când, la pălăria băieților, sclipește o pană de
păun or de fazan.
Lumea trăiește ca în vremurile strămoșești — cu
grădini, pășuni, fânețe și livezi ca odinioară, cu turme de oi
ce urcă și coboară munții, cu vaci și bivolițe purtând tălăngi
ce sună la legănarea capetelor lor rumegătoare.
În ogrăzi, cocoșii anunță răsăritul soarelui, iar găinile scurmă,
neobosite, în roua dimineții. Rațele și gâștele se grăbesc să
coboare la Iza, în unda răcoroasă, iar caprele moțăie la
umbră, așteptând după-amiaza, să fie mânate la păscut de
câte o copilă cu fluierul la brâu — adus ca să-i omoare
plictisul până la întoarcere.
Familiile au căruțe trase de boi puternici și cai frumoși
care știu să joace.
…
Flăcăi călare vestesc sătenilor nunta, mergând din
poartă în poartă. Semeți pe caii conduși cu măiestrie, dau
binețe părinților fetei și ai băiatului.
Sunt cinstiți, cu palincă și bucate, pentru urările cântate cu vocile lor puternice.
Fiecare cal e împodobit cu panglici și flori prinse în
coama împletită, iar frâiele brodate cu trandafiri sporesc
strălucirea convoiului.
Aici se cântă mereu — de veselie ori de jale. Corzile
vocale au prins forma notelor fără portativ, tărăgănate
sincopat.
Pătru a cerut lui taică-su să-i dea calul ce era fala
gospodăriei lor — roib vânjos, cu stea în frunte — pe care,
uneori, îl mâna, călare, peste pășuni, ori îl ducea la pas sub
umbra brazilor ale căror vârfuri străpung cerul.
Tatăl s-a învoit — căci e mândru și de cal, și de băiat.
- Ai grijă să nu intre în spume prea tare, să se
îmbolnăvească. Și vezi să-l adăpi.
…
În fața porților oamenilor, calul era îndemnat să se
ridice în două picioare, să se învârtească pe loc, să
îngenuncheze. Tânărul a purtat de grija să nu-l obosească
prea tare și i-a dat apă de pe la fântânile unde poposeau.
Fiecare băiat făcea o demonstrație de măiestrie, iar
copiii satului, bătrânii și gospodarii — ieșiți cu toții în uliță —
îi priveau cu admirație.
Lumea i-a cinstit cu pălincă și — țoi după țoi — capul lui
Pătru a început să vâjâie, iar obrajii i s-au împurpurat.
Un tânăr — care băuse prea mult — s-a gândit să-i facă
o glumă și a turnat o ploscă de pălincă în găleata cu apă a
calului. Acesta a mirosit, a gustat și a băut.
In drum spre casă, Pătru — prins și el de curajul
alcoolului — a luat-o peste câmp, în galop. Calul a nădușit
rău. Flăcăul l-a întors la grajd plin de spumă. Amândoi abia
se țineau pe picioare.
Taică-su se pregătea să plece la nuntă dar, văzând
starea animalului, a luat biciul din cui și a pornit să-și alerge
fiul prin curte.
- Ce-ai făcut, mă, vrei să omori calul? Apăi ți-oi arăta
eu, de te prind, că n-o să-ți mai ajungi la propria nuntă!
Clătinându-se, băiatul a fugit cât îl mai țineau piciorele.
A scăpat sărind un gard, dar a căzut lat de cealaltă parte,
unde a dormit, cu pălăria alături, până la cântatul cocoșului.
Silvia Mariora
Montreal
|
Silvia Mariora 7/24/2024 |
Contact: |
|
|
