Povești mici pentru oameni mari - Despre copilărie
fragmente
Râma
(…)
─ Ce facem azi? — mă întreabă Viorica, apropiindu-se să
mângâie pisica somnoroasă.
─ Azi facem râme! — declar eu entuziasmată.
─ Facem râme? — zice ea nedumerită. Cum asta?
─ Sora mea a învățat la școală că o râmă tăiată în două
nu moare. Părții cu cap îi crește coadă, iar părții cu coadă îi
crește cap.
─ Nu cred.
─ Hai să încercăm.
─ Cu ce le tăiem?
─ Uite un ciob. Uite unul și pentru tine — zic eu.
─ Unde găsim râme?
─ Scobește lângă bujor, că e pământul mai moale, și
trage-o afară binișor, să nu o rupi.
─ Uite, am una. Le punem pe alee și le tăiem în două.
─ Am auzit că râmele sunt bune pentru grădină, că
frăgezesc pământul — rămân eu pe gânduri.
─ Aaaa... dar nu le doare dacă le tăiem? — întrebă
Viorica.
─ Nu m-am gândit... Hai să tăiem doar una, așa, ca să
vedem dacă e adevărat, ce zici? Parcă mi-e milă de ele...
─ Uite, o pun pe a mea lângă tufiș.
─ Deci, vrei s-o tăiem pe a mea...
─ Da’ tu să o tai — propune Viorica.
Mi-am luat inima în dinți și, ca să-mi arăt vitejia, am
pus râma pe alee, am măsurat din ochi jumătatea și, dintr-o
lovitură de maestru, am despărțit râma în două. Ea s-a
răscolit puțin, iar partea cu cap a plecat, șovăind, înspre
iarbă.
(…)
Amiaza a devenit dogoritoare. Bunicii Vioricăi au
chemat-o la masă. A zbughit-o pe portiță fără să spună
nimic și m-a lăsat să veghez jumătatea de râmă fără cap.
Curioasă, Negruța s-a apropiat și ea. Am împins-o ușurel, să
nu facă mai rău râmei. Deasupra mea, o umbră a ascuns
strălucirea soarelui.
─ Ce făceați voi aici? — mă întreabă mama.
─ E adevărat că râma tăiată în două se reface în două
râme?
─ Dacă are noroc. Hai să o punem lângă flori, că o
omoară soarele.
Mama a purtat-o binișor lângă o tufă de margarete.
─ Mamă, și dacă cele două jumătăți se întâlnesc, se vor
recunoaște?
─ Sunt surori! Or să-și vorbească de aventura lor, sunt
sigură. Acum, hai să spălăm mâinile și să mergem la masă.
(…)
Silvia Mariora
Montreal
|
Silvia Mariora 7/24/2024 |
Contact: |
|
|
