Gânduri mărturisite - Restul e tăcere
„Restul e tăcere” este, în primul rând, titlul filmului din 2007 al lui Nae Caranfil, o peliculă care prezintă condiția artistului la începutul secolului al XX-lea, la crearea unui film despre Războiul de Independență al României, în condițiile în care cinematografia nu era privită ca artă. Filmul este inspirat din povestea reală a ecranizării peliculei „Independența României” din 1912, film regizat de Grigore Brezeanu și finanțat de Leon Popescu.
Filmul „Restul e tăcere” a lui Nae Caranfil (scenariu și regie) a fost distins cu Trofeul Martini & Rossi pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de la Paris, cu numeroase premii Gopo, cu Premiul special al juriului la Romanian Union Filmmakers – 2008, și a fost nominalizat pentru Leopardul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.
Putem specula că titlul filmului lui Nae Caranfil a fost inspirat și de ultimele cuvinte ale lui Hamlet, „the rest is silence”, din tragedia „Hamlet” scrisă de William Shakespeare între 1599 și 1601. „Restul e tăcere” pare a fi și răspunsul la întrebarea fundamentală a lui Shakespeare „A fi sau a nu fi?”. De exemplu, a fi sau a nu fi o națiune suverană și independentă, de sine stătătoare, cum ziceau înaintașii, sau tot una cu „jalba în proțap”, capul plecat și plină de biruri?
A fi sau a nu fi vertical, drept, onest, respectabil și cu fruntea sus, a-ți asuma libertatea de a spune ce gândești și a refuza colivia închipuită a gândurilor cenzurate și a cuvintelor frumos aranjate, să dea bine cu directivele și orientarea politică a momentului?, rămâne o întrebare fără răspuns. „Restul e tăcere” e și reacția omului atunci când simte că a spus destul, că și-a atins obiectivul, sau că obiectivul nu mai merită urmărit, când înțelege că jocurile au fost făcute, cam ca în pactul Ribbentrop-Molotov sau la Conferința de la Yalta.
Un alt film inspirat din tragedia lui Shakespeare este pelicula germană „Der Rest ist Schweigen” din 1959, regizată de Helmut Kautner, într-o vreme când spectrul National Socialismului bântuia încă societatea germană postbelică și era necesară o împăcare cu trecutul, tot într-un fel de tăcere generală.
Mai aproape de zilele noastre aș menționa romanul „The rest is silence” din 2019, al scriitorului canadian Scott Fotheringham, cercetător științific în genetică moleculară la Universitatea Cornell. Cartea explorează urmările unei catastrofe globale ca efect al producerii unei bacterii modificate genetic care devorează plasticul și, restul e tăcere.
Tăcere e și după alegerile din Franța, care au semnalat dreapta după primul tur de scrutin și au virat puternic stânga după al doilea tur de scrutin, instabilitatea politică venind la putere pentru mai mult timp. „Nu mor caii când vor câinii”, vor zice unii răsuflând ușurați, eu cred că de fapt problema nu s-a rezolvat, ci doar s-a amânat pentru o dată ulterioară, când vor fi caii mai obosiți.
Deocamdată democrația „En Marche!” a optat pentru „sistemul politic sclerozat” pe care promisese să-l reformeze. Asta nu înseamnă că o cotitură spre dreapta ar fi spre liniștea și pacea socială, ei dând întotdeauna tonul la răzvrătiri gen dărâmarea Bastiliei și ghilotinarea reciprocă timp de vreo zece ani pe timpul Revoluției Franceze (1789-1799).
Nici la case mai mari nu se dorește schimbarea ci doar se caută soluții de perpetuare a puterii oligarhiilor economice, financiare, politice și chiar militare. O schimbare vine negreșit atunci când majoritatea e nemulțumită de drumul pe care așa-zisele elite l-au deschis, cu identitatea de gen, cu utopiile egalitariste, cu încălzirea globală, cu migrația necontrolată și cu promovarea pe criteriile corectitudinii politice.
Au ajuns dezbaterile electorale, chiar la nivel înalt, un fel de spectacole de comedie, atât s-a degradat ideea de democrație, încât alegătorul e doar spectator, el nu mai este parte a procesului democratic, iar dezbaterea nu mai este una de idei ci una de invective, dominând originalitatea în bălăcăreala opozantului.
Mă întreb dacă o societate condusă de o inteligență artificială onestă nu ar fi mai democratică, în sensul de a urmări un set de valori prestabilite și de a corecta abaterile de la acestea?. Aici ne-au adus politicile educaționale ale ultimelor decenii, implicarea rețelele sociale în denaturarea adevărului, și creațiile artistice împănate cu mesaje propagandistice. Librăriile au cam dispărut, cinematografele se demolează, arta și cultura nu prea mai au căutare, restul e tăcere.
Oamenii au nevoie de pace, liniște socială, locuri de muncă și încredere în viitor, și nu război, degringoladă, șomaj, inflație și lipsă de orizont. Tânăra generație nu mai are curaj de a-și întemeia o familie, conceptul DINK (dual income no kids) arătând direcția spre dezastrul demografic al societății occidentale.
Până la urmă este doar lupta binelui cu răul, luptă care se desfășoară în fiecare dintre noi pentru că „Linia frontului de luptă dintre bine și rău este trasată prin inima oricărui om de pe pământ”, cum zicea Aleksandr Soljenițîn, și că „Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine”, cum mărturisea Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani 7/21.
Restul e tăcere.
Ioan Cojocariu
Iulie 2024, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 7/18/2024 |
Contact: |
|
|
