Când reţeaua electrică cedează neuronii creează poveşti
O vara tropicală, cu aerul mai fierbinte decât iadul şi vegetaţia din ce în ce mai uscată, o vreme capricioasă cu grindină cât oul de rândunică şi vijelii ce pun la
pământ livezi sau scot din rădăcină arbori cu vechime, mă sperie aproape tot ce aud şi văd la televizor, gândind uneori că s-a întors lumea pe dos, în deşert ninge iar în
bărăganul nostru solul a devenit deşert.
Nu pot numi acest anotimp vară, mai degrabă iadul pe pământ şi mă întreb,
câte din cele care vor veni îi vor urma exemplul sau noi supravieţuitorii regimului comunist şi al vicisitudinilor vremurilor vom fi nevoiţi să respirăm foc precum balaurul din poveste rezistând şi numărând zilele cu gradele care sunt gata, gata să spargă termometrul. În gândul meu este un haos total. Din cele patru anotimpuri pe care le ştiam pe de rost şi le respectam întocmai, aici mă refer la alimente şi vestimentaţie sau obiceiuri după caz. Punându-ne răbdarea la încercare : primăvara cu sărbătoarea creştină de Paşte, vara aşteptând vacanţa mare şi ieşirile
la munte sau la mare iar cei mai norocoşi dintre noi, copiii, plecarea în tabere, toamna cu pregătirile pentru începerea unui nou an şcolar iar bunica cu proviziile pentru iarnă, murături, genuri şi dulceţuri strângând astfel toate aromele şi culorile în borcane de diferite mărimi bine sigilate ordonate soldăţeşte în cămară sau în beciul casei, să nu mai vorbesc de culegerea viilor şi a porumbului unde participam din clasa a cincea, mergând în şir indian cu clasa şi domnul diriginte, la câmp, având cu noi nelipsita traistă cu sandviş şi sticla cu apă, apoi toate zilele din anotimpul de poveste erau chiar poveşti începând cu primi fulgi de nea şi jocurile copilăriei pe derdeluş unde ne întreceam la săniuş sau la crearea omului de zăpadă cât despre perioada colindelor ... scriu şi parcă simt gerul cum îmi lipeşte nările... hm, este aerul condiţionat dat la maxim, acest minunat instrument aducător de sinuzită, amigdalite şi ceva junghiuri pe coloană, minunea răcoroasă vine la pachet cu ceva probleme pricinuite sănătăţii dar cu bucurie le ducem pe toate.
Of, ce vremuri ! Vara, nu depăşea mercurul din termometru mai mult de 32-34 de grade celsius, iar iarna era uneori -20 de grade celsius, de gerul bobotezei când apele îngheţau bocnă făcând lacul din apropierea pădurii un veritabil patinoar iar ţurţurii de la streaşina casei semănau cu dinţii unui fierăstrău imens. Zăpada, depăşea jumătatea gardului pe alocuri când viscolul troienea muşcând cu putere
şi totul părea ireal dar atât de frumos.
Câtă simplitate şi câtă frumuseţe, port în suflet şi în gând acele mese încărcate cu bunătăţi, acel miros de cozonaci şi agitaţia de împodobire a bradului, aşteptarea lui Moş Nicolae sau a Moşului Crăciun, artificiile de revelion şi pickupul cu acele plăci de vinil făcând difuzorul să vibreze cu melodiile preferate de către bunici. Astăzi ca şi în trecut mai „pică” curentul. Aparatul de aer condiţionat s-a oprit. Nu are rost să telefonez la deranjamente, voi asculta minute în şir aceiaşi melodie la robotul telefonic ca într-un sfârşit să răspundă o voce obosită întrebându-mă aproape răstit:
- Unde locuiţi? Şi fără să aştepte răspunsul meu să continue:
- Ne pare rău, a picat reţeaua este mult prea solicitată din cauza temperaturilor extreme.
Zâmbesc cu iarna în gând şi dorul de cei dragi în suflet. Cu gândul suspendat de un ţurţure imaginar îmi umezesc un prosop cu apă rece de la robinet, norocul meu este ca apa nu s-a întrerupt de ani buni, şi îl trec peste umeri insistând şi presând asupra tiroidei, acea glandă a corpului omenesc care este responsabilă cu distribuirea diverselor stări emoţionale în organism. Dar imediat îmi schimb starea, poate tiroida este de vină sau gândul meu temător la vremurile ce vor veni, pământul se surpă şi nimeni nu poate controla acest fenomen, apele ies din matcă distrugând totul în cale iar focul,este tot mai prezent în fiecare zi pe buzele tuturor devorând păduri, mirişti fiind din ce în ce mai aproape de zone locuite. În tot ce se întâmplă omul poartă vina. Când aveam simplitate ne doream mai mult, acum când avem acel„mult dorit”comunicare, robotizare, acele facilităţi pentru o viaţă lipsită de efort, ne dorim întoarcerea la simplitate.
Vacanţe petrecute la ţară în case răcoroase sau călduroase depinde de anotimp, construite din chirpici sau paiantă, cu fântână în curte şi răsaduri cu flori şi legume,
cu animale de la care să putem folosi carnea, laptele, ouăle, etc. cu toţii vrem să mâncăm bio, sănătos, să ne plimbăm cu bicicleta sau căruţa trasă de cai, să mângâiem o pisică sau un câine şi de ce nu, să dormind sub bolta albastră numărând stelele. Cu siguranţă nu se vor mai întoarce acele vremurile, ne-am obişnuit comozi şi trişti, suferind de stres şi măcinaţi de răutate şi ură. Nu avem cum să transmitem bucurie copiilor noştri petrecându-ne timpul butonând
pe telefon şi pregătind cina cu produse procesate, luptându-ne cu 5 ore de somn.
Ne merităm soarta, Dumnezeu a dat omenirii inteligenţă iar omul a mers atât de departe încât vrea să-l atingă pe Dumnezeu şi acest lucru ne va distruge ca naţie umană, controlul va fi preluat de roboţi, ala se vorbeşte în mediul online.
Acestea sunt gândurile mele efectiv la cald, deoarece reţeaua electrică nu este încă funcţională, se pare că iar se vor dezgheţa produsele în congelator și iar voi face din ce în ce mai multe duşuri reci, slavă domnului că resurse de apă încă avem.
Coca Popescu
16 iulie 2024
|
Coca Popescu 7/17/2024 |
Contact: |
|
|
