Când rețeaua electrică cedează neuronii creează povești
O vara tropicală, cu aerul mai fierbinte decât iadul și vegetația din ce în ce mai uscată, o vreme capricioasă cu grindină cât oul de rândunică și vijelii ce pun la
pământ livezi sau scot din rădăcină arbori cu vechime, mă sperie aproape tot ce aud și văd la televizor, gândind uneori că s-a întors lumea pe dos, în deșert ninge iar în
bărăganul nostru solul a devenit deșert.
Nu pot numi acest anotimp vară, mai degrabă iadul pe pământ și mă întreb,
câte din cele care vor veni îi vor urma exemplul sau noi supraviețuitorii regimului comunist și al vicisitudinilor vremurilor vom fi nevoiți să respirăm foc precum balaurul din poveste rezistând și numărând zilele cu gradele care sunt gata, gata să spargă termometrul. În gândul meu este un haos total. Din cele patru anotimpuri pe care le știam pe de rost și le respectam întocmai, aici mă refer la alimente și vestimentație sau obiceiuri după caz. Punându-ne răbdarea la încercare : primăvara cu sărbătoarea creștină de Paște, vara așteptând vacanța mare și ieșirile
la munte sau la mare iar cei mai norocoși dintre noi, copiii, plecarea în tabere, toamna cu pregătirile pentru începerea unui nou an școlar iar bunica cu proviziile pentru iarnă, murături, genuri și dulcețuri strângând astfel toate aromele și culorile în borcane de diferite mărimi bine sigilate ordonate soldățește în cămară sau în beciul casei, să nu mai vorbesc de culegerea viilor și a porumbului unde participam din clasa a cincea, mergând în șir indian cu clasa și domnul diriginte, la câmp, având cu noi nelipsita traistă cu sandviș și sticla cu apă, apoi toate zilele din anotimpul de poveste erau chiar povești începând cu primi fulgi de nea și jocurile copilăriei pe derdeluș unde ne întreceam la săniuș sau la crearea omului de zăpadă cât despre perioada colindelor ... scriu și parcă simt gerul cum îmi lipește nările... hm, este aerul condiționat dat la maxim, acest minunat instrument aducător de sinuzită, amigdalite și ceva junghiuri pe coloană, minunea răcoroasă vine la pachet cu ceva probleme pricinuite sănătății dar cu bucurie le ducem pe toate.
Of, ce vremuri ! Vara, nu depășea mercurul din termometru mai mult de 32-34 de grade celsius, iar iarna era uneori -20 de grade celsius, de gerul bobotezei când apele înghețau bocnă făcând lacul din apropierea pădurii un veritabil patinoar iar țurțurii de la streașina casei semănau cu dinții unui fierăstrău imens. Zăpada, depășea jumătatea gardului pe alocuri când viscolul troienea mușcând cu putere
și totul părea ireal dar atât de frumos.
Câtă simplitate și câtă frumusețe, port în suflet și în gând acele mese încărcate cu bunătăți, acel miros de cozonaci și agitația de împodobire a bradului, așteptarea lui Moș Nicolae sau a Moșului Crăciun, artificiile de revelion și pickupul cu acele plăci de vinil făcând difuzorul să vibreze cu melodiile preferate de către bunici. Astăzi ca și în trecut mai pică curentul. Aparatul de aer condiționat s-a oprit. Nu are rost să telefonez la deranjamente, voi asculta minute în șir aceiași melodie la robotul telefonic ca într-un sfârșit să răspundă o voce obosită întrebându-mă aproape răstit:
- Unde locuiți? Și fără să aștepte răspunsul meu să continue:
- Ne pare rău, a picat rețeaua este mult prea solicitată din cauza temperaturilor extreme.
Zâmbesc cu iarna în gând și dorul de cei dragi în suflet. Cu gândul suspendat de un țurțure imaginar îmi umezesc un prosop cu apă rece de la robinet, norocul meu este ca apa nu s-a întrerupt de ani buni, și îl trec peste umeri insistând și presând asupra tiroidei, acea glandă a corpului omenesc care este responsabilă cu distribuirea diverselor stări emoționale în organism. Dar imediat îmi schimb starea, poate tiroida este de vină sau gândul meu temător la vremurile ce vor veni, pământul se surpă și nimeni nu poate controla acest fenomen, apele ies din matcă distrugând totul în cale iar focul,este tot mai prezent în fiecare zi pe buzele tuturor devorând păduri, miriști fiind din ce în ce mai aproape de zone locuite. În tot ce se întâmplă omul poartă vina. Când aveam simplitate ne doream mai mult, acum când avem acelmult doritcomunicare, robotizare, acele facilități pentru o viață lipsită de efort, ne dorim întoarcerea la simplitate.
Vacanțe petrecute la țară în case răcoroase sau călduroase depinde de anotimp, construite din chirpici sau paiantă, cu fântână în curte și răsaduri cu flori și legume,
cu animale de la care să putem folosi carnea, laptele, ouăle, etc. cu toții vrem să mâncăm bio, sănătos, să ne plimbăm cu bicicleta sau căruța trasă de cai, să mângâiem o pisică sau un câine și de ce nu, să dormind sub bolta albastră numărând stelele. Cu siguranță nu se vor mai întoarce acele vremurile, ne-am obișnuit comozi și triști, suferind de stres și măcinați de răutate și ură. Nu avem cum să transmitem bucurie copiilor noștri petrecându-ne timpul butonând
pe telefon și pregătind cina cu produse procesate, luptându-ne cu 5 ore de somn.
Ne merităm soarta, Dumnezeu a dat omenirii inteligență iar omul a mers atât de departe încât vrea să-l atingă pe Dumnezeu și acest lucru ne va distruge ca nație umană, controlul va fi preluat de roboți, ala se vorbește în mediul online.
Acestea sunt gândurile mele efectiv la cald, deoarece rețeaua electrică nu este încă funcțională, se pare că iar se vor dezgheța produsele în congelator și iar voi face din ce în ce mai multe dușuri reci, slavă domnului că resurse de apă încă avem.
Coca Popescu
16 iulie 2024
|
Coca Popescu 7/17/2024 |
Contact: |
|
|
