Banatul si crestinismul la Români
Onisifor Ghibu se adresa lui Petru Groza președintele Consiliului de Miniștri prin care s-a instalat la putere regimul comunist, moșier cu orientare de stânga, într- o scrisoare (1945) mai puțin cunoscută azi: De aceea, până te vei judeca tu însuți și te vei spovedi în fața lumii, până ce se va mai găsi un contemporan obiectiv să te judece și până ce te va judeca istoria, mă socotesc în drept să te chem înaintea judecății, în numele contemporanilor mei, în numele neamului întreg și chiar în numele umanității.
Cuvintele acestea și-au păstrat valabilitatea nu doar pentru vârfurile politice (muritori de rând ca orice ființă), ci și pentru personalitățile din lumea academică, a ,,nemuritorilornației, pentru oamenii de cultură.
Un istoric bănătean, Patriciu Drăgălina, vedea cu tristete că izvoarele referitoare la trecutul Severinului sunt putine si întunecate si adeseori falsificate¹. Prvind lucrurile din perspectiva zilelor noastre, se poate spune de cele mai multe ori falsificate.
Urmele arheologice crestine (numeroase, fireste, în centrele urbane Dierna (Orsova), Tibiscum (Jupa, lângă Caransebes), în castrele romane si în asezările lor civile (Ad Mediam, Gornea) sunt suficiente în orice tip de demonstratie istorică: atestarea crestinismului, existenta comunitătilor crestine, continuitatea vietii crestine etc. Catalogul obiectelor paleocrestine si crestine din Banat² cuprinde 53 de pozitii. Dintre aceste urme amintesc doar câteva. Datate între sfârsitul secolului al II-lea secolul al III-lea, butoanele unor capace de vase, incizate (înainte de ardere, mai ales după ardere) cu o cruce, au fost decoperite în straturile arheologice de la Tibiscum³.
Piatra cu simboluri crestine gravate (păun si delfin) montată într-un inel de aur descoperit în zidurile bisericii ortodoxe din Băile Herculane, ridicată din initiativa protopopului Mehadiei Nicolae Stoica de Hateg, ultimul cronicar român, si demolată sub pretextul amenajării parcului, de fapt datorită pozitiei centrale pe care o detinea, se găseste în Viena, la Kunsthistorisches Museum⁴.
Din Dierna (Orsova) provin cele două geme inscriptionate, gnostic-crestine , foite de aur descoperite în inventarul din două morminte. Gema descoperită în 1968 (inscriptie în limba latină, cu rol magic si elemente semite) ar fi, după părerea arhelogului Doina Benea, primul document scris de atestare a crestinismului⁵ în sud-vestul României.
Este recunoscută importanța Scythiei Minor (Dobrogea) în răspândirea creștinismului la români. O altă provincie românească, Banatul, a avut un rol asemănător Doina Benea, în Dacia sud-vestică în secolele III-IV, afirmă categoric: prezenta unor simboluri, cum ar fi pește, delfin, păun, alături de reprezentarea crucii în triunghi ca semn al Sfintei Treimi, sugerează cunoașterea în mare măsură a credinței de cei ce o acceptaseră și mai ales a dogmei creștine. Opaițul cu însemne creștine descoperit la Tibiscum (1996) este, după părerea distinsei profesoare de la Universitatea de Vest din Timișoara, cel mai vechi document creștin din Dacia Romană, datat cel mai târziu în prima jumătate a secolului al III-lea⁶.
În castrul de la Tibiscum, în partea de nord-est, s-a descoperit o basilică din secolul IV (arheologul Marius Moga). Se credea că ar fi vorba de un templu păgân. Înainte de cercetările arheologice clare, chiar am fost acolo, în locul numit Troian, din satul Iaz. Pentru a da satisfacție curiozităților mele istorice, soția, născută în Iaz, mi-a făcut o surpriză plăcută: mi-a arătat castrul de la Tibiscum.
Apartenența unei părți din Banat la Dacia Ripensis nu poate fi umbrită de nici o îndoială. Altarul onorific (de la Tibiscum) închinat soției împăratului Gallienus (253-268), Cornelia Salonina, nu este o ciudățenie istorică. Altarul nu putea fi ridicat decât după anul 260, când împăratul, spirit reformator, ultimul din vechea aristocrație romană și ,,ultimul om a al Antichiății(Plotinus), intr-o perioada de criza politică și militară, a luat masuri de toleranță față de creștini (libertatea cultului, încetarea persecuțiilor), fiind expresia bucuriei creștinilor de aici, chiar semnul convertirii augustei Cornelia Salonina.
Lăcas de cult, basilica de la Morisena (Cenad) are o datare largă (secolele IV-VI), în urma cercetărilor efectuate de arheologi maghiari în 1868.
La Tibiscum au staționat unități militare romane cu soldați din Siria sau care au fost în Palestina, surse sigure de răspândire a creștinismului.
În anul 165, s-a adus aici, din Palestina, Legiunea a V-a Macedonica. O diplomă militară din 13 decembrie 157, sub împăratul Antonius Pius, vorbește de lăsarea la vatră a lui Bar Shimson, fiul lui Callistenis din Cezareea, militar în Cohorta I Vindelicorum Milliaria, evreu după nume. Diploma veteranului se găsește la Muzeul Național din Budapesta. Această cohortă a participat la reconstrucția castrului de la Tibiscum, fiind apoi mutată la Drobeta. În anul 177, împăratul Marcus Aurelius (160-180) a biruit în războaiele marcomanice, când a fost distrusă așezarea de la Tibiscum, complet refăcută după acest moment greu pentru Imperiul Roman. La Tibiscum a fost cantonată și Cohorta I Sagittariorum cu soldați din Palmyra. Aici s-a descoperit, pe o diplomă militară a cohortei amintite, numele veteranului Perhev Athenatan, clar semitic. Informațiile le am de la colonelul Liviu Groza din Caransebeș, alături de care am participat la sărbătorile Crainei bănățene (la Petnic) și la Colocviile bănățene (în Băile Herculane).
Trebuie să amintesc că Niceta de Remesiana (cca. 335-414), episcop, autorul imnului Te Deum laudamus, este văzut de N. Iorga ca apostolul dacilor⁷. Afirmatia marelui istoric nu are conditia ipotezei, este o realitate. E adevărat că o judecată nu înseamnă, uneori, valoare absolută. Ea poate fi contrazisă cu argumente clare. La întrebarea Nicetas of Remesiana A Missionary in Dacia?⁸ răspunsul a fost dat de poetul latin Paulin de Nola în scrisoarea Fratelui de o credintă cu mine, Severus si în cele două poeme dedicate lui Niceta de Remesiana. Reproduc din scrisoare:
Nicetas, care a sosit din Dacia si pe bună dreptate e vrednic de admiratia romanilor, fiind atât crainicul tău în adevăr, pe lângă multi oameni sfinti ai lui Dumnezeu, cât si proslăvitorul meu . Din poemul XVII, Despre întoarcerea lui Niceta sau despre Dacia, citez numai versurile: O! De câte bucurii va răsuna atunci / /pământul acela, unde / vei învăta neamurile aspre să-si supună / sălbaticele grumazuri blândului Cristos.⁹ Datele nu pot fi puse sub semnul întrebării, trebuie să le recunoastem autenticitatea. Ceea ce vreau să adaug este că evanghelizarea nu a încetat la moartea apostolilor. S-ar contrazice mesajul evanghelic. Nu poate fi vorba de un motiv poetic preluat de la Ovidiu, unde accentul cade pe lamentatie pentru a impresiona prin descrierea spatiului pontic, unde, totusi, barbarii băstinasi iubeau frumusetea poeziei pentru care poetul exilat a scris în metru latin versuri în limba getilor, din nefericire pierdute.
În Novela XI (14 aprilie 535) a împăratului Justinian se poate citi: Dar, fiindcă în timpul de fată, cu ajutorul lui Dumnezeu, statul nostru s-a mărit, asa că amândouuă tărmurile Dunării sunt populate acum cu cetăti de-ale noastre si atât Viminacium cât si Recidiva si Litterata, care se găsesc dincolo de Dunăre, au fost supuse din nou stăpânirii noastre, am socotit necesar să asezăm lângă Pannonia, în preafericita noastră patrie însăsi preaglorioasa prefectură, care fusese rânduită în Pannonia, deoarece Pannonia Secunda nu se află departe de Dacia Mediteraneană, dar de Macedonia Prima este despărtită de Pannonia Secunda prin spatii întinse...¹º Astfel se organizează Arhiepiscopia Justiniana Prima în satul natal al împăratului, Tauresium, devenit oras, resedinta prefecturii illirice, în apropiere de localitatea Naisus (azi Ni, în Serbia). Nu poate fi omis faptul că Justiniana Prima a functionat oficial până în anul 731. Detinând statut autocefal (arhiepiscopul avea cea dintâi cinste, cea dintâi demnitate, cea mai înaltă functiune sarcedotală, cea mai înaltă treaptă), prin comparatie cu episcopia Tomisului ridicată la rang de mitropolie (cu 14 episcopate) de către împăratul Anastasie (491-518), se poate presupune că, în Justiniana Prima, cele două asezări din nordul Dunării erau episcopii. Recidiva/Arcidava este localizată de marele istoric Vasile Pârvan la Vărădia, lângă Oravita (Caras-Severin).
Crestinismul s-a răspândit prin propovăduirea Evangheliei. Din perspectiva principiului evanghelizării, Montanus, preotul daco-roman din Singidunum (Belgrad), nu si-a limitat activitatea la Pannonia Inferior de lângă fosta provincie Dacia Traiană. El si sotia sa Maxima au fost condamnati la moarte pentru credintă si înecati în râul Sava. Înainte de a muri a avut o profetie:
văd, Doamne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care in lingua romana clamat nomen Tuum sanctum per basilicas ¹¹. Interpretarea profetiei e simplă: ar fi vorba de poporul român si limba sa.
Mărturiile arheologice demonstrează o viață crestină intensă. Chiar dacă acestea se opresc la un moment dat, nu înseamnă că viata crestină a încetat. Continuitatea este confirmată de prima diplomă (1019) a împăratului Vasile I Bulgaroctonul în care apare castrul episcopal Dibisiscos (după bizantologul maghiar M. Gyoni, Tibiscus): nu are importantă locul: Jupa (lângă Caransebes) sau Timisoara. Existenta districtelor privilegiate¹² bănătene plasează eparhia în districtul Sebes. Orasul de pe Bega făcea parte din districtul neprivilegiat Berini, câstigând în importantă mai târziu, încât a devenit, pentru o vreme, chiar capitala Regatului maghiar.
În vreme de aculturatie, e bine să ne amintim cine am fost si ce suntem pentru a putea sti ce vom fi.
N. Bocșan scria: Sute de împătimiți ai scrisului (
) s-au întrecut de-a lungul secolelor în a găsi formulări memorabile care să eternizeze rezultatul întâlnirii lor cu ciudatul tărâm din sud-estul Europei Centrale Banatul, ținutul care reprezintă barocul culturii românești(L. Blaga) și care dă numele unui centru cultural românesc din Kitchener.
1. P. Drăgălina, Istoria Banatului Severin, I, Tipografia Diecezană, Caransebes, 1899, p. 6 (colectiaBiblioteca noastră).
2. Mircea Mare, Obiecte de cult din perioada secolelor III/IV IX din Banat, în Analele Banatului, S.N., Arheologie-Istorie X-XI, 1, 2002-2003, p. 210-228.
3. Doina Benea, Dacia sud-vestică în secolele III-IV, (II). Interferente spirituale, Editura de Vest, Timisoara, 1999, p.148, 201-203.
4. R. Florescu, I. Miclea, Tezaure transilvane la Kunsthistorisches, Bucuresti, 1987, p. 38-39.
5. Doina Benea, op. cit., p. 204-205.
6. Ibidem, p. 207.
7. N. Iorga, Istoria Bisericii românesti si a vietii religioase a românilor, Bucuresti, 1928, p. 9. Vezi si Constantin C. Giurăscu, Istoria Românilor, editia a II-a, Bucuresti, 1935, p. 201; Radu Vulpe, Histoire ancienne de la Dobroudja, Bucuresti, 1938, p. 351.
8. Philippe Blasen, Nicetas of Remesiana A Missionary Bishop in Dacia?, în Studia Universitatis Babes-Bolyai Theologia catholica, 1-2, 2012, p. 39-49.
9. Fontes historiae daco-romanica, II, De la anul 300 până la anul 1000, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucuresti, 1970, p. 177-179.
10. Ibidem, p. 377-379
11.Vezi Martiriul Sfântului Montanus, preotul daco-roman din Singidunum (+ 26.III.304) în Actele martirice, ed. I . Rămureanu, Bucuresti, 1982.
12. Despre districtele bănătene, vezi Adrian Bejan, Banatul în secolele IV-XII, Editura de Vest, Timisoara, 1995; Ioan Hategan, Habitat si populatie în Banat (secolele XI-XX), Editura Mirton, Timisoara, 2003; Ibolya Sipos, Aspecte social- politice din districtul Lugoj până la jumătatea secolului al XVIII-lea, în Analele Banatului (serie nouă) arheologie-istorie, VII-VIII, 1999-2000.
CONSTANTIN TEODORESCU, NEW DUNDEE ON
|
Constantin Teodorescu 7/2/2024 |
Contact: |
|
|
