Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Perspectiva - ( Revistă de Arte, Cultură si Civilizatie )

Revista Perspectiva apare la Târgu Jiu (judetul Gorj) sub directoratul doamnei Corina Vlădoiu, având redactor-sef pe Cristina Hanganu si redactorii: Cristian-Ovidiu Dănică, Florin Preda-Dochinoiu, Mihail Coandă si Adina Popescu. Numărul ianuarie-februarie-martie 2024 mi-a venit prin cureriat tocmai în Florida. Momentul a fost prilej bucurie. Si spun, cum se zice, cu mâna pe inimă: am respirat aer proaspăt din atmosfera culturală din România. Coperta I, realizată de artistul plastic Florin Preda-Dochinoiu, este ilustrată cu lucrarea maestrului Costin Brătianu din Timisoara. Denumirea revistei si coperta poartă sugestii din simbolul lui Constantin Brâncusi fixat definitiv în constiinta universală, Coloana infinitului.
Editorialul numărului, scris de Corina Vlădoiu, convinge. „Urmările uitării de sine”pot fi înlăturate de„forta iubirii”. Toate faptele noastre capătă valoare umană printr-un mod de existentă: „a metamorfoza în dragoste, în dezvoltare, în dăruire pentru cei din jur”.
În rubrica Eveniment am citit notele lui Constantin Geantă despre vernisajul expozitiei „Semn. Simbol, Semnificatii”cu lucrări ale artistei Anca Pasa-Deaconu, organizate la Muzeul National „Constantin Brâncusi”de Ziua Culturii Nationale. „Despre Costin Brătianu”, artist plastic, scrie Denisa Popescu Martin, concluzionând: „.. Costin Brătianu aruncă în aer conventia, prejudecata, tiparul sclerozat. Arta nu este, în viziunea lui, pentru identificare, arta este pentru modelarea firii si pentru reamintirea evenimentelor relevante ale mintii si ale sufletului”. Din arta cuvântului, C. Geantă desprinde portretul „Sabina Ciprian – un doctor si un scriitor de exceptie”.
În sectiunea Historia magistra vitae est, se cuprind însemnările lui C. Geantă „Două sute de ani de la nasterea lui Avram Iancu”, „Generalul Constantin Christescu”, „Maresal Constantin Prezan”, „Mari comandanti militari din primul război mondial. Eremia Grigorescu”. De la Memorialul „Prof. dr. Ion Soare (1941-2020), care a avut loc la Serviciul Judetean Vâlcea al Arhivelor Nationale, revista preia materialul „Documente slavo-române păstrate în arhivele din Oltenia”prezentat de Mihai Călugăritoiu. Dr. ing. Emilian Valentin prezintă „un rezumat monogrfic al lucrării „Muereasca – Trepte spre cer”(istoria unei localităti vălcene). Mihai Călugăritoiu întinde un „arc peste timp”prin articolele „Râmnicul cultural - devenire si dezvoltare ” în viziunea lui Gheorghe Deaconu, „Perspective antimiene” în viziunea lui Ioan St. Lazăr, si prin deziluzia „dezindustrializării” României – „Uzina G... o amintire frumoasă în istoria tehnicii românesti”. E vorba despre instalatia pilot de producere a apei grele de la Râmnicu-Vâlcea, din vecinătatea Combinatului Oltchim, plecând de la cartea „Povestea apei grele de la Râmnicu-Vâlcea” a inginerului Dorel-Mihai Constantinescu, din care citează:„Uzina G a fost demolată si a rămas doar o amintire frumoasă în istoria tehnicii românesti”.
La rubrica Ethos apar amintirile lui I. Băcilă, „ Nergane”, despre poetul Vasile Versavia, însemnările lui C. Geantă despre „parabolă si simbol”în cartea document „Rugati-vă pentru fratele Alexandru, de Constantin Noica, si gândurile determinate de răspunsurile poetului I. Băcila la cele o sută de întrebări puse de Angelica Herac (C. Teodorescu).
Poezia si proza (Amprente lirice; Epica. Reverii) cuprind creatiile semnate de Katalina Paulis, Constantin Geantă, Isadora-Rodica Lungan, Cristian Ovidiu Dinică, Cristina Hanganu, Krzysztof Dabrowski (Polonia). Interviul revistei se concretizează în „Cristian Ovidiu Dinică în dialog cu poetul Christian Schenk.”
Cronica literară este sustinută de Florina-Maria Băcilă, care, în „Pe potecile si tunelurile iubirii”,recunoaste stilul captivant al profesorului Marius Terchilă, drumet de-a lungul râului Nera (Cheile Nerei. Potecile si tunelurile iubirii, Timisoara, Ed. Waldpress ). Cărtile Dorziana, Dorziana – o (re)constructie a textului prin limbaj si Dorziana – poemul (ne)cuvântului întemeietor ale conferentiarului universitar Florina-Maria Băcilă de la Universitatea de Vest din Timisoara, adevărate evenimente culturale, constată C. Teodorescu, „vor rămâne lucrări de referintă în definirea functiei liturgice a limbii române pe o dimensiune de mare sensibilitate: poezia”, momente remarcabile pentru spiritualitatea crestină, recuperarea definitivă a creatiei poetului Traian Dorz. Constantiu Gean descoperă, în sensurile profunde din „Nuvelă răsturnată” de Petre Petria, „cartea unei mari iuibiri”.
Consistenta, diversitatea, complexitatea revistei se întregesc cu prezentarea vietii si creatiei scriitoarei Katherine Mansfireld din Noua Zeelandă. Daniel Ionita precizează meritele scriitoarei în arta prozei scurte sub titlul „Miraculos si parabolă”.
Realizarea unei publicatii literare e un act de curaj. În vremuri dificile pentru cuvântul scris, revista Perspectiva este o atitudine spirituală de rezistentă, dovadă de tenacitate. În confruntarea cu timpul, oamenii inving prin scopul care inflăcărează, prin, trebuie să recunoastem, sacrificii, dăruire de sine si sperantă.


Constantin Teodorescu, New Dundee On





Constantin Teodorescu    7/2/2024


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian