Arta, politetea canadiana and... a little something in between
In jurnalul meu de iulie, ziua Canadei figureaza cu majuscule. Imi plac multe lucruri aici, dar iubesc, cu adevarat, politetea si zambetul canadian. Asa, m-au intampinat la prima sosire pe aeroportul Pearson.
Cu multa politete si un zambet larg.
De atunci, au trecut ceva ani, si bunavointa celor de aici imi incalzeste, in continuare, sufletul.
Mai ales, cand afara sunt 30C.
Si pentru a o lega putin de arta, imi aduc aminte de o replica din piesa "Trei surori" de Cehov : "Politetea ma cucereste, mitocania ma tulbura si ma jigneste. "
Prima mea intalnire, cu aceste frumoase atribute canadiene, s-a petrecut, insa, cu multi ani in urma. Mai exact 43.
Mi-a ramas pe retina si in suflet. Universiada Bucuresti, iulie 1981. O vreme calda si frumoasa. Orasul in sarbatoare. Stadionul Tineretului: in tribuna oficiala, mult stimatul si sotia .
Flacara competitiei este aprinsa de Nadia Comaneci. Pancartele celor cateva zeci de tari partipante sunt purtate de o pleiada de fete in varsta de 17 ani. Printre ele, ma numaram si eu. La deschdere, am dus pancarta Braziliei. La inchidere, pancarta Belgiei. De la Liceul Lazar am fost selectate trei, alte trei de la Sf. Sava, trei de la Mihai Viteazul samd.
Dupa luni de repetitii, multa distractie, dar si multe portocale si ciocolata chinezeasca, eram gata sa primim sportivii-studenti, veniti din toate colturile lumii. Cosmeticiene, aduse special pentru noi, ne facusera un machiaj elaborat si cam tipator. Trebuia sa dea bine la televiziunea alb-negru, dar si televiziunile color din strainatate.
Totul fusese gandit in cele mai mici amanunte. Romania trebuie sa demonstreze lumii ceea ce poate.
Ni s-a spus sa nu stam de vorba cu atletii, nici chiar cu cei din echipele a caror pancarte le purtam. Era imposibil.
Brazilienii, vorbareti si galagiosi, m-au imbratisat, mi-au multumit ca le port insemnul tarii, ma intrebau vrute si nevrute. Era un soare arzator, aveam ceva de asteptat pana la intrarea in stadion.
Din costumatia lor oficiala, facea parte si o palarie mare, de pai. Imediat, mi-au pus si mie una pe cap, cadou: "E grozava pentru soare..." Intr-adevar, a fost grozava.
Echipa Statelor Unite, cum era si de asteptat, a facut multa valva la coborarea din autocarele elegante. Adidasii Nike, costumatia stralucitoare cu cele 51 de stelute, nonsalanta tipic-americana.
Am intrat in ordine alfabetica, Brazilia era a saptea echipa. Cu stangu pe toba! Eu...Ei au impartit bezele peste tot, s-au oprit sa faca poze, radeau si dansau. La terminarea defilarii, ne-am condus echipele, in tribune, pentru programul artistic. Mi-am repus palaria pe cap si m-am relaxat alaturi de brazilieni. Trecusera multe ore, in picioare, fara nici un strop de apa. Singurele surse erau cateva tasnitori, aflate, din loc-in loc, intre tribune.
Inaintea noastra, la coada, erau cativa sportivi canadieni. Costume albe, cu o mica frunza rosie de artar. Tineri, frumosi, foarte linistiti pe langa ceilalti. Cand le-a venit randul, la "izvorul binecuvantat", ne-au zambit si ne-au facut un semn politicos sa bem inaintea lor. Eram cateva adolescente romance, insetate si obosite. A fost un gest pe care nu l-am uitat niciodata.
Un alt iulie, 43 de ani mai tarziu, si sarbatoresc, alaturi de ei, Ziua Canadei. Sunt compatriotii mei.
Vara, muzica, dans, teatru si sport se intrepatrund, la Toronto, intr-o frumoasa combinatie de festivaluri.
Sa ne bucuram de ele! Cu multa politete si un zambet larg...
|
Camelia Lazar 7/1/2024 |
Contact: |
|
|
