Ultima scrisoare
Sfîrșitul a venit fără de veste.
Ești fericită ? Văd că porți inel.
Am înțeles. Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Niciun cuvînt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Știu, voi aveți o altă normă,
Dar eu în fața normei nu mă-nchin.
Nu te mai cînt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ți fac reproșuri, nu ești vinovată
Și n-am să spun că nu m-ai înțeles.
A fost desigur numai o greșeală,
Putea să fie mult mai mult, nimic n-a fost.
În veșnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Și totuși, totuși, cîteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli.
Vedeam văzduhul fluturînd de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Și nici nu știu de ai să mai citești
Din întîmplare rîndurile-acestea
În care-aș vrea să fii ce nu mai ești.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag,
Aș fi putut să spun"Ești ca oricare"...
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirlă-n jurul tău cît hăul,
Tu vei rămîne nufărul de nea
Ce-l oglindește beat de pofte tăul,
Ce-l ține candid amintirea mea.
Vei fi acolo veșnic neîntinată
Te voi iubi mereu fără cuvînt,
Și lumea n-o să știe niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cînt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubito ca-ntr-un colț de cer
O stea de seară blîndă și senină.
Și cînd viața va fi rea cu tine,
Cînd au să te-mproaște cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amîndoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mîngîi,
În dulcea lor cadență legănată
Te vei simți ca-n visul tău dintîi.
Iar de va fi(cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curînd,
Cînd glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormînt.
Și dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aș zbate-ngrozitor în țărna rece,
Plîngînd în noaptea mare, tot mai mare...
|
Mihai Beniuc ( decedat la 24 iunie 1988 ) 6/24/2024 |
Contact: |
|
|
