" Desăvârsirea "
Desăvârșirea este acțiunea prin care o lucrare sau un obiect este adus la starea sa deplină,la scopul pentru care a fost gândit.În esență orice lucrare omenească trebuie,sau ar trebui să tindă spre “desvarsire”,spre împlinire,spre sfarsire în bine.Acesta ar trebui să fie scopul și finalitatea lucrării fiecărui om, a oamenilor în totalitatea lor și,în ultima instanța, a “istoriei”.În privința “istoriei” însă trebuie să fim deplin lămuriți că ea nu are înțeles dacă nu o vom raporta la actul creției,al aducerii în ființă.
Actul dumnezeiesc al aducerii în ființă a protoporaintilor noștri cade pe punctul în care începe “istoria” oamenilor;”la început!”.Aceasta arată că “istoria” este în întregime subordonată actului creției,că este o consecință a actului creției și că ea, “istoria”, nu poate fi înțeleasă decât prin actul creației și al scopului ei.Creația omului a fost un act de infinită dragoste și omul a fost adus în existență din ceeace unii Sfinți Părinți numesc,”din dragostea nebună a lui Dumnezeu”.O dragoste pe care noi nu o putem înțelege,o putem doar contempla în tăcere.În această înțelegere “istoria” se desavarseste nu în desfășurarea ei,nu prin “progres”(vorba “progres” nefiind alta decât secularizarea virtuții de a nădăjdui),”istoria” se desavarseste la capătul ei și tot prin acțiunea lui Dumnezeu ,atunci când vom intră în Lumina Zilei a Opta.
Creația dă posibilitatea “istoriei” să se manifeste dar, în același timp, o arată ca fiind insuficientă și fără putere în afara ajutorului divin.Dumnezeu arată mereu,prin chiar mijlocirea ,prin mărturia ‘istoriei” ,că ea trebuie să fie înlocuită cu o formă perfectă și definitiva a existenței.”Istoria” rămâne ca un drum provizoriu care,cu cât este mai separat de Dumnezeu,se afundă în adâncuri și catastrofe.Fără Dumnezeu “istoria” este sortită unor eșecuri tot mai mari și cu urmări tot mai sângeroase pentru oameni.În condițiile pe care le trăim,când tehnica devine tot mai apăsătoare,oamenii devin tot mai izolați,când rachetele caută să înlocuiască Îngerii și când tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu,”calea” trebuie aflată altundeva decât în fundătura ateistă.
Dar asta nu înseamnă că omul este un obiect pasiv.Dumnezeu l-a făcut după “chipul” Său,adică înzestrat cu daruri și calități care,bine folosite,pot duce la “asemenarea” cu Dumnezeu.În relația cu omul Dumnezeu și-a așezat sieși o limtă,și aceasta este libera voie a omului.Dumnezeu nu silește pe nimeni să îl iubească și nu silește pe nimeni să îi facă voia dar,în același timp, o altă alegere așează pe om în afara lui Dumnezeu și a lucrării Sale.În alte cuvinte,prin alegerea pe care o face,omul poate pierde și lumea asta și cea care va să vie.
Au fost mulți cei care s-au străduit pe “cale”,în vremi mai vechi sau mai noi și despre ei vorbește Sfântul Apostol Pavel,în cuvinte de foc,în Epistola către Evrei:...” 33. Care prin credință, au biruit împărații, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmașilor pe fugă;
35. Unele femei și-au luat pe morții lor înviați. Iar alții au fost chinuiți, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere;
36. Alții au suferit batjocură și bici, ba chiar lanțuri și închisoare;
37. Au fost uciși cu pietre, au fost puși la cazne, au fost tăiați cu fierăstrăul, au murit uciși cu sabia, au pribegit în piei de oaie și în piei de capră, lipsiți, stramtorati, rău primiți.
38. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului.
39. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduința,
40. Pentru că Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.(Sf.Pavel,Evrei 11;33-40)
Rămâne să ne întrebăm cine suntem “noi”,pentru care se face așteptare și care este înțelesul “desăvârșirii”.
În primul rând este limpede că prin “noi” Sfântul Pavel înțelegea pe toți cei binecredinciosi,ceeace înseamnă cei Ortodocși.Aceasta este subînțeles din faptul că,în altă parte,Sfântul Pavel se numește pe sine,”cel dintâi dintre cei păcătoși”.Limpede este că ,făcuta chemare, se adresează tuturor.
În același timp un alt aspect este arătat.Oamenii pot și trebuie să tindă spre perfecțiune,trebuie să facă tot ce este mai bun în puterea lor.Dar cele pe care le fac oamenii întotdeauna nu trebuie să se sfârșească în “realizarea” unui lucru,intenția spre bine și mai bine,dorul spre “desăvârșire” trebuie să fie fără sfârșit.Dar împlinirea,”desăvârșirea”,rămâne un dar care va fi dat de către Dumnezeu la vremea pe care el o va hotăra.Iar această ne dezvăluie o stare miraculoasă.
Prin trudă,prin ideal,indiferent în ce domeniu ar lucra,cei buni se vor intalni în “desvarasire”.Care este un nivel spiritual și atemporal.Toți cei buni se vor găsi în acel nivel,în starea de “desăvârșire”.Iar în aceasta ,iarăși Apostoul Neamurilor ne spune,vor afla:”Ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit,și la inima omului nu s-a suit,pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.”(Sf.Pavel I Corintieni,2;9)
În această înțelegere și în acest dor “să stăm bine,să stăm cu frică” în calea Ortodoxă.
Alexandru Nemoianu
Istoric'Michigan
|
Alexandru Nemoianu 6/20/2024 |
Contact: |
|
|
