Ecuatii
NUMĂRUL
S-ar putea ca suspinul pietrelor
să nu existe, deși eu
l-am auzit adeseori.
s-ar putea ca rădăcinile stelelor
să nu fi existat niciodată,
deși eu le-am văzut de atâtea ori.
s-ar putea să nu vedem
nicio limbă de clopot
sub cupola catedralei de azur,
deși eu i-am simțit adeseori vibrația.
nimeni nu crede că zidurile vorbesc,
deși eu le-am auzit de mai multe ori
conversând.
ce poate fi mai fragil
decât un fir de iarbă?
și totuși eu l-am văzut cum străpunge
betonul.
nu trebuie neapărat să vezi și să auzi
ca să poți extrage rădăcina pătrată
din numărul care exprimă esența
existenței Dumnezeirii.
REFUGIU
Când arborii din gânduri se usucă,
balta cu nuferi din suflet seacă,
orizontul ți se topește în ceașca de cafea
și nu te mai încape nicio poveste,
te întorci în satul natal
să te înfrupți din tainul cu amintiri,
de pe vremea când țineai lumea pe umeri,
tânjind nemărginirea,
te întorci
să te mai înnebunească o dată
miresmele din livada copilăriei,
tărâm al tuturor făgăduințelor,
să te vegheze nesomnul pietrelor
din prispa casei părintești,
să aduni culorile fiecărei clipe,
să te îndulcești cu veninul primului eșec,
să asculți pe străbunii de sub glie
la ora când îți împărtășesc
din înțelepciunea lor,
să umpli gropile din cer
cu cenușa dorurilor arse,
să lași fiecare stea
să te povestească universului,
apoi să le culegi cu mâna
una câte una...
INIMĂ
Inimă, tu,
miracol și magie,
paznic non-stop la cea mai primejdioasă
frontieră,
fereastră deschisă spre infinitul uitării,
hieroglifă a textului vrăjit,
înstelat și visat,
deltă a fluviului misterios al vieții,
curgând spre nordul năzuinței,
străjuit de două maluri,
unul, al suspinului,
și altul, al sublimului.
inimă roșie, albastră și violetă,
de unde ai atâta anduranță?
de unde, atâta tenacitate
de a fi numai mișcare
până la definitiva
înserare?
ICOANA UNEI CLIPE
Un licorn printre oglinzi paralele
flama unei vederi pare a fi dar nu e
e și nu e o hieroglifă săpată în
peretele peșterii din icoana unei clipe
paradoxale
două umbre zdrelite urcă muntele
cu câte un bolovan pe umăr
care-s eu și care-i Sisif?
m-am trezit urcând și coborând în această viață
așa m-am pomenit că vine viscolul ca să
mă înveșmânte în hlamida cu țurțuri reci
amurgul furișându-se să-mi înfigă în spinare
cuie înroșite în vâlvătăile sale
noaptea strecurându-se să-mi toarne otrava
întunecimii la rădăcini
nălucile târându-se să doarmă în visul meu
în timp ce mă las sărutat de tânguirea și
mireasma depărtărilor
hotarele îmi încredințează flamura dorului
de țărâna udată de valuri de spaime și lacrimi
călăuză prin abisuri mi-e steaua singurătății
uitarea mă jefuiește de amintiri
mlaștina melancoliei dospește în sângele meu
amarul mi-e cântecul valului spart de
țărmuri străine
speranța
orbul care pipăie urmele de praf și pulbere
fericirea
iluzie becisnică pierdută pe o insulă necunoscută
norii mă învață pribegia
inima își face picioare din doi spini și
cutreieră lumea
drapel al celor învinși
sufletul meu flutură pe cel mai înalt catarg
|
Mihai Merticaru 5/27/2024 |
Contact: |
|
|
