Previziuni
MISTERE
Ai tresărit puțin
când ți-am intrat neinvitat în vis
în timp ce tu, gânditoare, te dezbrăcai
de mituri.
într-un târziu, puțin afectată,
mi-ai prezis
că mă voi împletici prin asfințituri,
că mă voi trezi ascuns
între două cuvinte fermecate,
spărgând cu fruntea ziduri
și zigurate,
zigzagând printre colivii și ape tulburate.
misterele, cum vezi, sunt temelia casei
noastre
cu acoperișul de nesomn și himere,
protectoare sigură de pagube și
dezastre,
visul fiindu-ne singura avere...
VISEZ
Visez să adorm la umbră de stindard,
așa, ca într-o joacă, într-o doară,
în inimă de fată, în veci, să ard
și să mă aciuez în tot ce zboară.
aș mai vrea,Părinte, să mă prefaci
în gingașa floare crizantemă,
în nesfârșită câmpie de maci,
pe fruntea iubitei, diademă.
și, dacă nu te superi, Doamne, mai vreau
să mă prefaci în cristalin izvor,
din care însumi nesățios să beau
și să răcoresc frunțile tuturor
iubitelor ce vor plânge după mine,
de lacrimi, să le spăl obrăjorii,
deasupră-mi, o salcie să se încline,
în juru-mi, să s-adune cititorii.
SCRISOARE MAMEI
Pășind pe pajiști de flori înmiresmate,
înmiresmate,
grăbită să prinzi un colț de eternitate,
de eternitate,
ți-ai croit unicul și nesfârșitul tău drum,
străjuit de plopi înalți de fum,
de fum,
și ai plecat departe, departe
și-o lume întreagă ne desparte, ne desparte,
doar visul mai poate să te încapă,
să te îcapă
când te zăresc dincolo de-o apă, de-o apă,
apa curge tot devale, tot devale,
clipa-mi curge spre matale,
spre matale...
NOSTOMANIE
Bețești ,
satul tău de vis,
satul paradis,
își flutură zdrențele tristeții.
primul plop răsărit în cale
te strigă după poreclă,
nemaiștiindu-ți numele format din
mai multe vocale.
înfiptă într-un spin,
plânge o inimă însângerată,
dintre flori, umbra mamei ți se arată.
corbii croncănesc pe stâlpul porții deschise,
ascultând ecoul pașilor tăi pierduți
în lumi necuprinse.
copilărie, poveste,
jumătate murmurată, jumătate visată,
nu mai știi dacă a fost sau n-a fost niciodată.
poteca întortocheată se varsă într-un labirint,
la capăt, presupusă luminiță, un mărgărint.
pe ulițele satului răscolite de vârcolaci,
te întâmpină doar umbre mustrătoare de baci.
o moară macină continuu
absențe și pustiuri,
orizonturile-s umbrite de văluri de griuri.
s-a făcut așa de târziu ori ți se pare
că nu mai e nici timp, nici de la cine
să-ți ceri iertare.
MODOVĂ, GRĂDINĂ SUSPIN-DATĂ
Moldovă, grădină suspin-dată,
de oribile pofte parcelată,
pași-ți sunt uituci și-n gol se afundă
într-o ceață deasă și imundă.
Moldovă, candelă cu lacrimi amare,
nu mai sta-n genunchi, ridică-te-n picioare!
cine te-a aruncat așa departe
și te-a-ngrădit cu vorbe deșarte?
Moldovă, grădină suspin-dată,
rană supurândă, nevindecată,
ajuns-ai sobor de slugi,
de ce rabzi, de ce nu fugi?
nu ți-e dor de frații tăi,
de ce stai tot printre răi?
dărâmă zidul, repară podul,
taie-i captivității nodul!
NOAPTE BUNĂ, TATĂ
Noapte bună, tată, noapte bună,
ai plecat și-s singur în furtună,
dormi adânc, n-auzi cum tună
și-ai uitat să fim iar împreună!
noapte bună, tată, bună noapte,
te-ai culcat pe un morman de fapte,
n-auzi strigături, n-auzi nici șoapte,
ne mistuie pe ruguri doruri coapte!
noapte bună, noapte bună, tată,
câinii nu mai contenesc să bată,
floarea din livezi e scuturată,
satul nu mai e ce-a fost odată!
noapte bună, noapte bună, tată,
o dată-n viață ai făcut-o lată,
de mână c-o absență nimbată,
te-ai rătăcit în zarea bifurcată!
bună noapte bună, bunule tată,
satul e trist cum n-a fost niciodată!
|
