Dansul îngerilor
Noi ne-am rotit, sub pod de flori, iubito...
Și florile-au fost pași, trecând, pe sus...
Noi suntem galeria lor, ce-am susținut-o,
Din negrul nostru, cugetării, muls...
Deasupra noastră, n-am primit răspuns...
Doar pași, pe vremea trecerii, ce-ascultă
Doar ea, ce-a spus, ajuns, și a ascuns...
Noi, goi, și negri, ochi în ochi, de ciută,
Vânați de-atâția ce sub pod, ne-au pus...
La stâlpul infamiei lor, cea mută...
Și-au vrut, din ce-am trăit, să ne fi smuls...
Să ne despartă – să ajungem brută,
Și brut – mânați – ca vitele – la ruș,
Să ridicăm ce-au sfărâmat în bruș,
Același pod de flori de dragoste-așternută,
Pe undele de apa, pe arcuș...
Noi ne-am rotit sub pod de flori, iubito,
Și am rămas legați, și liberi, și acuș...
|
