Marina Glodici despre jurnalist si scriitor
Cu ani în urmã, cineva m-a întrebat cu un aer de superioritate, dupã o lansare de carte: „Chiar dacã te-au dat afarã de la ziar, tot mai scrii cãrti?" Am înteles imediat cã nu face diferenta dintre statutul de jurnalist si cel de scriitor. Apoi am observat cã nu numai acea persoanã (mai mult sau mai putin de bunã credintã sau snoabã, ori amândouã variantele) face confuzii în ceea ce priveste aceste douã profesii asemãnãtoare însã si foarte distincte între ele.
Jurnalistii sunt profesionistii si oameni ai literelor care reprezintã populatia, fãcând dialogul continuu cu sistemul politic, respectiv cu cel public, având ca obiectiv informatia exactã a populatiei si apãrarea: drepturilor si libertãtilor cetãtenilor, intereselor comune privind modul de administrare a banilor publici, a democratiei într-o tarã. Prin statutul lor, ziaristii sunt cei care nu au voie sã foloseascã figuri de stil precum metafora ori comparatia în materialele lor si nici un limbaj tehnic care sã nu fie înteles de populatie. Este interzisã fictiunea în orice material publicat, respectiv stire care, desi este o efemeridã, ea trebuie sã oglindeascã istoria realã a acelui moment. Pe umerii jurnalistului apasã o responsabiliate uriasã, el trebuie sã fie scriitorul unei istorii exacte, fãrã niciun compromis cu eroarea. De asemenea trebuie sã respecte legile privind mass media, în totalitate, sã actioneze doar pe domeniul public, fãrã sã atingã viata privatã a cuiva. Jurnalistul poate fi liber profesionist sau poate fi angajatul unei firme mass media, specializâdu-se chiar în anumite domenii (învãtãmânt, sãnãtate, justitie, culturã,etc.)
Cauzele pentru care jurnalistul este privit cu suspiciune si uneori chiar neagreat ar putea fi multiple. În primul rând el scoate la luminã tot ceea ce se ascunde dupã aparentele care uneori însealã, cerând transparentã totalã privind activitatea sistemului politic si public. Teama de a nu se afla unele adevãruri îi fac pe unii sã se ascundã, sã aibã aversiune fatã de mass media. Un alt motiv pentru care unii nu simpatizeazã bresla jurnalistilor ar fi lipsa de profesionism al unora care scriu dupã dictare politicã, nestiind cã nu se poate sluji la doi stãpâni...
Populatia ar trebui sã constientizeze cã jurnalistii sunt reprezentanti ai poporului cãrura îi datoreazã fidelitate, sinceritate si efortul de a da informatiile necesare pentru a lua decizii bune si de a interveni când se fac nedreptãti. Opinia publicã trebuie sã fie puternicã, curajoasã si hotãrâtã.
Scriitorul este artist. Este omul literelor care în primul rând are un har si o chemare divinã, la fel luptã pentru apãrarea intereselor publice si a drepturilor omului, putându-se folosi în lucrãrile sale de metafore, comparatii, fictiune pentru a sublinia unele fenomene negative din societate în vederea eradicãrii sau estompãrii lor. Poate fi poet sau prozator, putându-se exprima liber. El reprezintã constiinta unui popor. „Un scriitor e un om care exprimã în scris cu o liminarã sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viatã, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufletite", spunea Camil Petrescu.
Snobii si oamenii de rea credintã stiu cã pe jurmalist se pot rãzbuna usor intervenind sã fie dat afarã de la institutia mass media, dar scriitorul, el este liber, scrie si ceea ce scrie rãmâne pentru veci de veci. Si efemerida (stirea de moment) rãmâne, undeva în arhive... Pe când fãceam unele cercetãri pentru o carte pe care am scris-o, m-am folosit cu succes de o stire care m-a edificat privind o nedreptate înfãptuitã cu secole în urmã. Iatã, deci, ce important este ca redactorul sau reporterul sã consemneze cu exactitate derularea unui eveniment.
Atât jurnalistul cât si scriitorul trebuie sã apere valorile de bazã ale societãtii: cinstea, dreptatea adevãrul. Fiind în slujba binelui vor fi mereu în opozitie cu rãul. Ei trebuie sã-si aducã aportul si la educarea populatiei si schimbarea mentalitãtilor nesãnãtoase, învatând cetãtenii sã gândeascã si sã-si dezvolte cultura civicã. „Natura omului aratã cã a fost fãcut pentru a gândi, a se închina si a muncii. Formarea unui om gânditor, imaginativ, visãtor, din brutul ce-l contine omul este una dintre cele mai urgente sarcini ale societãtii...Orice institutie mare sau micã, faimoasã sau necunoscutã, care se dedicã muncii necesare si dificile de a-i învãta pe oameni sã gândeascã meritã recunostinta întregii rase umane", spunea A. W. Tozer în cartea sa: "Ridicarea pânzelor".
Promovarea adevãrului este un lucru de bazã în activitatea oamenilor de culturã dedicati condeiului. Adevãrul este cel mai mare privilegiu si cea mai mare comoarã pe care o poate poseda cineva. Dar nu e usor sã spui adevãrul într-o lume în care se "poartã" duplicitatea. De aceea s-ar putea sã-l coste pe jurnalist sau pe scriitor. "Adevãrul este un patron atât de regal, încât ar trebui sã-l îmbrãtisãm fãrã sã tinem seama de consecinte. Mai degrabã sã spunem : Acesta este adevãrul. Dumnezeu sã mã ajute sã umblu în el, indiferent ce înseamnã asta",a subliniat A.W. Tozer în cartea cu acelasi titlu.
În mod categoric, ambele bresle au ca scop sã aducã o schimbare în bine în societate si asta ar trebui sã se întâmple. Închei cu un citat de Nicolae Iorga : "Întelepciunea vietii e simplã: fã ca pe unde ai trecut tu, sã fie mai bine ca înainte".
Observatorul
|
Observatorul 5/15/2024 |
Contact: |
|
|
