Noile coduri ale bogăției
Teme precum „Old Money Aesthetic“ (estetica banilor vechi), „Tech-Elite” sau „Quiet Luxury“ (lux silențios) atrag milioane de vizitatori pe rețelele sociale. Și nu numai acolo! Transpare în mass media din ce în ce mai mult dorința unei diferențieri, nevoia de distincție, dar și de distanțare față de gustul comun, propagat en masse. La nivel mai înalt, acolo unde banii nu mai contează, se caută febril noi simboluri ale statului social, pentru că, din moment ce bunurile de lux au devenit din ce în ce mai accesibile, bogăția trebuie să-și caute alte modalități de expresie.
Un articol intitulat „How to dress rich“ (Cum să te îmbraci ca bogații), semnat de jurnalistul Jeroen van Rooijen, pune degetul pe rană: simbolurile statutului bogaților sunt pe cale de a se inversa. Tot ce pare scump și elaborat intră în dizgrație. În schimb, tot ce aduce a vechi, uzat sau pur și simplu rudimentar, este la mare căutare.
Astăzi, cine are posibilitatea unei alegeri libere, conduce o mașină de epocă de acum o jumătate de secol, care pe vremea tinereții părinților noștri era destinată păturii sociale modeste. Și, atenție, lipsită de „binefacerile” electroniciii! Din articolul citat reiese că Noul Val al modestiei subtile preferă să-și închirieze prin concedii un banal Fiat Panda 4x4, de preferință în culori pastel, care se conduce aproape ca un minicart. Firește, miliardarilor nu le lipsește mașina electrică, sofisticată, nepoluantă. Dar pe aceea o conduce șoferul personal, care se ocupă de transportul sigur al membrilor familiei în perioadele cu viață „banală”.
Vorbind despre automobile, fac o paralelă cu situația din țara noastră. Vă amintiți poate cum, prin anii nouăzeci, peisajul gri al șoselelor noastre obosite se îmbogățise subit cu limuzine de lux, cu aspect impecabil. Prețul lor echivala cu valoarea unei vile de pe litoral. Proaspăt aduse din Occident, de preferință negre, se strecurau silențios printre Dacii și Lade boțite, lăsând impresia unei fortificații flotante inatacabile. La volanul lor era instalat adesea un personaj cu început de chelie și burtică, îmbrăcat șmecherește, dichisit cu diverse podoabe din aur masiv.
Un deceniu mai târziu, locul acelor bolizi a fost luat de vehicule confortabile, albe, imaculate, tot din categoria motorizatelor upper class. Le conduceau doamne elegante, cu coafuri perfecte, de preferință blonde. Mă întreb până astăzi dacă era vreo legătură între ele și tipii cu cilindree musculoasă neagră din deceniul anterior. Deși vorbeau aceeași limbă, nu păreau să aparțină aceleiași rase.
Astăzi, cine are dare de mână, crede că impresionează cu un automobil cu propulsie electrică de ultimă generație. Ei bine, așa cum remarcasem mai sus, superbogaților nu le crește pulsul în fața acestora. Numai pretendenții la statutul ultra-rich se mai obosesc să etaleze mașini scumpe sau îmbrăcăminte concepută de designeri la modă. Adevărații miliardari preferă farmecul discret al calității fără etichetă.
Invizibili, bogații lumii călătoresc fără metal prin buzunare; scanerele din aeroporturi nu piuie când se apropie ei de ele. În șlapi ergonomici, cu straie croite comod, trec pe lângă noi neobservați, având cel mult o geantă de voiaj atârnată de umăr. Valizele pe role sunt o invenție pe care ei probabil nici nu o cunosc, căci, pentru bagajele grele, ei au angajați.
Luxul devine din ce în ce mai impalpabil, cristalizându-se în achiziții non-materiale. De pildă, suprafața panourilor fotovoltaice de pe acoperișul unei vile de lux poate fi mai concludentă decât valoarea imobilului în sine. În schimb, ceasul scump de la încheietură poate trezi compasiune pentru purtătorul lui, biet om de rând, obligat să cunoască la orice moment ora exactă. Nici telefonul mobil de ultimă generație nu mai dă tonul prin saloanele cu pretenții, ci renunțarea absolută la el. Ce lux mai mare ne putem închipui, decât acela de a nu avea nevoie să fim apelabili și detectabili în permanență? Bineînțeles, condiția este să dispunem de secretare și personal adecvat, care să se ocupe de agenda noastră pentru noi. Sau să trăim atât de modest, încât să nu avem nevoie de acces la toate acestea. Un fel de utopia frugalului, pe marginea căreia numai cei care le-au avut și le au pe toate pot să-și permită să fabuleze.
Dacă modestia e la modă, cum mai facem deosebirea între un sărac autentic și un bogat „deghizat”? Păi, cui prodest? Mai simplu ar fi să nu ne intereseze. Din moment ce simplitatea e dovadă de stil, să ne bucurăm că, trăind simpla naturalețe necoafată, cu un mic efort de imaginație, ne putem considera ajunși deja acolo unde ultrabogații se străduiesc să parvină. Cumpăniți și cumpătați, fără excentricități, suntem poate, cu toții, mai bogați decât credem.
Gabriela Căluțiu Sonnenberg
Spania,
|
Gabriela Căluțiu Sonnenberg 5/15/2024 |
Contact: |
|
|
