Sweet & Salty - Generatii
Vorbeam cu fiul meu care, spre deosebire de noi, părinții lui, e mai mult canadian decât român. Dar mult mai român decât colegii lui de generație, români. Copilul meu nu doar că și-a petrecut mult timp cu bunicii lui ardeleni, veniți an de an la noi, dar mama lui, adică eu, nu i-a permis să vorbească în casă engleză, cum ar fi fost tentat, fiindu-i mult mai ușor.
Între noi am comunicat mereu românește. Ni s-a părut știrb și greșit să facem altfel. Aveam în dosul minții dorința părintelui meu: să nu vă schimbați religia și să nu vă lăsați copilul să uite limba română. Și nu l-am lăsat, deși i-ar fi fost atât de lesne să alunece... În engleză vorbea în afara casei: școală, joacă, activități; engleză era la televizor, pe stradă, în autobuz. Pe când româna venea cu efort și de multe ori i se părea fără sens.
- Mami, mă duc să umblu câinele.
- Te duci să-l plimbi, nu să-l umbli.
- Mami, uite, fulgeri de zăpadă.
- Sunt fulgi, dragul mamei!
- Unde-mi sunt șoselele, mami?
- Șosetele, puiul meu...
- La spectacol David joacă chitara.
- David cântă la chitară.
Desigur gafele copiilor noștri sunt adevărate perle simpatice, însă proverbială este cea a fetei prietenilor noștri, care a cerut la restaurant „țâțe de pui”.
Noi nu l-am lăsat să uite, apoi nu a mai vrut el să uite, și limba românească l-a răsplătit, pentru că vocabularul, odată păstrat și cultivat la vârstă fragedă, a rămas cu el și cu noi.
La ce am renunțat să îl învăț totuși au fost modurile verbului și cazurile substantivului în limba română. Am realizat că o conversație corectă e posibilă și fără să umblu eu în viscerele limbii și să-l tâmpesc cu niște detalii inutile și rigide, pe care nici măcar românii din România nu le știu dacă nu sunt de specialitate.
Vorbeam cu fiul meu despre experiența unică și dramatică a emigrării și despre impactul ei uriaș asupra celor rămași acasă: rudele expaților ori cei care, dintr-un motiv sau altul, și-au refulat această dorință. Răspunsul lui argumentat mi-a schimbat optica. Am realizat că are dreptate. În prezent plecarea din țară nu mai reprezintă o atât de mare provocare cum era în trecut. Ușile bătrânei Europe fiind deschise, românii au devenit cetățeni nu doar europeni, dar chiar universali. Iar experiența fiind mult mai ușoară, nici urmele lăsate nu mai sunt atât de adânci cum a fost pentru noi la început de secol douăzeci și unu.
O consecință a acestei lejerități și libertăți de alegere a opțiunilor e faptul că în Canada, numărul de emigranți români a scăzut covârșitor și scade an de an. Pe de o parte e bine, pentru că, dacă eu aș putea schimba ceva, aș scurta distanța celor opt mi de kilometri dintre noi și România. Și dacă cei care-și găsesc rostul mai aproape de țara-mamă sunt mulțumiți, de ce să mai ia lumea la picior?
Pe de alta – și am realizat cu tristețe –, fără forțe proaspete, comunitățile românești se vor topi încet, generație după generație, oceanul dizolvând în amintire autenticul național, pe care l-am adus cu noi, începând cu primii români ajunși în Canada – cele mai vechi consemnări despre emigranții români sunt legate de Boian – primul sat românesc, înființat în Alberta, la final de secol nouăsprezece.
Em Sava Toronto
|
Em Sava 5/15/2024 |
Contact: |
|
|
