Mărturisiri - De la Ana la Caiafa
Expresia „De la Ana la Caiafa” se referă, în vorbirea populară, la tergiversarea cu bună știință a procesului de rezolvare a unei probleme importante pentru persoana în cauză, la a fi dus cu vorba și a fi purtat pe drumuri fără rost. Expresia își are originea în Biblie, unde este relatat un episod din ultimele zile de viață pământească ale lui Iisus Hristos.
Fiind trădat de Iuda, Iisus a fost trimis spre judecată preotului iudeu Anna, care neputând lua o decizie, la trimis judecătorului Caiafa, care la rândul lui la trimis spre judecare lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Iudeei. Atât numele Iuda cât și Caiafa au ajuns să fie folosite și ca substantive comune „o iudă” fiind un om gata să trădeze, iar „o caiafă” fiind un om fățarnic, ipocrit, în opinia scriptorului Radu Paraschivescu.
Poate cea mai dramatică prezentare a suferințelor lui Iisus Hristos pe drumul „de la Ana la Caiafa” și mai apoi către răstignirea pe cruce, este cea din filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Hristos” din 2004, cu Jim Caviezel în rolul lui Iisus și Maia Morgenstern în rolul Mariei. Rugăciunea lui Iisus în Grădina Ghetsimani spusă în aramaică (o limbă moartă), va rămâne ceva unic în cinematografie, prin încercarea de a prezenta evenimentele biblice cât mai aproape de realitatea acelor timpuri.
Maia Morgenstern face rolul vieții ei, între numele Maia provenind din limba greacă, cu înțelesul de „mamă bună”, mitologic fiind cea mai mare dintre Pleiadele din constelația Taur, și personajul Maria, mama lui Iisus, fiind o legătură divină cu marcaj de destin, între actor și personajul interpretat.
Este interesant că toți oamenii avem un rol al nostru, de care nici nu suntem conștienți de multe ori, și pe care vrând nevrând îl ducem la bun sfârșit, pentru că „paharul” trebuie băut până la capăt. Dacă și Fiului lui Dumnezeu i-a fost dat să-și bea „paharul” până la capăt pe cruce, cum ne-am putea închipui noi oamenii că „paharul” nostru poate trece.
„De la Ana la Caiafa” este și drumul nostru pe acest pământ, este crucea noastră, între carieră și familie, între nevoia de a scrie aceste rânduri și bucuria de a petrece timpul cu copiii și nepoții, astfel încât la momentul judecății, să putem afirma că am făcut tot ce am putut, că până la urmă oameni suntem, chiar dacă avem „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Fericiți cei își înțeleg destinul și îmbrățișează „crucea” pe care o au de dus pentru că atunci aceasta pare mai ușoară și din corvoadă aceasta devine carieră, menire, devenire, destin.
Se spune că „călătoria este mai importantă ca destinația”, alegerile pe care le facem de-a lungul vieții și lecțiile care decurg din acestea, ne definesc destinul, unde ajungi nici nu contează, ci cum ai ajuns acolo, pe câte cadavre ai călcat, sau câte lucruri ai zidit, câți pomi ai sădit, câți copii și nepoți ai îndreptat pe drumul vieții.
În sens mai larg expresia în discuție s-ar putea referi și la purtarea pe drumuri fără rost, a unor documente sau mărfuri datorită birocrației din instituțiile statului. Pe timpul ultimilor ani ai comunismului românesc produsele industriale erau „plimbate” prin țară, de la o bază materială la alta, doar în scopul de a se realiza și depăși planurile anuale și cincinale ale acestora, și pentru ca șefii instituțiilor și secretarii de partid să-ți păstreze scaunele și avantajele.
„De la Ana la Caiafa” a fost și drumul țării noastre între două mari imperii, n-am trecut noi de la „șalvari” la fustă și pantaloni pe timpul Protectoratului Rusiei asupra Principatelor Române (1774-1856), de câteva ori, după cum bătea vântul schimbării de la Moscova sau Istanbul, după cum mărturisește Neagu Djuvara în remarcabila sa lucrare „Între Orient și Occident”, București, Humanitas 1995, 2013.
Și nu este timpul pierdut, o nouă schimbare profilându-se la orizont, măcar de n-ar fi iarăși schimbarea unui imperiu cu altul, sau poate chiar mai rău, intrarea ca slugă la mai mulți stăpâni. Zic și eu ca omul care se minunează că unele filme sunt iarăși interzise în cinematografe, ca de exemplu „21 de rubini” a lui Ciprian Mega, care pare a fi deranjat cam pe toată lumea, nu numai în țară dar și pe la curțile „imperiale”, fiind invitat la Festivalul Internațional de Film 2024 de la Moscova, de marele regizor Nikita Mikhalkov.
Aș fi vrut să închei aceste rânduri cu un gând pozitiv, dar tocmai am aflat că a plecat prea devreme dinte noi marele jurnalist și comentator politic Robert Rex Raphael Murphy (Rex Murphy), adevăratul rege cu nume de arhanghel al jurnalismului canadian, una dintre puținele voci raționale, care a menținut balanța democrației pe durata derapajului pandemic, și a făcut mai suportabil drumul nostru „de la Ana la Caiafa”.
Ioan Cojocariu
Mai 2024, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 5/11/2024 |
Contact: |
|
|
