Panait Istrati ( 10 august 1884 – 16 aprilie 1935 )
Primii ani ai copilăriei i-am petrecut aproape de parcul Herăstrău, cel mai mare parc din București. Mergeam des plimbându-mă cu mașinuța mea cu pedale, sub supravegherea îngăduitoare și discretă a bunicului din partea mamei, veteran din primul război mondial, decorat cu Virtutea Militară la Mărășești.
Aduc vorba despre Parcul Herăstrău pentru că pe una dintre aleile pe cale prindeam viteză pedalând cu tot avântul, a fost ridicat în anul 2010 bustul scriitorului Panait Istrati, realizat de sculptorul Ionel Stoicescu, proiect finanțat de Primăria Capitalei cu suma de 745.000 lei.
Pe 16 aprilie, anul acesta, s-au împlinit 89 de ani de la moartea lui Panait Istrati. Iar pe 10 august se vor împlini 140 de la naștere.
Panait Istrati s-a considerat un „om ecou”. Adică o persoană sensibilă în care au răsunat adânc atât bucuriile cât și necazurile vieții. A deranjat pe mulți și a fost un tip incomod pentru corifeii literaturii române și chiar și franceze.
Panait Istrati s-a născut la Brăila, fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate, și al unui contrabandist grec, Gheoghios Valsamis, pe care, după mărturisirile autorului, nu l-a cunoscut niciodată.
A copilărit în Baldovinești, un sat aproape de Brăila. A terminat patru clase de școală primară în șase ani, doi fiind nevoit să-i repete ca și Maxim Gorki, scriitorul rus cu care a fost comparat adesea. A început să-și câștige existența ca ucenic, mai întâi al unui cârciumar, apoi al unui brutar, al unui vânzător ambulant și în acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână.
La Brăila l-a cunoscut pe Ștefan Gheorghiu (15 ianuarie 1879 – 19 martie 1914), cel ce va da numele său școlii cadrelor de partid de la București.
Ștefan Gheorghiu venise ca agitator al muncitorilor din portul Brăilei. S-au împrietenit, având viziuni și origini comune. Panait Istrati a spus mai târziu că:
„În mişcare am avut mulţi tovarăși, dar Ștefan nu mi-a fost tovarăș, ci frate, frate adevărat, pentru că altul nu aveam” 1.
Ștefan Gheorghiu l-a admirat pe Panait Istrati și l-a desemnat succesorul său în fruntea mișcărilor muncitorești înainte de moartea sa cauzată de tuberculoză.
Panait Istrati a călătorit prin diferite orașe: București, Constantinopol, Cairo, Napoli, Paris, Lausanne, Moscova și altele.
Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderență făcând publicistică în presa muncitorească din România, debutul fiindu-i articolul Hotel Regina în revista România muncitoare. Între 1910-1912 își publică, în aceeași revistă, primele povestiri: Mântuitorul, Calul lui Bălan, Familia noastră, 1 Mai. Colaborează și la alte ziare: Viața socială, Dimineața, Adevărul. Toate cu tendință socialistă.
Trăind în sărăcie, bolnav și singur, a încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare adresată lui Romain Rolland, revenită la Istrati pentru că Romain Rolland nu era acasă în acea perioadă. Scrisoarea a fost retrimisă de către medicul care l-a îngrijit pe Istrati și Romain Rolland a primit-o în cele din urmă. Câștigătorul premiului Nobel pentru literatură în 1915 i-a răspuns imediat încurajându-l să urmeze cariera sa de scriitor. Practic, i-a cerut să-i trimită ce scrie și nu simple scrisori. Aceasta l-a încurajat pe Istrati.
Optica sa pro-socialistă din acea perioadă l-a apropiat de Romain Rolland și el simpatizant al Rusiei Sovietice împreună cu o pleiadă întreagă de intelectuali francezi care toți, l-au ajutat să publice în Franța.
Între anii 1922 și 1930 a locuit la Paris unde a scris, a publicat și s-a confruntat cu situația imigrantului - francezii îl considerau un scriitor român, iar românii din România îl considerau un scriitor francez.
Povestirea Chira Chiralina a fost publicată în 1923 cu o prefață semnată de Romain Rolland. A publicat apoi romanele: Ciulinii Bărăganului, Codin, Mihail, Unchiul Anghel și altele.
În acest timp în România, la fel ca mulți alții, Nicolae Iorga nu l-a apreciat pe Panait Istrati. Spunea despre el că este „un hamal din portul Brăilei”.
În 1927 a plecat la Moscova la a zecea aniversare a Revoluției din Octombrie. Era în acea perioadă un declarat adept al bolșevismului. În tren l-a întâlnit pe Cristian Rakovski (1 August 1873 – 11 Septembrie 1941), fost ambasador al Rusiei la Paris, bulgar prin naștere, naturalizat român, apoi rus și ucrainean, prieten cu Troțki și Constantin Dobrogeanu Gherea, chemat acasă pentru a fi tras la răspundere de semnarea alături de Troțki a unei Platforme a Revoluției Mondiale. Reîntors în Rusia, a fost judecat, închis, condamnat la moarte și executat prin împușcare. În tren, în drum spre Moscova, Rakovski l-a informat pe Istrati despre situația reală din Rusia și cum stau lucrurile în bolșevism. I-a „deschis ochii”, cum s-ar zice.
Ajuns la Moscova l-a cunoscut pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis care îl va menționa în opera sa Zorba Grecul. Amândoi s-au hotărât să călătorească prin Rusia ca să cunoască realitatea. Și... au cunoscut-o!
Revenind la Paris s-a hotărât să scrie ce a văzut. Toți „prietenii” pro-socialiști, inclusiv Romain Rolland l-au sfătuit să nu o facă.
Romain Rolland era căsătorit cu Maria Cuvilier, o cetățeancă rusă născută în 1895 la Saint Petersburg, o femeie de influență pro-rusă, „une moucharde”, după cum o numea Panait Istrati, adică o turnătoare.
Totuși, în urma celor văzute pe timpul perioadei de 6 luni petrecute în URSS, va publica o „spovedanie” despre adevărata față a comunismului în Rusia bolșevică și ororile care se petreceau în realitate.
La 15 octombrie 1929 la Les éditions Rieder la Paris, publică Vers l’autre flamme - La Russie nue sub semnătura lui Panait Istrati. Cartea fost scrisă împreună cu doi dizidenți ruși Victor Serge și Boris Suvarin, care nu și-au pus numele pe coperta cărții din motive ușor de înțeles
Aceasta i-a atras un atac în toată regula din partea presei franceze pro-staliniste. Inclusiv a prietenului său Romain Rolland.
A pierdut toate contractele de editare, a fost acuzat de extremism de dreapta și s-a întors în România.
A mai fost prieten cu George Orwell căruia i-a scris prefața cărții La vache enragée. L-a cunoscut și pe Ernest Hemingway .
În deceniile recente Panait Istrati a continuat să fie publicat și republicat în Franța. În timp ce în România este puțin cunoscut și ignorat.
Panait Istrati nu a acceptat „idealul turmei”. A fost printre puținii curajoși care au tras alarma în acea perioadă despre ororile bolșevismului. La întoarcerea din Rusia a povestit că activiștii de partid încercau să-i explice cum nu poți face o omletă dacă nu spargi ouă. La care el le-a răspuns: „Am văzut coji de ouă sparte peste tot, dar nicăieri nu am văzut omleta”.
1 Dulgherul din Ploiești, revoluționar de meserie de Florin Mihai; 09 iulie 2009; Journal.ro
Leonard I. Voicu
**
Text prezentat la Cenaclul Eminescu din Montreal
|
Leonard I. Voicu 5/4/2024 |
Contact: |
|
|
