„Icoana- suflet de copil”.
Muzeul Național al Agriculturii din județul Ialomița, singurul muzeu cu profil agricol din țară, este amplasat emblematic în inima Bărăganului, într-o zonă verde, chiar la intrarea în orașul Slobozia, cucerind vizitatorii încă de la intrare cu patrimoniul muzeal. Ca mărturie peste timp a statorniciei întru credință, Biserica din lemn, cu hramul Sfântului Nicolae și Buna Vestire, monument istoric, clasa A (valoare națională și internațională|), atestată documentar din anul 1737, așteaptă să își mărturisească istoria prin inscripția de pe lespedea de piatră din pridvor; o poartă magică spre un alt timp, al cărui parfum disipat peste vremi muzeul ne ajută să îl cunoaștem.
Au fost organizate astfel, anul acesta, 2024, expozițiile„Carte veche. Istorie tipărită” și „Cărțile de rugăciune-abecedare ale credinței și pâine pentru suflet”, iar în data de 8 mai, având ca parteneri Ispectoratul Școlar Județean Ialomița, Palatul Copiilor Slobozia, Scoala Gimnazială nr.3, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Parohia „Cuza Vodă”, va avea loc vernisajul expoziției de icoane pictate pe sticlă și pe lemn, care poartă un titlu sugestiv: „Icoana- suflet de copil”.
„Este un dar de suflet pe care îl oferim acum, în preajma sărbătorilor pascale, publicul muzeului, copiilor care l-au creat, precum și tuturor românilor, oriunde s-ar afla!” mărturisește prof. dr. Gheorghe Petre, managerul muzeului. „Este rezultatul unui efort conjugat al tuturor acestor instituții pentru a putea realiza această transpunere, pe sticlă și pe lemn, a simțămintelor filtrate prin sufletul copiilor, care în prealabil au studiat temeinic modele, tehnici, au făcut muncă de documentare, schițe, au respectat canoanele de realizare a portretelor, ca adevărați artiști plastici.”precizează prof. Căluță Roxana, vicepredintele Filialei Slobozia a Uniunii Artiștilor Plastici, director al Palatului Copiilor Slobozia.
Oriunde în lume a fost să-mi fi purtat destinul pașii, în această perioadă a înflorit întotdeauna în sufletul meu imaginea zarzărilor și a merilor din curtea casei părintești. Amintirea parfumului delicatelor narcise sau al dolofanelor zambile mi-a descuiat amintiri răvășitoare, alintate catifelat de primii mâțișori de salcie. Prezentul se dilua brusc și înaintea ochilor minții se proiecta imaginea copilului care am fost, ținând strâns în pumn lumina din noaptea Învierii și chipurile de nepătruns ale sfinților zugrăviți, care mă priveau totuși...
De data aceasta, copiii au trecut de barierele emoționale și au reușit admirabil să pătrundă dincolo, acolo unde numai un suflet curat poate intra și surprinde adevărul... pentru a-l oferi mai apoi, printr-un gest de iubire necondiționată, tuturor românilor în a căror inimă coboară în aceste zile imaginea tainică a icoanei de acasă...
Lumina Învierii Mântuitorului să vă aducă armonie, multă iubire, linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi! Hristos a înviat!
Irina Constantinescu
|
Irina Constantinescu 4/27/2024 |
Contact: |
|
|