"Universul Bibliei și provocările omului de astăzi". Sfaturi duhovnicesti cu pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană
Duminică, 21 aprilie 2024, la Biserica Sfânta Treime din New Minister, păstorită de PC Părintele Nicolae Lapuște, a fost o adevarată încântare pentru suflet și spirit, să participăm, după Sfânta Liturghie duminicală, la o conferință susținută de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană având ca temă : "Mai pot fi educați copiii? Mai sunt părinții un exemplu?"
Pr. prof.univ. dr. Stelian Tofană se află în perioada 28 martie - 10 mai 2024 într-un turneu în Statele Unite ale Americii și Canada, tema centrală a prelegerilor fiind "Universul Bibliei și provocările omului de astăzi".
La această conferință am fost onorați de prezența domnului Gabriel Rotaru, Consul General, împreună cu soția, dna. Ștefana Rotaru, ministru plenipotențiar în cadrul Consulatului, precum și personalități marcante ale vieții bisericești.
Cu acest prilej, echipa consulară a putut schimba opinii cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, pe teme contemporane ce țin de rolul educației de acasă și din școli, provocările societății actuale, fiind identificate similitudini și diferențe între societatea europeană și cea nord americană, importanța echilibrului între viața profesională și cea personală, găsirea identității naționale și culturale pentru românii care trăiesc în afara granițelor României și sunt la a doua generație.
Într-o stare de calm, pace în gânduri și liniște interioară toți cei prezenți am ascultat subiectele expuse de Părintele Profesor Tofană cu scopul cunoașterii și aprofundării unor teme actuale care privesc în mod special viața religios-morală a credincioșilor, precum familia creștina, tinerii și drogurile, educația copiilor în familie și-n școli, gestionarea conflictelor.
Mulțumiri pr. prof.univ. dr. Stelian Tofană pentru prelegerea susținută. Alegerea temei prezentată arată grija pe care Biserica o are față de educația copiilor și formării tinerilor generații pentru o viața armonioasă în familie și societate care poate să ajute la crearea unei lumi mai bune, pe care ne-o dorim cu toții.
Mulțumiri echipei consulare, aflată în mijlocul comunității, care au oferit îndrumare și asistență pe teme consulare românilor prezenți în parohie.
Mulțumiri Părintelui Nicolae Lăpuște pentru clipele de bucurie și pentru emoțiile pozitive pe care le-am trăit în această zi, la Biserica Sfânta Treime!
Dorina Cornelia Aldea - Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea 4/26/2024 |
Contact: |
|
|