Poezii din noua carte : Culorile Vieţii
Înrobeste-mă curat
Săruta-mă să nu mai pot vorbi
Nici o limbă pe-nteles,
Asa nebune buzele să-mi fie
După al tău gust ce l-au cules.
În bratele-ti tine-mă strâns
Până urâ-voi libertatea,
Atât de contopite fie-mi
Corpul cu eternitatea.
Iubeste-mă încat să curgă-n mine
Dorinta de-a nu mă misca,
Atât de gol să-mi fie tot trecutul
Încât să mor plin de prezenta ta.
Revolutie
M-am decis să ies în stradă
Si să strig cât pot de mult:
Haideti să oprim odată
Plictiseala de adult.
Stiu că vor fi sacrificii,
Nu vom mai putea fi beti
Si vom înceta cu datul
Capetelor de pereti.
Vom elibera surâsul
Din Bastilia tristetii,
Si în loc de stiri macabre
Vom citi iar Morometii.
Multe lacrimi o să cadă
Dar vor fi de bucurie,
Căci vom aboli durerea
Si-a ei era de domnie.
Nu va fi usor la gândul
Că nu vom mai fi seriosi
Si vom pierde ura strânsă
A perioadei: mari si prosti.
Vom pierde orice speranta
A noptilor nedormite,
Nu ne vom mai pierde capul
În noianul de ispite.
Nu fiti speriati de armata
Ce ne-nfrunta-acum pe toti,
Că-i o gloată de egouri
Ratiuni si prejudecăti.
Nici nevoie peste piepturi
De scuturi n-o să avem,
Căci în lupta cu vointa
Vom sîngera doar intern.
Spargeti fratilor oglinda
În ea să nu ne mai vedem,
Împroscati cu fericire
Peste inima de lemn.
Si de nu vom fi martirii
Unei crunte agonii,
Sufletul ne va fi martor,
Vom îmbătrâni copii.
Scrisoarea
Mamă, am îmbătrânit!
Somnul nu-mi mai este lin
Cum mi-era în poala ta
Când dormeam fără suspin.
Am si eu tâmple cărunte,
Păru-mi nu mai e bălai
Ca atunci când doar tu mamă
Mi-l spălai si-l pieptenai.
Da mamă, sunt sănătos,
Atât cât e fiecare,
Însă as vrea să mai simt
A ta dulce vindecare.
Încă mai râd din orice,
Si de-o frunză si de-un zumzet,
Si nu m-as opri, o mamă,
Da-mi lipseste al tău zâmbet.
Uneori mai cânt măicută,
Dar cuvintele mă dor,
Căci nu pot să-ti aud vocea
Ce mă alinta de zor.
Las lumea să mă privească
Chiar de are ochi flămâzi,
Dar nimic nu-i ca privirea
Alor tăi, atât de blânzi.
Să mă ierti, tu mamă bună
Ca eu încă te mai plâng,
Dar nu stiu ce să mă fac
Cu copilul trist din gând.
Altceva, ce să-ti mai spun,
Nu te-ngrijora, sunt bine,
Cu scrisoarea dorm sub pernă
Pregătită pentru tine.
Căci te-astept în visul meu
Si atunci eu ti-o voi da,
Fiindcă nu pot să te uit
Sărut mâna, mama mea.
În acelasi loc
Degeaba toti pasii laolaltă se-adună
Să ne-arate câti sunt de aici pan' la lună,
Degeaba fac strasnic mereu încercări
Pe rând să ne fie trepte de scări.
În zadar ei ne poartă pe coame de vis
Căutând printre astrii un nou paradis,
În zadar lasă urme înainte de-a fi
În absurda sperantă ca ceva v-om găsi.
Inutil ne împing să găsim ce n-a fost
Si degraba să-i dăm existentei un rost,
Inutil ne aleargă într-un cerc de idei
Către linia dreaptă a nimicului ei.
Ne tot duc mai aproape de-a noastră dorintă
Să arătăm, nu stiu cui, încă o biruintă,
Si mândrii să fim c-am trecut si prin foc
Când pe toti i-am făcut dar în acelasi loc.
Si mă-ntreb...
Cui să-i multumesc eu Doamne
Pentru pruncul ce ne-ai dat,
De nu tie si acelui
Pântec care l-a purtat?
Ce mână să tin acum
Dacă nu pe-a Ta si-a Lui,
Să străbat această lume
Devenit-a nimănui?
Si cui să-mi închin privirea
De nu falnicului cer,
Să găsesc calea curată
A iertării ce o cer?
Cu cine să-mpart tăcerea
Rugăciunii ce-o rostesc,
Dacă nu cu stăruinta
Sperantei ce o nutresc?
Cui să spun eu de căldura
Si lumina ce-mi trimiti,
Când această lume-i plină
De frivoli si ipocriti?
Si să-i multumesc cui Doamne
Când harul tău mă-nsoteste,
De nu Tie si credintei
Pasii ce-mi călăuzeste?
............................
|
Gabriel Beer 4/24/2024 |
Contact: |
|
|
